Giurgiu: Un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, acroșat de o locomotivă, în municipiu
Pompierii au intervenit luni dimineața la trecerea de cale ferată de la bariera Alexandriei, din municipiul Giurgiu, după ce un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 81 de ani a fost acroșat de o locomotivă.
'ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în urmă cu puțin timp la un eveniment feroviar ce s-a produs la trecerea de cale ferată de la bariera Alexandriei, din municipiul Giurgiu, după ce un autoturism a fost acroșat de o locomotivă', se arată într-un comunicat de presă transmis de ISU Giurgiu.
La caz s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SAJ și poliția.
'Din primele cercetări a reieșit faptul că un tren ar fi acroșat un autoturism condus de către un bărbat, de 81 de ani, care nu ar fi respectat semnificația indicatorului 'Oprire', amplasat la nivelul căii ferate de pe șoseaua Alexandriei, din municipiul Giurgiu. În urma producerii coliziunii au rezultat doar pagube materiale. Atât conducătorul auto, cât și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative', au precizat reprezentanții IPJ Giurgiu.
Conducătorul autoturismului a fost sancționat contravențional de polițiști cu amendă în cuantum de 1822,5 lei, pentru nerespectarea prevederilor legale.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor. AGERPRES/(AS - redactor: Camelia Bigan, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANPIS: România a înregistrat mai multe reveniri decât plecări ale familiilor cu copii în UE, în perioada 2020-2025
Numărul persoanelor care au revenit în România, în perioada 2020 - 2025, și au solicitat deschiderea drepturilor la beneficii familiale a fost mai mare, în fiecare an, decât al celor care și-au suspendat drepturile ca urmare a plecării în alte state membre, arată datele Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
Epidemie pe un vas de croazieră/Insulele Canare sunt 'luate în considerare' pentru debarcarea navei cu 149 de pasageri la bord
Insulele Las Palmas și Tenerife, din arhipelagul spaniol al Insulelor Canare, sunt 'luate în considerare ca punct de intrare pentru debarcarea' navei de croazieră MV Hondius, un presupus focar de hantavirus, care se află în prezent în largul coastelor Capului Verde și la bordul căreia se află 149 de persoane de 23 de naționalități, a anunțat luni op
Proiect pentru reorganizarea Poliției Locale: Numărul total de posturi, redus la 384
Numărul total de posturi din Poliția a Locală a Capitalei urmează să fie redus de la 514 la 384, conform unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut în ședința de marți a Consiliului General. În prezent, numărul total de posturi din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București este de 514, dintre care 47 fu
Prahova: Pericol major de avalanșă pe văile de abrupt din Masivul Bucegi
Salvamontiștii din Prahova atrag atenția asupra pericolului major de avalanșă existent în această perioadă pe văile de abrupt din Masivul Bucegi și recomandă evitarea traseelor turistice de mare altitudine și a văilor de abrupt. Conform datelor postate, luni, pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova, creșterea accentuată a temperaturilor duce la instabi
Peste 250 de persoane vulnerabile au participat la Târgul de Joburi pentru un Viitor Incluziv
Peste 250 de persoane din medii vulnerabile au participat la cea de-a treia ediție a Târgului de Joburi pentru un Viitor Incluziv, organizat de Ateliere Fără Frontiere, cu trei zile înainte de Ziua Internațională a Muncii. 'România nu duce lipsă nici de companii cu locuri de muncă vacante, nici de persoane care ar putea intra sau reintra
Galați: Doi polițiști, medaliați cu aur și argint la Campionatul Național de Karate Tradițional
Doi polițiști gălățeni au obținut mai multe medalii de aur și de argint la finala Campionatului Național de Karate Tradițional, desfășurată în acest weekend la București, unde au urcat de mai multe ori pe podium. Potrivit IPJ Galați, comisarul de poliție Mihai Cristian Tâmpeanu a obținut trei medalii de aur, la probele enbu mixt, enbu masculin și k
