Serbia: 82:000 de litri de petrol s-au scurs dintr-o barjă în Dunăre

Aproximativ 82.000 de litri de petrol s-au deversat în timpul transferului pe o barjă pe Dunăre, la circa 20 km de capitala sârbă Belgrad, provocând un risc de poluare a fluviului, a confirmat joi pentru AFP institutul care analizează probele de apă.
Incidentul a avut loc pe 21 aprilie la rafinăria din portul Pancevo, în timpul unui transfer de petrol pe barja companiei 'Naftahem'.
Conform primelor constatări ale autorităților locale, deversarea a fost cel mai probabil rezultatul unei neglijențe umane.
'S-a stabilit deversarea a circa 82 metri cubi de euro-diesel, carburantul aflându-se în prezent într-o barieră de protecție care înconjoară barja', a indicat Secretariatul pentru protecția mediului din Voivodina, regiunea unde se află Pancevo.
Parchetul a deschis o anchetă cu privire la dimensiunea poluării și stabilirea celor responsabili de incident.
Pentru momet, 'tehnicienii au prelevat probe din șapte locuri. Analiza acestora este în curs de desfășurare', a declarat Ljiljana Lazic, directoarea Institutului pentru sănătate publică din Pancevo.
Poluarea apei este endemică în Serbia, unde, conform estimărilor oficiale, mai puțin de 15% din apele uzate sunt tratate. Restul, împreună cu deșeurile de canalizare, este deversat direct în fluvii și râuri, notează AFP. AGERPRES/ (AS-editor:Lilia Traci, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Funeralii Papa Francisc/ Mormântul Papei Francisc, din marmură, va purta o singură inscripție: 'Franciscus'
Mormântul Papei Francisc, de la bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei, va fi realizat din marmură și va purta o singură inscripție 'Franciscus', adică Francisc în latină, a anunțat joi Vaticanul, transmite AFP. Într-o scurtă declarație însoțită de o fotografie a proiectului, Vaticanul a anunțat că marm
Funeralii Papa Francisc/ Sicriul Papei Francisc va fi închis în cadrul slujbei de vineri seară
Sicriul papei Francisc va fi sigilat, vineri seară, în cadrul unui ritual liturgic desfășurat la bazilica Sfântul Petru de la Vatican, transmite joi Vatican News. Cardinalul Kevin Farrell, Camerlengo al Bisericii Catolice, va conduce ritul sigilării sicriului Papei Francisc înainte de funeraliile ce se vor desfășura sâm
Funeralii Papa Francisc/ Mormântul Papei Francisc va putea fi vizitat începând de duminică, 27 aprilie
Mormântul papal de la bazilica Santa Maria Maggiore va putea fi vizitat începând din dimineața zilei de duminică, 27 aprilie, la o zi după ce Papa Francisc va fi înmormântat în biserica pe care o iubea, conform unui anunț făcut joi de directorul biroului de presă al Vaticanului, Matteo Bruni, transmite ANSA. &nbs
Corpul maltratat și în degradare al unei jurnaliste ucrainene, decedată în captivitate în Rusia, repatriat în #Ucraina
Trupul tinerei jurnaliste ucrainene Viktoria Roșcina (28 de ani) a fost returnat Ucrainei, au anunțat joi responsabili de la Kiev, la peste șase luni după anunțul decesului său în detenție în Rusia în circumstanțe tulburi, relatează AFP și Meduza.io. 'Corpul său a fost restituit în cadrul unei recente repatrieri, la
Mexic: Drumuri blocate și vehicule incendiate în fieful unui cartel
Grupuri criminale au blocat miercuri drumuri și au incendiat vehicule în vestul Mexicului, în trei state în care un cartel puternic și grupuri criminale locale sunt în conflict, au informat autoritățile și media, relatează AFP. Ziarele mexicane au vorbit despre 'narcoblocaje' pentru a descrie amplificarea spectaculoasă a violenț
JD Vance minimalizează diferendele politice cu Papa și descrie drept norocoasă întâlnirea cu acesta
