Dr Gheorghiţă: Luni se va decide în privinţa ridicării limitei de vârstă pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca

Coordonatorul campaniei naţionale de imunizare împotriva noului coronavirus, col dr Valeriu Gheorghiţă, a declarat că luni, 8 martie, se va decide de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) în privinţa ridicării limitării de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca, acest prag fiind în prezent fixat la maximum 55 de ani.
"Pentru vaccinul de la AstraZeneca, săptămâna aceasta, chiar mâine, vom decide dacă ridicăm sau nu limita de vârstă. Vom avea o întrunire atât la nivelul Comitetului Naţional, vom avea şi punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii şi al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, iar de mâine vom anunţa oficial care va fi decizia faţă de limitarea de vârstă la vaccinul AstraZeneca", a afirmat Gheorghiţă duminică seara, într-un interviu la postul Antena 3.
El a adăugat că se ia în calcul, practic, eliminarea limitărilor de vârstă, decizia fiind bazată pe datele ştiinţifice.
"Această decizie se va lua în baza datelor ştiinţifice şi nu dintr-un cu totul alt motiv. Nu aş vrea să se lase înţeles faptul că limităm sau ridicăm această limită de vârstă pentru că încă nu avem o adresabilitate crescută pentru acest tip de vaccin, ci pentru că avem cel puţin trei recomandări importante: recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, avem date din studiile ştiinţifice care sunt în derulare şi care sunt în curs de publicare şi, de asemenea, avem experienţa din Marea Britanie, pe câteva milioane de pacienţi, care au arătat eficienţa indubitabilă a vaccinului AstraZeneca pentru persoanele peste 65 de ani. Practic, după prima doză a scăzut rata internărilor cu peste 94%, după o perioadă de 28 de zile, practic, o lună de la administrarea primei doze. Or, din acest punct de vedere, în condiţiile în care vedem ce se întâmplă din punct de vedere epidemiologic- asistăm la o creştere importantă a numărului de cazuri şi care probabil se va accentua în perioada următoare- eu cred că este important să asigurăm accesul cât mai multor persoane la vaccinare, bazându-ne, sigur, pe datele ştiinţifice relevante, care ne confirmă şi ne certifică această eficienţă", a argumentat Valeriu Gheorghiţă.
Totodată, el a subliniat că imediat după ce se va ridica această restricţie se vor putea face programări în platforma naţională pe locurile libere existente pentru imunizarea cu vaccinul AstraZeneca şi în cazul persoanelor peste 65 de ani.
De asemenea, el a afirmat că este "o falsă problemă" reticenţa faţă de vaccinarea cu serul de la AstraZeneca, fenomen care a fost sesizat având în vedere existenţa acestor locuri libere disponibile în prezent în cazul acestui tip de vaccin.
Coordonatorul campaniei naţionale de imunizare împotriva noului coronavirus a evidenţiat că şi prin vaccinarea cu AstraZeneca scade riscul de a contracta această infecţie, dar şi mai important, se obţine o protecţie faţă de forma severă a bolii, care dă tipuri critice de îmbolnăvire, cu complicaţii. "Acest lucru ne interesează în mod deosebit, ca persoanele vulnerabile, cei la risc, să nu dezvolte forme severe", a concluzionat medicul Valeriu Gheorghiţă.
Conform datelor comunicate duminică de către CNCAV, cu vaccinul AstraZeneca, care se administrează în România din 15 februarie, au fost imunizate până acum în ţara noastră un număr de 187.294 de persoane, fiind înregistrate un număr de 32 de reacţii adverse tip local şi 1.956 tip general. România a primit până acum un total de 694.000 de doze de vaccin AstraZeneca. AGERPRES / (A - autor: Marius Frăţilă, editor: Anamaria Constantin, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
CNCAV: O nouă tranşă de 224.640 doze de vaccin Pfizer BioNTech soseşte luni în ţară
GCS: 1.093 de pacienţi - la terapie intensivă; persoane internate - 9.560
Campania de vaccinare anti-COVID/ 45.184 de persoane - imunizate în ultimele 24 de ore
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olt/ Explozie la un bloc din Balș: Cele două victime, transportate la spitale din București
Cele două persoane rănite în urma exploziei care s-a produs luni într-o garsonieră din orașul Balș, o fetiță în vârstă de 4 ani și o femeie în vârstă de 46 de ani, vor fi transportate la spitale din București de către echipaje SMURD Craiova, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) O
Xenia Negrea (UMF Craiova): Comunicarea riscului în sănătate - un proces complex, profund uman și profund cultural
În contextul actual, marcat de crize sanitare recurente și schimbări sociale accelerate, comunicarea riscului în sănătate nu mai poate fi tratată ca o simplă transmitere de informații, ci ca un proces complex, profund uman și profund cultural, susține directorul Departamentului de informare, promovare și mediatizare (DIPM) al Universității de Medicină și Farmacie
Proiect: Spitalele publice pot acorda din veniturile proprii indemnizații de merit
Spitalele publice pot acorda, din veniturile proprii, cu condiția încadrării în fondurile aprobate prin buget, pe baza evaluării rezultatelor, indemnizații de merit personalului de specialitate medico-sanitar, în limita a 2% din cheltuielile cu salariile de bază și al căror cuantum anual nu poate depăși șase salarii minime brute pe economie, prevede
Ziua Națională a Transplantului/ Un monument dedicat donatorilor de organe și pacienților transplantați a fost inaugurat în Parcul IOR
Un monument dedicat donatorilor de organe și pacienților transplantați, ce înfățișează un trandafir și care a fost realizat de sculptorul Ionel Stoicescu, a fost inaugurat, vineri, în Parcul IOR, cu prilejul celei de-a XX-a ediții a Zilei Naționale a Transplantului din România.
