Iași: Rogobete poartă discuții privind rectificarea bugetară și medicamentele pacienților oncologici
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Iași, că a discutat cu șefii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate despre problema asigurării medicamentelor pentru pacienții oncologici și că se calculează bugetele necesare pentru a fi prinse la prima rectificare bugetară.
'Am avut o discuție cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și acum se calculează bugetele necesare pentru rectificarea bugetară. Vă asigur că, atunci când vom avea toate cifrele, vor fi făcute demersurile astfel încât pacienții să nu sufere de această lipsă de viziune economică a celor care au tăiat cu barda de sus până jos. Am ajuns ca în cele mai critice sisteme din țara asta, cum ar fi UPU, să rămână fără bani', a răspuns jurnaliștilor ministrul Sănătății, atunci când a fost întrebat despre fondurile pentru programele și medicamentele destinate pacienților oncologici.
El a reamintit că, în urmă cu câteva zile, a suplimentat bugetul unităților de primire a urgențelor și a zonelor critice din sistemul de sănătate cu 150 milioane de lei, pentru a evita colapsul.
'Finanțarea sistemului de sănătate, cel puțin în ultimele cinci zile, a fost una fără precedent. De mult nu am mai avut Unități de Primire Urgențe sau programe naționale fără finanțare. De mult n-am mai avut pacienți care să nu găsească tratamentele în spital. Sigur, au mai existat sincope, întreruperi, dar la nivel național generalizat, cu asemenea impact, nu a mai fost de foarte mult timp. (...) Am găsit, în 48 de ore de la preluarea mandatului, soluții pentru a rezolva situația critică din Unități de Primire Urgențe și Ambulanță. Sigur, rectificarea bugetară va suplimenta bugetul și vom continua proiectele pe care le-am început', a mai spus Alexandru Rogobete.
În ceea ce privește rectificarea bugetară, ministrul a răspuns că 'se lucrează'.
'Cu toții lucrăm la reașezarea bugetelor, pentru rectificare. Eu sper că în cel mai scurt timp posibil vom avea rectificarea care va reduce presiunea și mai mult de pe întreg sistemul', a replicat Rogobete.
Ministrul Sănătății se află sâmbătă într-o vizită de lucru în județul Iași. Cu această ocazie, el a verificat șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență, a vizitat Spitalul 'Dr. C.I. Parhon' și Spitalul de Neurochirurgie.
De asemenea, pe agenda ministrului figurează și o întâlnire de lucru la Institutul de Boli Cardiovasculare 'Prof. Dr. George I.M. Georgescu' cu managerul instituției, prof. dr. Grigore Tinică, și o vizită și discuții cu conducerea executivă la Antibiotice Iași SA.
Totodată, ministrul va avea o întâlnire oficială cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Irina Poenaru, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: Termenul final al proiectului Spitalului Regional de Urgențe Iași, adică termenul de finanțare, este 2029 (GALERIE FOTO)
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete a declarat, sâmbătă, că lucrările la Spitalul Regional de Urgențe (SRU) Iași ar urma să ajungă la nivelul zero la începutul anului viitor, iar primii pacienți ar putea fi primiți în 2029. Aflat la Iași, el a precizat, în timpul vizitei pe șantierul SRU, că darea în folosință
Rogobete anunță intenția înființării la Iași a unui institut de boli imunologice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, demararea unui proiect privind înființarea, la Iași, a unui institut de boli imunologice. Potrivit acestuia, noul institut va funcționa într-o clădire dezafectată care se află în prezent în subordinea Institutului Cantacuzino. ''Am
Beatrice Mahler: Trecerea la ora de iarnă poate afecta somnul, digestia și metabolismul
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler. Aceasta arată că menținerea unui program constant de odihnă, expunerea la lumina naturală dimineața
Rogobete: Transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor
Construcția spitalelor continuă iar transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor, ci salvarea investițiilor și asigurarea finanțării necesare pentru continuarea lucrărilor, a declarat vineri ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. El a menționat că vineri la Timișoara și Giurgiu s-au semnat ordinele
Timiș: Viitorul Institut Regional Oncologic a primit ordinul de începere; va fi gata în 36 de luni
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a dat, vineri, ordinul de începere a lucrărilor de șantier pentru construirea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara (IROT), un obiectiv stringent necesar pentru întreaga zonă de vest a țării, unde incidența anuală a cancerelor ajunge la 15.000 de pacienți, din care în jur de 2.
