Coronavirus/ CMR: Medicilor de familie nu li se pot cere servicii pentru care nu există posibilitatea de asigurare a protecţiei
Medicilor de familie nu li se poate solicita să facă servicii medicale pentru care nu există posibilitatea de asigurare a protecţiei împotriva contaminării cu SARS-CoV-2, aşa cum s-ar întâmpla la pătrunderea în focarul infecţios cunoscut, precizează joi Colegiul Medicilor din România (CMR).
"Echipamentul de protecţie - chiar dacă ar exista - nu poate fi folosit pentru că nu există spaţii şi condiţii de echipare-dezechipare, decontaminare (duş imediat), de neutralizare a echipamentului, condiţii de transport la domiciliu în focar şi de la domiciliul pacienţilor izolaţi", avertizează CMR.
Potrivit sursei citate, medicul de familie poate asigura supravegherea de la distanţă a pacienţilor cu COVID-19 asimptomatici sau cu simptome minore de pe lista proprie, deci pacienţi cunoscuţi care nu necesită evaluarea primară a comorbidităţilor.
"Un medic de familie infectat/bolnav, deci indisponibilizat pentru pacienţii de pe lista sa, ar crea consecinţe dezastruoase în lanţ privind furnizarea de servicii pacienţilor respectivi; s-ar crea un dezechilibru major privind accesul pacienţilor la servicii medicale în asistenţa medicală primară, având consecinţe şi pentru celelalte paliere ale sistemului, mai ales pentru unităţile de primire urgenţă şi aşa sufocate de solicitări. Absenţa medicului de familie din mediul rural ar crea efecte şi mai dramatice pentru accesul la servicii medicale asiguraţilor", afirmă CMR.
Conform CMR, activitatea cabinetelor de medicina familiei se desfăşoară în baza unor contracte de furnizare de servicii cu casele de asigurări sociale de sănătate.
"Văzând declaraţiile din spaţiul public ale unor oficialităţi guvernamentale precum primul-ministru, ministrul Sănătăţii, consilieri ministeriali etc, cu privire la soluţii la care se gândesc pentru monitorizarea şi controlul pacienţilor cu SARS-CoV-2, Colegiul Medicilor din România priveşte cu mare îngrijorare declaraţiile respective. Decidenţii trebuie să înţeleagă că activitatea cabinetelor de medicina familiei se desfăşoară în baza unor contracte de furnizare de servicii cu casele de asigurări sociale de sănătate; aceste contracte se încheie respectând o Hotărâre de Guvern care aprobă un Contract Cadru şi norme de aplicare pentru furnizorii de servicii medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate", mai arată sursa citată.
Potrivit CMR, HG de aprobare a Contractului Cadru şi normele de aplicare respectă sau ar trebui să respecte rezultatul negocierilor dintre Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Colegiul Medicilor din România, reprezentant legal şi legitim al tuturor medicilor care furnizează servicii în contract cu CAS, deci nu se pot emite ordine directe către medicii de familie pentru efectuarea unor servicii în afara negocierilor şi fără cuprinderea lor în Contractul Cadru şi normele de aplicare a acestuia.
"Fără parcurgerea acestor etape, orice declaraţie în spaţiul public creează confuzie majoră în rândul populaţiei şi îngrijorarea justificată a medicilor de familie", menţionează CMR.
Cât despre afirmaţiile privind atribuirea unui număr de puncte (30) pe persoană infectată urmărită/monitorizată, CMR afirmă că Guvernul nu a găsit nici până în prezent soluţii să plătească medicilor de familie şi personalului angajat acel stimulent de risc prevăzut în lege.
"Propunerea celor '30 de puncte' este chiar ofensatoare, pentru că din aceeaşi sumă alocată pentru servicii s-ar plăti şi surplusul de puncte, scăzând astfel valoarea punctului 'per serviciu'", declară CMR.
Potrivit sursei citate, medicul de familie nu va pătrunde în focar pentru evaluare primară.
"Medicul de familie poate face - face deja - monitorizarea la distanţă pentru pacienţii cu COVID-19 izolaţi la domiciliu; medicul de familie poate face (dacă o va dori) anchetă epidemiologică pentru pacienţii suspecţi şi confirmaţi COVID-19 înregistraţi pe platforma DSP; orice modificare a pachetului de servicii trebuie negociată cu reprezentanţii legali ai medicilor (CMR); serviciile propuse trebuie însoţite de finanţare adăugată fondurilor CNAS; altă categorie de servicii ţinând de sănătatea publică trebuie finanţată şi plătită pe bază de contract cu direcţiile de sănătate publică", subliniază CMR.
Vaccinările cu vaccinuri gripale achiziţionate de pacienţi sunt servicii care ar trebui recunoscute şi plătite de direcţiile de sănătate publică pe bază de contract, aşa cum ar trebui să se întâmple pentru toate vaccinările cuprinse în programul naţional de vaccinări, mai spune sursa citată.
