Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
Alcool în aerul expirat
La data de 14 aprilie a.c., în jurul orei 08.30, în orașul Agnita, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mihai Viteazu de către un localnic în vârstă de 26 de ani.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
În cauză, la nivelul Poliției Orașului Agnita, se continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
Infracțiuni în trafic
La data de 14 martie a.c., în jurul orei 21.00, în orașul Cisnădie, în timp ce conducea un moped pe strada Târgului, un localnic, în vârstă de 53 de ani, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un arbore.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Din verificările efectuate de către polițiștii rutieri s-a stabilit că bărbatul nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În ceea ce privește mopedul în cauză, s-a stabilit că acesta nu este înmatriculat sau înregistrat.
Astfel, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].