Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul București
Ca urmare a interesului public manifestat în legătură cu uciderea unui medic anestezist și incendierea locuinței acestuia, Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 05.04.2026, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva unei femei în vârstă de 39 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, distrugere și furt calificat.
În baza mijloacelor de probă administrate procurorii au reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
La data de 31.03.2026, în jurul orei 21.00, aflându-se în locuința victimei (un bărbat în vârstă de 72 de ani), situată în mun. București, Sector 3, inculpata a folosit un cuțit pentru a înjunghia victima în mai multe zone ale corpului, provocându-i astfel multiple plăgi, printre care și o plagă toracică anterioară, cu interesarea inimii. Ulterior, inculpata a sustras telefonul victimei și, prin folosirea unor substanțe și materiale inflamabile, a incendiat apartamentul, părăsind locul faptei.
La fața locului au intervenit pompierii, care au extras victima din locuință și au lichidat incendiul. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, personalul medical a constatat decesul victimei.
În urma investigațiilor efectuate pe parcursul a 5 zile, inculpata a fost identificată, iar cu ocazia percheziției domiciliare din data de 05.04.2026 aceasta a fost depistată la locuința sa din com. Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov.
Inculpata a fost reținută pentru 24 de ore, iar în cauză a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Serviciul Omoruri, care au beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic, Direcției Operațiuni Speciale, Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor București și Serviciului Acțiuni Speciale.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGÃ TRIBUNALUL BUCUREȘTI
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.