Studiu Solidaritatea Sanitară: Circa 10% dintre lucrătorii din sănătate au fost infectaţi cu SARS-CoV-2

Circa 10% dintre lucrătorii din sănătate participanţi la un studiu realizat de Federaţia Solidaritatea Sanitară au indicat că au fost deja infectaţi SARS-CoV-2, procentul fiind în cea mai mare măsură aplicabil medicilor şi, mai ales, asistentelor medicale, conform unui comunicat remis, duminică AGERPRES.
Rezultatele studiului pe tema "Impactul pandemiei COVID-19 asupra lucrătorilor din sănătate" au fost obţinute în cadrul unei cercetări bazată pe un chestionar ce a evaluat percepţia salariaţilor.
"În măsura în care acesta este procentul real al lucrători din sănătate care au fost infectaţi, am ajunge la un total de circa 30.000 de lucrători care au fost deja infectaţi SARS-CoV-2, în loc de 6.300 (numărul lucrătorilor cunoscuţi a fi fost infectaţi). Asistentele medicale au ponderea cea mai mare din totalul lucrătorilor infectaţi şi au procentul cel mai mare de infectare dintre categoriile profesionale. 18,2% dintre respondenţii (113) care au declarat că au fost infectaţi au indicat că au făcut o formă gravă sau severă a bolii COVID-19", se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, aproape 28% dintre respondenţi au indicat că nu au fost testaţi SARS-CoV-2 (în condiţiile în care cred că ar fi fost cazul) şi doar 36% dintre respondenţi afirmă că au fost testaţi ori de câte ori a fost nevoie.
Totodată, circa 22% dintre respondenţi consideră că măsurile luate de unitate pentru siguranţa şi protecţia salariaţilor sunt insuficiente, iar 44,6% cred că sunt parţial eficiente. Doar 31% apreciază că sunt suficiente.
Disconfortul accentuat (circa 73%), creşterea timpului alocat fiecărei manopere (66%) şi îngreunarea comunicării cu pacienţii (63,7%) sunt principalele efecte ale echipamentelor individuale de protecţie. Din punctul de vedere al ameninţărilor la adresa sănătăţii personale circa 55% dintre respondenţi au indicat că echipamentul individual de protecţie le generează deshidratare şi 36% au indicat dermatita de contact ca efect negativ al purtării echipamentului.
Ierarhia impactului pandemiei COVID-19 este, conform studiului, următoarea: creşterea riscului profesional (circa 66%), înrăutăţirea condiţiilor de muncă (circa 54%), creşterea solicitărilor cognitive (circa 52%), creşterea complexităţii activităţii profesionale (circa 47%). Din perspectiva impactului pandemiei COVID-19 se remarcă reducerea accesibilităţii serviciilor medicale (circa 43%).
"Deşi Guvernul s-a angajat să limiteze la 3 ore activitatea continuă în acelaşi echipament individual de protecţie, 68,2% dintre respondenţi au indicat că nu beneficiază de acest drept asociat protecţiei muncii. De asemenea, 42% dintre respondenţi nu au beneficiat de drepturile privitoare la supravegherii copiilor.
36% dintre respondenţi consideră că le-ar fi utilă consilierea psihologică în această perioadă. 67% dintre respondenţi consideră că rolul social al profesiei s-a modificat suficient de mult în această perioadă pentru a necesita şi o modificare corespunzătoare a statusului social", se mai menţionează în comunicat.
Principalele solicitări/aşteptări pe care le au respondenţii, în ordinea ierarhică generată de punctajul maxim, sunt: asigurarea materialelor de protecţie (92,2%), asigurarea finanţării unităţilor sanitare (89,3%), raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază actual (87%), acordarea sporului pentru combaterea epidemiei (86,4%), creşterea sporurilor pentru condiţii de muncă peste nivelul minim (circa 83%), testarea SARS-CoV-2, periodică şi gratuită, a tuturor salariaţilor.
"Răspunsurile la întrebările deschise oferă un tabloul adecvat al problemelor cu care se confruntă lucrătorii din sănătate. Amploarea şi conţinutul lor indică o lipsă acută a dialogului cu aceştia.(...) Preocuparea salariaţilor faţă de protecţie ocupă primul loc în ordinea preferinţelor şi a măsurilor indicate/solicitate. Nemulţumirea faţă de absenţa adecvării salariilor şi sporurilor la contextul actual ocupă al doilea loc în ordinea celor indicate de salariaţi în cadrul răspunsurilor la întrebările deschise.