Camera Deputaților/ Fațada principală a Parlamentului - iluminată pe 7 mai în culorile Clubului 'Steaua'
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, solicitarea Clubului Sportiv al Armatei 'Steaua' privind iluminarea fațadei clădirii Palatului Parlamentului în data de 7 mai în culorile roșu și albastru, marcând astfel performanța excepțională obținută de echipa de fotbal Steaua București în urmă cu 40 de ani. '&Ici
Harghita: Proiect educativ despre barza albă, lansat în Bazinul Ciucului de Jos de Asociația Project Bag
Asociația Project Bag a început derularea proiectului 'Cuibul Zburător: Centru mobil de vizitare despre barza albă', o inițiativă dedicată creșterii accesului la educație ecologică în rândul copiilor din Bazinul Ciucului de Jos. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, proiectul urmărește să îmbunătățească înțelegerea ro
Vrancea: Reuniunea Comitetului de Monitorizare al Programului Regional Sud-Est, la Focșani; accent pe accelerarea implementării proiectelor
Consiliul Județean Vrancea găzduiește, în perioada 4-5 mai, reuniunea Comitetului de Monitorizare (CM) a Programului Regional Sud-Est 2021-2027, eveniment în cadrul căruia sunt analizate stadiul implementării proiectelor europene și prioritățile de investiții pentru următorii ani. La reuniune participă reprezentanți ai administrațiilor locale din c
ANM: Vreme mai caldă și averse aproape în fiecare zi, pe parcursul următoarelor două săptămâni
Vremea se încălzește în întreaga țară, cu valori diurne ce vor ajunge în unele regiuni chiar și la 28 de grade, iar minimele vor atinge în unele nopți, în medie, 12-13 grade, în timp ce, la capitolul precipitații, acestea vor fi mai ales sub formă de averse în toate zonele, aproape zilnic, după data de 6 mai, arată prognoza Adm
Mureș: Primul concurs de frumusețe pentru câini fără pedigree, la 'MetișExpo', la Platoul Cornești
Grădina Zoologică din Târgu Mureș organizează, în premieră, 'MetișExpo', primul concurs de frumusețe pentru câini fără pedigree, ca o recunoaștere a faptului că aceștia sunt considerați campionii adaptabilității și ai afecțiunii. 'Grădina Zoologică din Târgu Mureș invită publicul la un eveniment inedit dedicat câinilor
Sondaj Salvați Copiii: Un copil din trei își dorește mai mult timp cu familia
Un copil din trei își dorește mai mult timp cu familia și mai multe ore petrecute în aer liber, iar aproape jumătate vor mai mult timp pentru somn, oboseala fiind explicată prin durata zilnică mare acordată școlii, pregătirii temelor și meditațiilor, relevă un sondaj al Salvați Copiii, remis luni AGERPRES. Cercetarea a fost realizată pe un eșantion
#AnulNadia Hunedoara: Festival 'Nadia 10 - Perfecțiunea inspiră', demonstrații sportive în aer liber la Deva
Sute de copii de la școli și licee din municipiul Deva sunt așteptați să ia parte la evenimentul 'Nadia 10 - Perfecțiunea inspiră', care se va desfășura pe 6 mai, în aer liber, pe un tronson al Bulevardului 1 Decembrie 1918, ca parte a manifestărilor dedicate împlinirii a 50 de la ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii, obținută de Nad
Ialomița: Jocurile de noroc, interzise pe teritoriul municipiului Slobozia
Consiliul Local Slobozia a adoptat o hotărâre privind interzicerea desfășurării pe teritoriul municipiului a jocurilor de noroc, cu excepția activităților organizate și exploatate de Compania Națională 'Loteria Română'. Potrivit primarului municipiului Slobozia, Alexandru Potor, hotărârea a fost aprobată în unan
Salvamont România lansează un concurs de grafică pentru realizarea unei noi sigle
Salvamont România lansează, luni, un concurs de grafică pentru realizarea unei noi sigle, în condițiile în care conducerea Societății Naționale de Cruce Roșie a început un demers de anulare în instanță a mărcii oficiale Salvamont. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Salvamont România, noua pro









