Declarație de presă - Deputat Ana-Marcela Baș (S.O.S România)
Prețurile carburanților: o povară insuportabilă pentru familiile românești
Dragi români,
Am ajuns în clipe pe care cu greu ni le-am fi putut imagina. În fiecare dimineață ne uităm cu îngrijorare și suferință la prețul carburanților. Cu aceeași înfiorare ne vom uita și la prețurile facturilor la gaze.
Aceste prețuri sunt o povară insuportabilă pentru familiile românești!
România este o țară binecuvântată cu resurse naturale. Zăcămintele noastre de petrol și gaze naturale ne plasează printre cele mai înzestrate națiuni din Europa Centrală și de Est. Și totuși, cetățeanul român plătește la pompă prețuri care depășesc cu mult puterea sa de cumpărare - prețuri formate, în mare parte, sub influența unor mecanisme de piață internaționale care nu țin seama de realitățile noastre naționale.
Această situație ridică o întrebare fundamentală de politică publică, la care Guvernul trebuie să răspundă cu claritate:
În primul rând, când va elabora Executivul o strategie națională clară pentru extragerea și valorificarea urgentă a rezervelor naturale de hidrocarburi, în beneficiul direct al cetățenilor români?
În al doilea rând, ce măsuri concrete are în vedere Guvernul pentru investiții în capacitățile de rafinare de pe teritoriul național, astfel încât România să nu mai depindă de procesarea externă a propriilor resurse?
În al treilea rând, cum intenționează statul român să protejeze economia locală și regională de efectele distorsionante ale unor interese economice externe care subminează competitivitatea și coeziunea noastră internă?
Dragi români, nu este acceptabil ca resursele naturale ale acestei țări să servească în primul rând altor economii, în timp ce românii suportă consecințele unor prețuri speculative. Principiul suveranității asupra resurselor naționale nu este un slogan și nu trebuie să fie o monedă de schimb în mâna unei șlehte de politicieni incompetenți - acest principiu este o obligație constituțională și morală a statului față de cetățenii săi.
Solicit, prin urmare, Guvernului să prezinte, în termen de 30 de zile, un plan de acțiune concret, asumat și cu termene clare, privind valorificarea suverană a resurselor energetice ale României - pentru români, în primul rând.
Nu vom mai accepta să fim o colonie energetică. Marile puteri și trusturile internaționale au distrus destule economii locale și regionale. România nu mai poate fi sacrificată pe altarul profitului extern.
Pământul acesta este al nostru! Bogățiile lui sunt ale noastre, ale românilor!
România poate ajuta Europa dar pentru că vrea și poate, nu pentru că este obligată și în detrimentul propriilor cetățeni!
DEPUTAT S.O.S. ROMÂNIA Circumscripția nr. 37 - TIMIȘ
Baș Ana-Marcela
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.