Accentuarea problemelor de sănătate pe fondul amplificării eforturilor şi a înrăutăţirii condiţiilor de muncă este una dintre problemele ce afectează grav o parte a salariaţilor", susţin reprezentanţii federaţiei.
Numărul de salariaţi din sănătate cunoscuţi a fi infectaţi până în data de 17 octombrie 2020 (data de finalizare a analizei), este de 6.300. Raportarea distribuţiei procentuale (estimate) la numărul total de lucrători din sănătate cunoscuţi a fi infectaţi indică următoarea distribuţie: asistente medicale -50,15% (3.159), infirmiere şi îngrijitoare- 19,82% (1.249), medici - 16,89% (1.064), alte categorii profesionale -12,58% (793).
Cercetarea comandată de Federaţia "Solidaritatea Sanitară" a fost desfăşurată în Cadrul Centrului de Cercetare şi Dezvoltare Socială "Solidaritatea", având la bază un chestionar de opinie adaptat consultării publice , aplicat în perioada 24 septembrie-12 octombrie 2020.
Chestionarul s-a adresat tuturor categoriilor de salariaţi din sănătate, indiferent de forma de proprietate a unităţii în care-şi desfăşoară activitatea, invitaţia de completare fiind transmisă către: 45.000 de lucrători din sectorul sanitar din toate regiunile ţării, ţintţi prin intermediul adreselor de e-mail (din baza de date a CCDSS; aceste persoane au primit chestionarul pe e-mai împreună cu un cod unic de completare, având posibilitatea de a completa un singur chestionar) şi către toţi salariaţii din Sănătate care utilizează reţeaua de socializare Facebook, prin aplicaţiile specifice dezvoltate în cadrul acesteia, utilizând ca punct central o pagină FB urmărită de 56.000 de persoane şi o infrastructură de diseminare a informaţiei pe acest canal ce ajunge la 115.000 de salariaţi din sănătate.
Au răspuns la invitaţia de a completa chestionarul 1.709 salariaţi, 1.130 dintre ei furnizând răspunsuri complete. Chestionarele cu răspunsuri incomplete au fost eliminate din prelucrarea finală, fiind reţinute în studiul final un număr de 1.130 chestionare.AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Dr. Beatrice Mahler: Somnul de calitate este esențial pentru sănătatea noastră fizică și psihică
Somnul de calitate este esențial pentru sănătatea fizică și psihică a omului, iar un somn bun îmbunătățește capacitatea de concentrarea, atrage atenția medicul Beatrice Mahler, de la Institutul de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta''. 'Știați că 32,8% dintre adulți nu dorm suficient, ceea ce înseamnă că aproximati
Galați: Premieră medicală - robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în țară, în dotarea Spitalului Județean
Spitalul Județean Clinic de Urgență Galați a fost dotat cu un robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic din țară, în urma unei investiții în valoare de peste 2 milioane lei, a informat, vineri, președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea. 'Cel mai performant dispozitiv automatizat de preparare a
Timiș: Primul centru integrat de tratament al obezității din sistemul public se deschide la Spitalul Județean Timișoara
Spitalul Județean Timișoara va avea de luni, 17 martie, un Centru Integrat de Management al Obezității (CIMO), unde pacienții care suferă de această boală vor fi consultați, evaluați și îndrumați spre terapiile medicale adecvate, în urma diagnosticelor puse de specialiști din mai multe discipline implicate în tratarea acestei maladii.