Vicepreședintele american JD Vance a minimalizat miercuri diferendele politice dintre administrația Trump și regretatul Papă Francisc declarându-se norocos că a avut una dintre ultimele întâlniri cu pontiful catolic înainte de decesul acestuia, transmit agențiile Reuters și EFE. Cei doi s-au întâlnit pentru scurt timp dumini
SUA: Un militar condamnat la șapte ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Chinei
Un analist al serviciilor americane de informații militare a fost condamnat miercuri la șapte ani de închisoare pentru că a furnizat Chinei informații confidențiale despre armata SUA, armele și strategia acesteia, a anunțat Departamentul de Justiție (DoJ) al Statelor Unite, notează AFP. Korbein Schultz, arestat în martie 2024 la o
Mexic: 11 morți în urma unui accident rutier
În total, 11 persoane au murit și alte opt au fost rănite într-un accident rutier în statul Chihuahua din nordul Mexicului, au anunțat miercuri autoritățile, notează AFP. O camionetă a provocat coliziunea marți noaptea ieșind de pe banda sa pe o șosea între orașele Guachochi și Yoquivo, a declarat procurorul din Chihuah
Funeralii Papa Francisc/ 2.000 de jurnaliști acreditați pentru funeralii și conclavul pentru alegerea noului papă
Aproximativ 2.000 de jurnaliști au obținut acreditări de la Vatican în ultimele două zile pentru a acoperi funeraliile Papei Francisc și conclavul pentru alegerea unui nou suveran pontif, transmite miercuri ANSA care citează surse de la Vatican. Acestora li se adaugă cei aproximativ 500 de corespondenți de presă care acoperă în mod
Funeralii Papa Francisc/ Roma în stare de asediu
Roma se află sub asediu pentru înmormântarea Papei Francisc de sâmbătă. Orașul Etern și inima sa, Vaticanul, se pregătesc să primească sute de mii de credincioși și VIP-uri, inclusiv președintele american Donald Trump, în condiții de maximă securitate, transmite miercuri AFP. Aglomerată cronic de valurile de autoturisme, autobuze și veh
ECDC anunță că obiectivele intermediare privind lupta împotriva HIV și a hepatitei au fost ratate
Hepatita, HIV, tuberculoza și infecțiile cu transmitere sexuală, cum ar fi sifilisul sau gonoreea, continuă să reprezinte provocări importante pentru sistemele de sănătate din Europa, conform unui anunț făcut de Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (ECDC), transmite miercuri DPA. Deși aceste maladii pot fi prevenite, numărul de &icir
Funeralii Papa Francisc/Etapele până la înmormântarea Sfântului Părinte
După ce sicriul Papei Francisc este transferat la Bazilica Sfântul Petru vor începe cele trei zile de priveghi public înainte de înmormântare, care va avea loc sâmbătă în piață și la care sunt așteptați zeci de mii de credincioși, transmite miercuri EFE. După sosire, sicriul a fost așezat, potrivit regulilor, în
Doi cardinali își anulează participarea la conclav din motive de sănătate
Doi cardinali cu drept de vot în viitorul conclav pentru alegerea unui nou Papă și-au anulat participarea, relatează dpa marți. Arhiepiscopul emerit de Valencia, Antonio Canizares, în vârstă de 79 de ani, nu va lua parte la conclav din motive de sănătate, potrivit unor relatări din presa spaniolă, inclusiv postul de radio al Conferinței Episc
Circa 200 de media franceze atacă în justiție Meta pentru 'practici ilegale' privind publicitatea online
Circa 200 de media franceze, printre care TF1, France Televisions, Radio France sau Le Figaro, au atacat în justiție Meta, compania-mamă americană a Facebook și Instagram, acuzând-o de 'practici ilegale' în ceea ce privește publicitatea online, au anunțat avocații lor miercuri, informează AFP. Aceste media reproșează