Dr. Timar: Accesul la îngrijire medicală de calitate în sistemul public nu trebuie să depindă de situația financiară a pacientului
Pacientul care ajunge într-un spital din sistemul public trebuie să aibă convingerea fermă că va primi cele mai bune îngrijiri medicale, indiferent de situația sa materială, a declarat, vineri, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Bogdan Timar, referindu-se la legea care permite pacienților să facă donații unitățilo
Iași: Transplant inedit la Spitalul Clinic ''Dr. C. I. Parhon'' - un bărbat a primit câte un rinichi de la ambii părinți
Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din București, a primit un rinichi de la mama sa, transplantul fiind efectuat de medicii de la Spitalul Clinic ''Dr.C.I. Parhon'' din Iași, după ce în urmă cu mai bine de 20 de ani a mai primit un rinichi, de la tatăl său. Dr Ionuț Nistor, purtătorul de cuvânt al Sp
Federația ''Solidaritatea Sanitară'': Este nevoie de modificarea urgentă a sistemului malpraxis
Reprezentanții Federației ''Solidaritatea Sanitară'' din România susțin că este nevoie de modificarea urgentă a sistemului malpraxis pentru ''a limita daunele'' produse profesioniștilor și pacienților. Federația ''Solidaritatea Sanitară'' din România susține că evaluarea situației act
Harghita: Creștere a numărului cazurilor de infarct miocardic acut și angina pectorală instabilă, la SJU Miercurea-Ciuc, în 2024
Peste 200 cazuri de infarct miocradic acut și angină pectorală instabilă au fost înregistrate, în anul 2024, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Miercurea-Ciuc, iar în cazul a peste 75% dintre acești pacienți au fost montate stenturi în regim de urgență la Laboratorul de Explorări și Tratamente Invazive Cardiovasculare din cadrul unități
Nouă spitale și Serviciul de Ambulanță vor asigura asistența medicală de urgență în perioada 18-21 aprilie
Nouă spitale de adulți și copii și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov vor asigura asistența medicală de urgență în perioada 18-21 aprilie, cu ocazia sărbătorilor legale ''Vinerea Mare'' și ''Învierea Domnului'', a informat Direcția de Sănătate Publică (DSP) București. Potrivit unui comuni
INSP: 79.380 de cazuri de infecții respiratorii în perioada 31 martie - 6 aprilie
Un număr de 79.380 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii - au fost raportate în săptămâna 31 martie - 6 aprilie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În ultima săptămână, nu a fost comunicat niciun deces din cauza gripei. Numărul persoanelor care au murit din cauza
Vineri - evenimente organizate de Ziua Națională a Transplantului
Ziua Națională a Transplantului va fi marcată vineri printr-o serie de evenimente, organizate în cadrul Bibliotecii Academiei Române. Potrivit organizatorilor, Ziua Națională a Transplantului din România - ediția a XX-a - reprezintă o conștientizare a faptului că transplantul salvează viețile unor oameni care altfel nu ar avea altă șansă.
Prahova: Medic de la SJU Ploiești, filmat certându-se cu pacienții; președintele CMR - atitudinea nu e cea mai potrivită
Un medic de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Ploiești, care se afla la finalul programului, a fost filmat în timp ce se certa cu pacienții, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Cătălina Poiană, spunând că atitudinea acestuia 'nu e cea mai potrivită', dar și că fiecare medic poate avea un anumit grad de 'burnout'
Sibiu: Managerul Spitalului Clinic Județean și-a anunțat demisia; CJ dorește un audit extern
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) din Sibiu, medicul Daniel Chelcea, a anunțat joi, că demisionează din funcție, el acuzând 'divergențe puternice de strategie managerială' cu conducerea Consiliului Județean (CJ), care a transmis în replică faptul că dorește realizarea unui audit extern la această unitate medicală. '
Forumul Național de Neurologie: Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare, pe agendă
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare (SNBCC) a fost finalizată și urmează să fie adoptată de Guvern, documentul cuprinzând opt obiective mari, a declarat prof. univ. dr. Dafin Mureșanu, președintele Federației Europene a Societăților de Neuroreabilitare (EFNR) și al Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuror
Simonis: A fost semnat ordinul de începere a construirii Institutului Oncologic Timișoara
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat, miercuri, semnarea ordinului de începere a construirii viitorului Institut Oncologic Timișoara de către Compania Națională de Investiții, în trei ani și jumătate urmând ca proiectul să fie finalizat. 'În această dimineață a fost semnat ordinul de începere a lu