Nepal: Autopsiile arată că asupra demonstranților s-a folosit muniție reală
Cel puțin 33 dintre demonstranții uciși în timpul protestelor anticorupție din Nepal de la începutul lui septembrie au fost loviți de 'gloanțe reale' trase din 'arme de foc de mare viteză', transmite vineri Reuters, citând institutul medical care a efectuat autopsiile.
Un membru al departamentului de medicină legală al Institutului de Medicină al Universității Tribhuvan a prezentat agenției Reuters aceste constatări sub condiția anonimatului, iar ulterior un purtător de cuvânt al institutului a verificat relatarea, marcând prima confirmare oficială a faptului că s-a folosit muniție reală în timpul tulburărilor, în care 74 de persoane au fost ucise și peste 2000 rănite.
Imagini neverificate cu muniție care nu este din cauciuc și protestatari cu răni la cap și piept au circulat pe rețelele de socializare în urma demonstrațiilor lansate de tineri din Generația Z, indignați de corupție și etalarea luxului pe rețelele de socializare de către cei cu conexiuni politice. Protestele au dus în cele din urmă la demisia prim-ministrului K.P. Sharma Oli și a guvernului său, amintește Reuters.
Protestele din septembrie au început ca un marș pașnic, dar au scăpat în scurt timp de sub control. Unii dintre manifestanți au incendiat birouri guvernamentale, hoteluri și case ale politicienilor, în timp ce poliția din capitală a declarat că a tras cu gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc asupra protestatarilor care încercau să ia cu asalt parlamentul.
Oficiul Națiunilor Unite pentru drepturile omului a solicitat o 'anchetă promptă și transparentă' privind 'acuzațiile de utilizare inutilă sau disproporționată a forței de către forțele de securitate în timpul protestelor organizate de grupuri de tineri'.
Un lider al protestelor a cerut anterior arestarea lui Oli și a ministrului său de interne, Ramesh Lekhak, pentru că ar fi dat ordine de a se folosi muniție reală împotriva demonstranților, dar nu a furnizat dovezi. Într-o postare pe Facebook din 20 septembrie, Oli a asigurat că guvernul său nu a ordonat forțelor de securitate să tragă asupra protestatarilor.
Muktiram Rijal, purtător de cuvânt al Biroului districtual din Kathmandu - care susține administrativ forțele de ordine, dar nu are control asupra poliției - a declarat joi pentru Reuters că nu are cunoștință despre utilizarea muniției reale. Anterior, acesta a declarat Reuters că poliției i s-a permis să folosească gloanțe de cauciuc, tunuri cu apă și bastoane pentru controlul mulțimii.
Un purtător de cuvânt al poliției naționale a menționat că nu poate comenta până la încheierea unei anchete efectuate de o comisie convocată de noul guvern interimar numit.
În mod normal, cetățenii nepalezi trebuie să demonstreze faptul că viața lor este în pericol pentru a obține un permis de port-armă, așa că este dificil să obții legal o armă de foc, a explicat pentru Reuters Subash Acharya, fost consultant legal al poliției.
În postarea sa din 20 septembrie, Oli sugerase că persoane infiltrate au fost implicate în proteste și a cerut o anchetă 'cu privire la incidentele în care s-au tras focuri de armă din arme automate care nu se află în posesia poliției'.
Violența armată în țara din Asia de Sud este 'extrem de rară', a declarat chirurgul ortoped Alok Singh de la Spitalul de poliție din Nepal. 'În cei opt ani de practică, nu am asistat niciodată la niciun caz de rănire prin gloanțe în rândul civililor', a spus acesta.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O singură ședință de saună poate declanșa o reacție surprinzătoare a sistemului imunitar (studiu)
O echipă de cercetători din Finlanda au descoperit că doar 30 de minute petrecute în saună, cu un duș scurt, cu apă rece, la jumătatea ședinței, determină o creștere bruscă a numărului de leucocite din fluxul sanguin. Aceste globule albe sunt esențiale pentru apărarea organismului, ajutând la identificarea și combaterea infecțiilor și a altor posibile ame
Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS) a demisionat după victoria în alegeri a mișcării studențești
Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS), Manja Grcic, și-a anunțat demisia, în urma unei victorii electorale zdrobitoare a mișcării studențești în fața partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, aflat la putere timp de 14 ani, relatează joi Reuters. Manja Grcic și-a înaintat demisia miercuri seara,
Nava portcontainer lovită miercuri de drone în largul Bulgariei s-a scufundat
Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastei bulgare a Mării Negre, s-a scufundat joi dimineață, iar cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați de pe navă și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit agenției EFE. Cargoul, deținut de o companie greacă și care plecase di
COP17: 252 de milioane de hectare de natură reabilitate, un nivel fără precedent, potrivit ONU