Bihor: Sigilarea dinților împotriva cariei la copii, procedură derulată în premieră în cabinetele stomatologice școlare de la Oradea
Sigilarea dinților la copii a fost o noutate pe parcursul anului 2024 realizată de Direcția de Asistență Socială Oradea (DASO) prin intermediul celor cinci medici stomatologi din cabinetele stomatologice școlare. Potrivit directorului DASO, Anca Sas, instituția pe care o conduce a derulat în anul 2024, pentru prima dată, o campanie de pr
Bihor: Premieră județeană în chirurgia oncologică la SCJU Oradea: chimioterapie hipertermică peritoneală
O orădeancă de 54 de ani, cu cancer ovarian și leziuni tumorale intraabdominale, a fost operată cu succes la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Oradea, în premieră județeană, printr-o procedură chirurgicală deosebit de complexă, numită HIPEC, o inovație majoră în tratamentul metastazelor peritoneale. ''Până acum,
Prahova: Rețeaua internă de apă a Spitalului de Pediatrie Ploiești, contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa
Rețeaua internă de apă a Spitalului de Pediatrie Ploiești este contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa, arată rezultatele ultimelor analize efectuate pe probele prelevate din mai multe puncte din spital. ''Rețeaua este contaminată la Spitalul de Pediatrie. Din fericire, în amonte și în aval de Spitalul de Pediatrie n
INSP: 111.058 de cazuri de infecții respiratorii în perioada 3 - 9 martie
Un număr de 111.058 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii - au fost raportate în săptămâna 3 - 9 martie, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în acest sezon este de 62. În ultima săptămână, nu a fost comunicat niciun dec
Mureș: A fost lansat proiectul 'Doctorii Clovni', pentru diminuarea temerilor copiilor față de procedurile medicale
Fundația Doctorii Clovni 'Piros Orr' din Ungaria și Asociația Nas Roșu au lansat la Târgu Mureș proiectul 'Doctorii Clovni', prin care își propun să ajute copiii să facă față cu bine unor proceduri medicale, fără a mai fi speriați. Primele obiective vizitate de echipa proiectului au fost Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) T&
Studiu: Rata de vaccinare scade pentru vaccinuri esențiale
Rata de vaccinare scade pentru două vaccinuri esențiale - ROR și pneumococic, iar printre cauzele identificate se numără dezinformarea din social media, desființarea vaccinării în școli și izolarea din mediul rural, arată studiul 'Bariere în calea vaccinării în mediul rural. Perspectivele medicilor de familie și ale asistenților medicali comunit
Societatea Română de Nefrologie cere continuarea prioritizării diagnosticului și tratamentului pentru Boala Cronică de Rinichi
Societatea Română de Nefrologie a făcut un apel, joi, pentru continuarea prioritizării diagnosticului și tratamentului precoce al Bolii Cronice de Rinichi (BCR), o afecțiune ce afectează viața a aproximativ 1 din 10 români. Potrivit statisticilor, în România, doar 10% dintre persoanele cu BCR sunt diagnosticate în
MApN: Trei pacienți români - transportați cu o aeronavă militară din România în Belgia și retur
O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat miercuri o misiune umanitară pe ruta Otopeni - Craiova - Bruxelles (Belgia) - Otopeni, transmite MApN. Potrivit sursei citate, la plecarea spre Bruxelles, avionul a transportat un pacient cu arsuri iar la întoarcere, două persoane c
Prahova: Apa de la Spitalul de Pediatrie Ploiești, contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa
Apa de la Spitalul de Pediatrie Ploiești este contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa, arată rezultatele unei probe prelevate în cadrul monitorizării permanente a sursei de apă, consumul apei de la robinet a fost interzis, noi probe fiind prelevate din mai multe zone ale unității sanitare. Managerul spitalului, Anca Miu, a declarat, miercuri,
Angel Tîlvăr: Spitalul Militar Craiova va avea o secție modernă de terapie intensivă
Spitalul Clinic de Urgență Militar 'Dr. Ștefan Odobleja' din Craiova va dispune, din această toamnă, de una dintre cele mai moderne secții de terapie intensivă din România, a anunțat, miercuri, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr. Angel Tîlvăr a vizitat, miercuri, Spitalul Militar din Craiova, unde văzut pavilionul de medicină
'Provocarea Paracetamol', virală pe internet, este extrem de periculoasă și duce la consecințe severe (specialiști)
Asociația Română a Producătorilor de medicamente fără prescripție, suplimente alimentare și dispozitive medicale atrage atenția asupra riscurilor dezinformării privind utilizarea paracetamolului sau a altor medicamente ce se eliberează fără prescripție medicală (OTC), după o 'provocare' cu paracetamol răspândită pe internet.
Alba: Peste două treimi din UAT-uri au asistenți medicali comunitari
Două treimi dintre unitățile administrativ-teritoriale din Alba, respectiv 52 din cele 78 de municipii, orașe și comune, dispun de asistență medicală comunitară, iar în cinci sunt și mediatori sanitari pentru romi. În prezent, rețeaua de asistenți medicali comunitari din județul Alba acoperă 52 de unități administrativ-teritoriale,