Noi reglementări privind modul de acordare a serviciilor medicale pentru pacienţii cu COVID-19
Persoanele care prezintă simptome specifice de coronavirus trebuie să rămână la domiciliu până la primirea rezultatului testului care confirmă sau infirmă diagnosticul de COVID-19, iar în cazul în care diagnosticul este infirmat pacientul va primi de la medicul de familie concediu medical până la remedierea problemelor de sănătate, a precizat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Mihaela Tănase.
Potrivit acesteia, în cazul în care testarea confirmă că persoana are COVID-19, dar nu prezintă simptome sau manifestă o formă uşoară a bolii, poate rămâne izolată la domiciliu, în monitorizarea medicului de familie, fără a mai fi necesară evaluarea unui medic specialist şi va primi concediu medical de la medicul de familie.
Persoanele fără simptome care se testează, iar testul este pozitiv de asemenea pot rămâne în monitorizarea medicului de familie, care le acordă concediu medical pentru perioada de izolare, a explicat purtătorul de cuvânt al CNAS.
Guvernul a aprobat, în ultima şedinţă, o OUG prin care se asigură accesul la îngrijiri şi concedii medicale pentru persoanele asigurate care prezintă simptome specifice infectării cu SARS-CoV-2 şi infectate cu noul coronavirus, indiferent de locul de acordare a îngrijirilor medicale.
Conform unui comunicat de presă al CNAS, actul normativ aprobat de Guvern modifică şi completează Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, precum şi OUG nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale.
Astfel, a fost reglementat cadrul legal pentru posibilitatea instituirii măsurii izolării la domiciliu sau la locaţia declarată, cu acordul persoanelor sau, în lipsa acestuia, prin decizii ale direcţiilor de sănătate publică, până la confirmarea bolii infectocontagioase prin investigaţii paraclinice specifice, a persoanelor cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi după confirmarea diagnosticului de boală infectocontagioasă, prin investigaţii paraclinice specifice, în cazul în care, conform definiţiei de caz, persoanele nu prezintă semne şi simptome sugestive sau prezintă simptome care nu necesită izolarea într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare.
Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus.
Persoanele au obligaţia informării medicului de familie în vederea monitorizării stării de sănătate, în situaţia în care acceptă măsura izolării la domiciliu sau la locaţia declarată.
Medicii de familie vor asigura monitorizarea stării de sănătate a pacienţilor până la confirmarea infecţiei cu o boală infectocontagioasă, precum şi după confirmarea diagnosticului de boală infectocontagioasă, prin investigaţii paraclinice specifice, în cazul în care persoanele nu prezintă semne şi simptome sugestive definiţiei de caz.
Plata medicilor de familie se face prin tarif pe caz, de 105 lei, pe baza unui contract distinct, de natură civilă, care va fi încheiat de reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale în cadrul căruia medicul de familie îşi desfăşoară activitatea cu casa de asigurări de sănătate.
Finanţarea serviciilor de monitorizare se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prin transferuri către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie care au luat în evidenţă şi au monitorizat aceste persoane, pentru o perioadă stabilită în funcţie de evoluţia bolii şi durata monitorizării.
Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, iar în urma investigaţiilor paraclinice specifice nu s-a confirmat diagnosticul de boală infectocontagioasă, medicul de familie acordă concediu medical pentru carantină pe baza documentului eliberat de către direcţia de sănătate publică şi pentru perioada înscrisă în acesta.
De asemenea, pentru persoanele pentru care direcţiile de sănătate publică au emis documente prin care s-a instituit măsura izolării la domiciliu sau la o locaţie declarată, certificatele de concediu medical se acordă de către medicul de familie, pe baza acestor documente, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, precizează CNAS, într-un comunicat de presă.
Prin ordin al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS urmează să se stabilească modelul de contract, drepturile şi obligaţiile părţilor, condiţiile de raportare, validare şi modalitatea de plată.