Statele lumii reabilitează în prezent circa 252 de milioane de hectare de natură, un nivel fără precedent, potrivit unui raport ONU publicat joi, însă insuficient din perspectiva îndeplinirii obiectivelor globale stabilite pentru 2030, informează AFP. ''Acest raport vorbește despre cea mai mare operațiune de reabilita
SUA: Numele a peste 41.000 de angajați ai Departamentului Securității Interne, piratate și publicate online (ONG)
O organizație neguvernamentală specializată în publicarea de scurgeri de informații a afirmat miercuri că a publicat online date despre mai mult de 41.000 de angajați ai Departamentului Securității Interne al SUA (DHS), transmite AFP. Organizația Distributed Denial of Secrets (DDOS) a afirmat că a primit aceste date sensibile de la un gr
India/ Cel puțin 6 morți în urma ciclonului Arnab
Cel puțin șase persoane și-au pierdut viața, iar alimentarea cu energie electrică a rămas întreruptă în mai multe zone de-a lungul coastei de est a Indiei, joi, la o zi după ce ciclonul Arnab a lovit cu putere regiunea, aducând ploi torențiale și rafale de vânt, au anunțat autoritățile, transmite Reuters. Cotidianul The
VIDEO LIVE UPDATE Accident feroviar în Spania: Bilanțul tragediei a urcat la 68 de morți
Bilanțul accidentului feroviar produs miercuri în centrul Spaniei a urcat la cel puțin 68 de morți, a anunțat ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, transmite AFP. În tragedia survenită la ora 08:53 (07:53 GMT) au fost implicate un tren operat de compania privată Iryo - deținută în proporție de 51% de grupul feroviar italian F
Serbia: Mișcarea studențească cere demisia șefilor radioteleviziunii publice
Mișcarea studențească învingătoare în alegerile parlamentare de duminică din Serbia a cerut marți demisia șefilor audiovizualului public, acuzându-i de părtinire în timpul celor 14 ani de putere ai partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, relatează AFP. 'Cerem demisia directorului general al Radio-Televiziunii Sârbe
Franța: Elevii și studenții plănuiesc noi proteste, după respingerea măsurilor guvernamentale
Elevii și studenții francezi intenționează să reia protestele și blocajele la începutul săptămânii viitoare, după vacanța de toamnă, au declarat reprezentanți ai sindicatelor, calificând drept insuficiente măsurile propuse de guvern pentru a răspunde revendicărilor acestora, informează marți dpa. Anunțul vine în urma di
Papa Leon al XIV-lea va vizita cimitirul Verano din Roma de Ziua Morților
Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie la cimitirul Verano din Roma, lunea viitoare, de Ziua Tuturor Credincioșilor Răposați (Luminația sau Ziua Morților), potrivit unui calendar al sărbătorilor liturgice publicat marți de biroul de presă al Sfântului Scaun, informează agenția de presă ANSA. Pontiful american se recuperează rapid dup
Albania: Anchetă în legătură cu rănirea a 20 de persoane de către poliție la protestele violente de la Tirana
Autoritățile din Albania au anunțat luni lansarea unor anchete pentru a stabili circumstanțele în care circa 20 de persoane au fost rănite de forțele de ordine în timpul protestelor antiguvernamentale de la Tirana, relatează AFP. Acestea se referă la 'suspiciuni de utilizare disproporționată a forței de către poliție', a declarat parchetul
Grecia: 59 de persoane, urmărite penal într-un amplu caz de fraudă fiscală
Justiția greacă a inițiat urmăriri penale împotriva a 59 de persoane suspectate că aparțin unei vaste rețele criminale care a orchestrat o fraudă fiscală estimată la aproape 100 de milioane de euro prin intermediul unui lanț de brutării grecești, relatează agenția de presă elenă ANA, informează marți AFP. Suspecții, între care proprietarul lanțului
Mai mulți răniți după ce o mașină a intrat într-un grup de persoane în nordul Germaniei
Poliția din nordul Germaniei a deschis focul luni seara asupra unei mașini după ce aceasta a intrat într-un grup de persoane, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliției, relatează marți dpa. Patru sau cinci persoane au fost rănite, unele grav, și transportate la spital, însă viața niciuneia dintre ele nu este în pericol, a precizat ac
Atentat în Franța: atacatorul, care neagă orice mobil rasist, plasat din nou în arest preventiv
Atacatorul, care a ucis vineri în Franța un tânăr de 26 de ani de origine africană și a rănit alte patru persoane, între care o fetiță, a dezmințit că a acționat din motive rasiale, a indicat luni justiția franceză, citată de AFP. El a fost plasat din nou în arest preventiv în cursul după-amiezii de luni, după ce
Ebola: Kenya eliberează din carantină primele persoane care au intrat în contact cu 'pacientul zero'
Kenya a eliberat luni din carantină primul grup de persoane care au intrat în contact cu primul pacient diagnosticat cu Ebola în această țară, marcând un moment semnificativ în cadrul eforturilor întreprinse de autoritățile sanitare pentru a limita răspândirea virusului dincolo de focarul inițial de infectare, informează Reuters.