Iași/Medic psihiatru: Trebuie să învățăm să recunoaștem semnalele pe care ni le transmite organismul odată cu trecerea la ora de iarnă
Codrina Rădulescu, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iași, a declarat, pentru AGERPRES, că nu trebuie să minimalizăm simptomele emoționale persistente apărute odată cu trecerea la ora de iarnă. Ea subliniază că organismul transmite semnale care trebuie recunoscute, iar pregătirea pentru schimbarea
Rogobete: Am reușit să identificăm și să realocăm 150 de milioane de lei pentru Unitățile de Primiri Urgențe și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat joi că, împreună cu echipa sa, a identificat și realocat 150 de milioane de lei pentru finanțarea Unităților de Primiri Urgențe și a serviciilor de ambulanță din întreaga țară. 'Am făcut acest lucru printr-o reașezare responsabilă a resurselor existente. Am identificat proiecte pentru care anu
Hunedoara: Record mondial înregistrat de o clinică oftalmologică din Deva; 130 de cristaline înlocuite într-o zi
O clinică oftalmologică din Deva a stabilit un record mondial în domeniu după ce dr. Daniel Angelescu, fondatorul acesteia, a efectuat 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului într-o singură zi, performanța fiind validată de World Record Academy. Intervențiile s-au derulat pe parcursul zilei de 21 octombrie, iar rezultatul a fost anunț
Bihor: Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția un psiholog logoped
Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția psihologul logoped Adela Hus, care subliniază că sprijinul familiei și intervenția terapeutică pot contribui la ameliorarea tulburării de fluență. Potrivit acesteia, bâlbâiala apărută în jurul vârstei de trei ani poate reprezenta o e
INSP: 81.729 de cazuri de infecții respiratorii în săptămâna 12 - 18 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat joi că în săptămâna 12 - 18 octombrie au fost raportate 81.729 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii). 'În săptămâna 12.10.2026 - 18.10.2026 (S 42/2026) au fost raportate: 81.729 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și
Cluj: UMF dezvoltă un program de neurotehnologie, care combină inteligența artificială cu medicina
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Iuliu Hațieganu' din Cluj-Napoca, împreună cu alte șase universități din Europa, dezvoltă un program de master pentru specialiști în neurotehnologie, care va combina, printre altele, inteligența artificială cu medicina. 'România contribuie la formarea unei noi generații
Bacău: Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei', finalist la trei categorii la 'Romanian Healthcare Awards 2026'
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' Buhuși este finalist la trei categorii în cadrul prestigioasei competiții naționale 'Romanian Healthcare Awards 2026', dedicată recunoașterii excelenței, inovației și bunelor practici din sistemul medical românesc. Cele trei categorii unde este nominalizat spitalul sunt 'Echip
INTERVIU/Dr. Florin Lăzărescu: Inteligența artificială va avea un rol important în stomatologie, dar decizia terapeutică rămâne la medic
Inteligența artificială va avea un rol tot mai important în stomatologie, dar decizia terapeutică și responsabilitatea actului medical vor rămâne la medic, a declarat, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Florin Lăzărescu. În inte
Rogobete - solicitare către Unitățile de Primiri Urgențe: Vreau să știm exact, în timp real, unde există probleme
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis, miercuri, către toate Unitățile de Primiri Urgențe din țară o solicitare privind situația stocurilor de medicamente și materiale sanitare esențiale, precum și eventualele lipsuri care pot afecta activitatea medicală. ''Siguranța pacienților este prioritatea noastră. Iar în medicina de urgență n








