Sălaj: Intervenţie laparoscopică 3D, realizată în premieră la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău
La secţia Urologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău a fost realizată, miercuri, în premieră, o intervenţie laparoscopică 3D pentru o afecţiune oncologică a prostatei.
Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii miercuri de Consiliul Judeţean Sălaj, intervenţia a fost realizată în cadrul primei ediţii a Zilelor Urologiei Sălăjene - eveniment cu o participare de anvergură a specialiştilor din domeniu, la Zalău, în cadrul manifestării ajunsă la cea de-a XIX a ediţie, Toamna Medicală Sălăjeană.
"Dincolo de schimbul de informaţii şi expertiza de specialitate care vor face subiectul prezentărilor şi a dezbaterilor specialiştilor în urologie din ţară participanţi la manifestare, (...) aceştia au asistat astăzi, 7 octombrie, prin intermediul unei transmisiuni în direct, prima de acest fel realizată în Zalău, la prima intervenţie laparoscopică 3D (prostatectomie radicală) efectuată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău de către o echipă medicală în tandem, de mentorat, şi anume de către prof. univ. dr. Ioan Coman - şeful Catedrei de Urologie, prorector UMF Cluj, invitat de onoare al manifestării, susţinător al laparoscopiei şi chirurgiei robotice urologice în România şi formator de tineri specialişti care s-a aflat alături de fostul său student, rezident, actual medic specialist urolog în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, dr. Ioan Bogdan Juravle, promotor al acestui eveniment", se arată în comunicatul menţionat.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Sălaj precizează faptul că începând cu luna noiembrie a acestui an acest tip de intervenţie specifică chirurgiei laparoscopice, minim invazive, destinată patologiei benigne şi maligne a tractului urinar (cancer prostatic, renal şi vezical), va fi disponibilă pentru pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Zalău, echipamentul medical, cu o valoare de peste 797.000 lei, fiind achiziţionat în acest sens.
"În ultimii doi ani, la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Zalău, urologia a avut o tendinţă continuă de dezvoltare, diversificare şi îmbunătăţire a serviciilor medicale destinate pacienţilor unităţii spitaliceşti, investiţii importante în dotarea cu aparatură şi echipamente medicale moderne fiind realizate ori aflându-se în curs de realizare, cu finanţare mobilizată de către Consiliul judeţean fie integral, fie în cofinanţarea sumelor mobilizate din bugetul naţional (Ministerul Sănătăţii) ori cel al unităţii spitaliceşti. Compartimentul de urologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Zalău, numără o echipă medicală formată din trei medici specialişti - dr. Alb Alexandra, dr. Hodor Tudor şi dr. Ioan Bogdan Juravle), 13 asistenţi medicali şi îngrijitori şi o capacitate, extinsă din luna septembrie, la 20 de paturi", se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Sebastian Olaru, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Reașezarea modului în care se desfășoară și realizează și finanțează gărzile, printre prioritățile ministrului Sănătății
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Iași, că una dintre prioritățile mandatului său vizează gărzile medicilor și rezidenților și plata acestora. 'Una din prioritățile acestui mandat sunt, într-adevăr, reașezarea modului în care se desfășoară și realizează, respectiv finanțează gărzile. (...) Pr
Iași: Rogobete poartă discuții privind rectificarea bugetară și medicamentele pacienților oncologici
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Iași, că a discutat cu șefii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate despre problema asigurării medicamentelor pentru pacienții oncologici și că se calculează bugetele necesare pentru a fi prinse la prima rectificare bugetară. 'Am avut o discuție cu Casa Națională de As
Rogobete: Termenul final al proiectului Spitalului Regional de Urgențe Iași, adică termenul de finanțare, este 2029 (GALERIE FOTO)
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete a declarat, sâmbătă, că lucrările la Spitalul Regional de Urgențe (SRU) Iași ar urma să ajungă la nivelul zero la începutul anului viitor, iar primii pacienți ar putea fi primiți în 2029. Aflat la Iași, el a precizat, în timpul vizitei pe șantierul SRU, că darea în folosință
Rogobete anunță intenția înființării la Iași a unui institut de boli imunologice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, demararea unui proiect privind înființarea, la Iași, a unui institut de boli imunologice. Potrivit acestuia, noul institut va funcționa într-o clădire dezafectată care se află în prezent în subordinea Institutului Cantacuzino. ''Am
Beatrice Mahler: Trecerea la ora de iarnă poate afecta somnul, digestia și metabolismul
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler. Aceasta arată că menținerea unui program constant de odihnă, expunerea la lumina naturală dimineața
Rogobete: Transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor
Construcția spitalelor continuă iar transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor, ci salvarea investițiilor și asigurarea finanțării necesare pentru continuarea lucrărilor, a declarat vineri ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. El a menționat că vineri la Timișoara și Giurgiu s-au semnat ordinele
Timiș: Viitorul Institut Regional Oncologic a primit ordinul de începere; va fi gata în 36 de luni
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a dat, vineri, ordinul de începere a lucrărilor de șantier pentru construirea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara (IROT), un obiectiv stringent necesar pentru întreaga zonă de vest a țării, unde incidența anuală a cancerelor ajunge la 15.000 de pacienți, din care în jur de 2.