Persoanele pentru care DSP instituie măsura carantinării (contact direct cu persoana infectată sau vine din zona roşie) vor primi concediu medical de carantinare de la medicul de familie, în baza deciziei DSP. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Reașezarea modului în care se desfășoară și realizează și finanțează gărzile, printre prioritățile ministrului Sănătății
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Iași, că una dintre prioritățile mandatului său vizează gărzile medicilor și rezidenților și plata acestora. 'Una din prioritățile acestui mandat sunt, într-adevăr, reașezarea modului în care se desfășoară și realizează, respectiv finanțează gărzile. (...) Pr
Iași: Rogobete poartă discuții privind rectificarea bugetară și medicamentele pacienților oncologici
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Iași, că a discutat cu șefii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate despre problema asigurării medicamentelor pentru pacienții oncologici și că se calculează bugetele necesare pentru a fi prinse la prima rectificare bugetară. 'Am avut o discuție cu Casa Națională de As
Rogobete: Termenul final al proiectului Spitalului Regional de Urgențe Iași, adică termenul de finanțare, este 2029 (GALERIE FOTO)
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete a declarat, sâmbătă, că lucrările la Spitalul Regional de Urgențe (SRU) Iași ar urma să ajungă la nivelul zero la începutul anului viitor, iar primii pacienți ar putea fi primiți în 2029. Aflat la Iași, el a precizat, în timpul vizitei pe șantierul SRU, că darea în folosință
Rogobete anunță intenția înființării la Iași a unui institut de boli imunologice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, demararea unui proiect privind înființarea, la Iași, a unui institut de boli imunologice. Potrivit acestuia, noul institut va funcționa într-o clădire dezafectată care se află în prezent în subordinea Institutului Cantacuzino. ''Am
Beatrice Mahler: Trecerea la ora de iarnă poate afecta somnul, digestia și metabolismul
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler. Aceasta arată că menținerea unui program constant de odihnă, expunerea la lumina naturală dimineața
Rogobete: Transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor
Construcția spitalelor continuă iar transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor, ci salvarea investițiilor și asigurarea finanțării necesare pentru continuarea lucrărilor, a declarat vineri ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. El a menționat că vineri la Timișoara și Giurgiu s-au semnat ordinele
Timiș: Viitorul Institut Regional Oncologic a primit ordinul de începere; va fi gata în 36 de luni
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a dat, vineri, ordinul de începere a lucrărilor de șantier pentru construirea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara (IROT), un obiectiv stringent necesar pentru întreaga zonă de vest a țării, unde incidența anuală a cancerelor ajunge la 15.000 de pacienți, din care în jur de 2.
Iași/Medic psihiatru: Trebuie să învățăm să recunoaștem semnalele pe care ni le transmite organismul odată cu trecerea la ora de iarnă
Codrina Rădulescu, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iași, a declarat, pentru AGERPRES, că nu trebuie să minimalizăm simptomele emoționale persistente apărute odată cu trecerea la ora de iarnă. Ea subliniază că organismul transmite semnale care trebuie recunoscute, iar pregătirea pentru schimbarea
Rogobete: Am reușit să identificăm și să realocăm 150 de milioane de lei pentru Unitățile de Primiri Urgențe și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat joi că, împreună cu echipa sa, a identificat și realocat 150 de milioane de lei pentru finanțarea Unităților de Primiri Urgențe și a serviciilor de ambulanță din întreaga țară. 'Am făcut acest lucru printr-o reașezare responsabilă a resurselor existente. Am identificat proiecte pentru care anu
Hunedoara: Record mondial înregistrat de o clinică oftalmologică din Deva; 130 de cristaline înlocuite într-o zi
O clinică oftalmologică din Deva a stabilit un record mondial în domeniu după ce dr. Daniel Angelescu, fondatorul acesteia, a efectuat 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului într-o singură zi, performanța fiind validată de World Record Academy. Intervențiile s-au derulat pe parcursul zilei de 21 octombrie, iar rezultatul a fost anunț
Bihor: Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția un psiholog logoped
Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția psihologul logoped Adela Hus, care subliniază că sprijinul familiei și intervenția terapeutică pot contribui la ameliorarea tulburării de fluență. Potrivit acesteia, bâlbâiala apărută în jurul vârstei de trei ani poate reprezenta o e
INSP: 81.729 de cazuri de infecții respiratorii în săptămâna 12 - 18 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat joi că în săptămâna 12 - 18 octombrie au fost raportate 81.729 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii). 'În săptămâna 12.10.2026 - 18.10.2026 (S 42/2026) au fost raportate: 81.729 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și
Cluj: UMF dezvoltă un program de neurotehnologie, care combină inteligența artificială cu medicina
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Iuliu Hațieganu' din Cluj-Napoca, împreună cu alte șase universități din Europa, dezvoltă un program de master pentru specialiști în neurotehnologie, care va combina, printre altele, inteligența artificială cu medicina. 'România contribuie la formarea unei noi generații
Bacău: Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei', finalist la trei categorii la 'Romanian Healthcare Awards 2026'
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' Buhuși este finalist la trei categorii în cadrul prestigioasei competiții naționale 'Romanian Healthcare Awards 2026', dedicată recunoașterii excelenței, inovației și bunelor practici din sistemul medical românesc. Cele trei categorii unde este nominalizat spitalul sunt 'Echip
INTERVIU/Dr. Florin Lăzărescu: Inteligența artificială va avea un rol important în stomatologie, dar decizia terapeutică rămâne la medic
Inteligența artificială va avea un rol tot mai important în stomatologie, dar decizia terapeutică și responsabilitatea actului medical vor rămâne la medic, a declarat, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Florin Lăzărescu. În inte