"Nutrim speranţa că decidenţii vor analiza cu toată atenţia observaţiile din acest document şi vor lua cele mai înţelepte hotărâri numai împreună cu reprezentanţii legali şi legitimi ai medicilor", concluzionează CMR. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: www.cmr.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Reașezarea modului în care se desfășoară și realizează și finanțează gărzile, printre prioritățile ministrului Sănătății
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Iași, că una dintre prioritățile mandatului său vizează gărzile medicilor și rezidenților și plata acestora. 'Una din prioritățile acestui mandat sunt, într-adevăr, reașezarea modului în care se desfășoară și realizează, respectiv finanțează gărzile. (...) Pr
Iași: Rogobete poartă discuții privind rectificarea bugetară și medicamentele pacienților oncologici
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Iași, că a discutat cu șefii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate despre problema asigurării medicamentelor pentru pacienții oncologici și că se calculează bugetele necesare pentru a fi prinse la prima rectificare bugetară. 'Am avut o discuție cu Casa Națională de As
Rogobete: Termenul final al proiectului Spitalului Regional de Urgențe Iași, adică termenul de finanțare, este 2029 (GALERIE FOTO)
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete a declarat, sâmbătă, că lucrările la Spitalul Regional de Urgențe (SRU) Iași ar urma să ajungă la nivelul zero la începutul anului viitor, iar primii pacienți ar putea fi primiți în 2029. Aflat la Iași, el a precizat, în timpul vizitei pe șantierul SRU, că darea în folosință
Rogobete anunță intenția înființării la Iași a unui institut de boli imunologice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, demararea unui proiect privind înființarea, la Iași, a unui institut de boli imunologice. Potrivit acestuia, noul institut va funcționa într-o clădire dezafectată care se află în prezent în subordinea Institutului Cantacuzino. ''Am
Beatrice Mahler: Trecerea la ora de iarnă poate afecta somnul, digestia și metabolismul
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler. Aceasta arată că menținerea unui program constant de odihnă, expunerea la lumina naturală dimineața
Rogobete: Transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor
Construcția spitalelor continuă iar transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor, ci salvarea investițiilor și asigurarea finanțării necesare pentru continuarea lucrărilor, a declarat vineri ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. El a menționat că vineri la Timișoara și Giurgiu s-au semnat ordinele
Timiș: Viitorul Institut Regional Oncologic a primit ordinul de începere; va fi gata în 36 de luni
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a dat, vineri, ordinul de începere a lucrărilor de șantier pentru construirea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara (IROT), un obiectiv stringent necesar pentru întreaga zonă de vest a țării, unde incidența anuală a cancerelor ajunge la 15.000 de pacienți, din care în jur de 2.
Iași/Medic psihiatru: Trebuie să învățăm să recunoaștem semnalele pe care ni le transmite organismul odată cu trecerea la ora de iarnă
Codrina Rădulescu, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iași, a declarat, pentru AGERPRES, că nu trebuie să minimalizăm simptomele emoționale persistente apărute odată cu trecerea la ora de iarnă. Ea subliniază că organismul transmite semnale care trebuie recunoscute, iar pregătirea pentru schimbarea
Rogobete: Am reușit să identificăm și să realocăm 150 de milioane de lei pentru Unitățile de Primiri Urgențe și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat joi că, împreună cu echipa sa, a identificat și realocat 150 de milioane de lei pentru finanțarea Unităților de Primiri Urgențe și a serviciilor de ambulanță din întreaga țară. 'Am făcut acest lucru printr-o reașezare responsabilă a resurselor existente. Am identificat proiecte pentru care anu
Hunedoara: Record mondial înregistrat de o clinică oftalmologică din Deva; 130 de cristaline înlocuite într-o zi
O clinică oftalmologică din Deva a stabilit un record mondial în domeniu după ce dr. Daniel Angelescu, fondatorul acesteia, a efectuat 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului într-o singură zi, performanța fiind validată de World Record Academy. Intervențiile s-au derulat pe parcursul zilei de 21 octombrie, iar rezultatul a fost anunț
Bihor: Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția un psiholog logoped
Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția psihologul logoped Adela Hus, care subliniază că sprijinul familiei și intervenția terapeutică pot contribui la ameliorarea tulburării de fluență. Potrivit acesteia, bâlbâiala apărută în jurul vârstei de trei ani poate reprezenta o e
INSP: 81.729 de cazuri de infecții respiratorii în săptămâna 12 - 18 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat joi că în săptămâna 12 - 18 octombrie au fost raportate 81.729 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii). 'În săptămâna 12.10.2026 - 18.10.2026 (S 42/2026) au fost raportate: 81.729 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și
Cluj: UMF dezvoltă un program de neurotehnologie, care combină inteligența artificială cu medicina
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Iuliu Hațieganu' din Cluj-Napoca, împreună cu alte șase universități din Europa, dezvoltă un program de master pentru specialiști în neurotehnologie, care va combina, printre altele, inteligența artificială cu medicina. 'România contribuie la formarea unei noi generații
Bacău: Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei', finalist la trei categorii la 'Romanian Healthcare Awards 2026'
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' Buhuși este finalist la trei categorii în cadrul prestigioasei competiții naționale 'Romanian Healthcare Awards 2026', dedicată recunoașterii excelenței, inovației și bunelor practici din sistemul medical românesc. Cele trei categorii unde este nominalizat spitalul sunt 'Echip
INTERVIU/Dr. Florin Lăzărescu: Inteligența artificială va avea un rol important în stomatologie, dar decizia terapeutică rămâne la medic
Inteligența artificială va avea un rol tot mai important în stomatologie, dar decizia terapeutică și responsabilitatea actului medical vor rămâne la medic, a declarat, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Florin Lăzărescu. În inte