Iași/Medic psihiatru: Trebuie să învățăm să recunoaștem semnalele pe care ni le transmite organismul odată cu trecerea la ora de iarnă
Codrina Rădulescu, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iași, a declarat, pentru AGERPRES, că nu trebuie să minimalizăm simptomele emoționale persistente apărute odată cu trecerea la ora de iarnă. Ea subliniază că organismul transmite semnale care trebuie recunoscute, iar pregătirea pentru schimbarea
Rogobete: Am reușit să identificăm și să realocăm 150 de milioane de lei pentru Unitățile de Primiri Urgențe și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat joi că, împreună cu echipa sa, a identificat și realocat 150 de milioane de lei pentru finanțarea Unităților de Primiri Urgențe și a serviciilor de ambulanță din întreaga țară. 'Am făcut acest lucru printr-o reașezare responsabilă a resurselor existente. Am identificat proiecte pentru care anu
Hunedoara: Record mondial înregistrat de o clinică oftalmologică din Deva; 130 de cristaline înlocuite într-o zi
O clinică oftalmologică din Deva a stabilit un record mondial în domeniu după ce dr. Daniel Angelescu, fondatorul acesteia, a efectuat 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului într-o singură zi, performanța fiind validată de World Record Academy. Intervențiile s-au derulat pe parcursul zilei de 21 octombrie, iar rezultatul a fost anunț
Bihor: Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția un psiholog logoped
Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția psihologul logoped Adela Hus, care subliniază că sprijinul familiei și intervenția terapeutică pot contribui la ameliorarea tulburării de fluență. Potrivit acesteia, bâlbâiala apărută în jurul vârstei de trei ani poate reprezenta o e
INSP: 81.729 de cazuri de infecții respiratorii în săptămâna 12 - 18 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat joi că în săptămâna 12 - 18 octombrie au fost raportate 81.729 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii). 'În săptămâna 12.10.2026 - 18.10.2026 (S 42/2026) au fost raportate: 81.729 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și
Cluj: UMF dezvoltă un program de neurotehnologie, care combină inteligența artificială cu medicina
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Iuliu Hațieganu' din Cluj-Napoca, împreună cu alte șase universități din Europa, dezvoltă un program de master pentru specialiști în neurotehnologie, care va combina, printre altele, inteligența artificială cu medicina. 'România contribuie la formarea unei noi generații
Bacău: Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei', finalist la trei categorii la 'Romanian Healthcare Awards 2026'
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' Buhuși este finalist la trei categorii în cadrul prestigioasei competiții naționale 'Romanian Healthcare Awards 2026', dedicată recunoașterii excelenței, inovației și bunelor practici din sistemul medical românesc. Cele trei categorii unde este nominalizat spitalul sunt 'Echip
INTERVIU/Dr. Florin Lăzărescu: Inteligența artificială va avea un rol important în stomatologie, dar decizia terapeutică rămâne la medic
Inteligența artificială va avea un rol tot mai important în stomatologie, dar decizia terapeutică și responsabilitatea actului medical vor rămâne la medic, a declarat, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Florin Lăzărescu. În inte










