Colegiul Medicilor, nemulţumit de răspunsul primit de la CNAS privind bugetul pe 2025
Colegiul Medicilor din România a atras atenţia, sâmbătă, că nu a primit de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nota de fundamentare pe care CNAS a realizat-o pentru întocmirea bugetului Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate pe domenii de asistenţă pentru 2025 şi a transmis-o Ministerului de Finanţe. "Con
Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă cere autorităţilor să renunţe la îngheţarea valorii punctului pe serviciu medical
Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă critică articolul din proiectul ordonanţei "trenuleţ" care prevede îngheţarea pentru tot anul 2025 la 5 lei a valorii punctului per serviciu medical în ambulatoriul de specialitate. Prin urmare, PSMPI solicită retragerea acelui punct din cuprinsul ordonanţei, &icir
INSP: 89.109 cazuri de infecții respiratorii în perioada 16 - 22 decembrie; primul deces confirmat cu virus gripal
Un număr de 89.109 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii) au fost raportate în săptămâna 16 - 22 decembrie, fiind comunicat primul deces confirmat cu virus gripal. ''În săptămâna 16.12.2024 - 22.12.2024 (S 51/2024) au fost raportate: 89.109 cazuri de infecții respiratorii (gripă clin
Bucureşti: Nouă spitale şi Serviciul de Ambulanţă vor asigura asistenţa medicală de urgenţă de Crăciun
Nouă spitale de adulţi şi copii şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în perioada 25 - 27 decembrie, cu ocazia Crăciunului, a informat Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti. Potrivit unui comunicat transmis de DSP, cele nouă unităţi medicale sunt: * Spitalul Clinic de Ur
Alexandru Rafila: Obiectivele programului de guvernare se referă la accesul la servicii medicale
Alexandru Rafila, propus pentru funcţia de ministru al Sănătăţii în noul Guvern, a declarat luni că obiectivele programului de guvernare al coaliţiei se referă la accesul la servicii medicale şi la dezvoltarea preponderent a serviciilor medicale de medicină de familie şi a celor ambulatorii. "Provocările, şi în egală măsură el
Iaşi: Mai multe persoane din ţară şi străinătate au fost salvate în urma unei prelevări de organe
Mai multe organe care au fost prelevate la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, de la o persoană aflată în moarte cerebrală, vor salva pacienţi din Iaşi, Elveţia şi Grecia. Coordonatorul Centrului Regional de Transplant, dr. Raluca Neagu, a declarat, luni, că donatorul este o persoană în vârstă de 38 de ani. &q
Iaşi: Au fost finalizate lucrările de reabilitare energetică a Spitalului de Recuperare
Au fost finalizate lucrările de reabilitare energetică profundă (deep renovation) de la Spitalul de Recuperare Iaşi, care duc la reducerea semnificativă a consumului de energie şi la creşterea eficienţei energetice a clădirii unităţii medicale de la clasa D la clasa B. Închiderea lucrărilor a fost anunţată, luni, în cadrul unei conferinţe de presă
ANT: Medicii de la Spitalul de Copii ''Grigore Alexandrescu'' au realizat prima prelevare de organe
Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că o echipă de medici de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti a realizat, sâmbătă, prima prelevare de organe de la o tânără de doar 17 ani care a intrat în moarte cerebrală în urma unui stop cardiorespirator resuscita
Vâlcea: 50% dintre medicii de familie sunt în prag de pensionare; niciun medic nou de doi ani
Criza medicilor de familie din judeţul Vâlcea se adânceşte, mai mult de jumătate dintre ei fiind la vârsta de pensionare, avertizează reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS), care spun că o consecinţă a îmbătrânirii corpului medical ce oferă asistenţă primară este şi închiderea unor centre de permanenţă din ju
Bucureşti: Nouă spitale şi Serviciul de Ambulanţă vor asigura asistenţa medicală de urgenţă de Crăciun
Nouă spitale de adulţi şi copii şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în perioada 25 - 27 decembrie, cu ocazia Crăciunului, a informat Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti. Potrivit unui comunicat transmis de DSP, cele nouă unităţi medicale sunt: * Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti F
INSP: 104.923 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 9 - 15 decembrie
Un număr de 104.923 de cazuri de infecţii respiratorii - gripă clinică, IACRS şi pneumonii - s-au înregistrat în perioada 9 - 15 decembrie, cu 11,6% mai multe comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (94.047) şi cu 7,5% mai multe comparativ cu săptămâna anterioară (97.598), a informat, joi, Institutul Naţional de Sănătate Publică.
(P) Ce faci dacă ai o urgență medicală
Unele urgențe medicale pot apărea atunci când te aștepți mai puțin, însă, dacă acestea sunt corect și la timp gestionate, pot fi e
Bihor: SCJU anunţă performanţe excepţionale în radiologia intervenţională, în 2024
Compartimentul de Radiologie Intervenţională din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Bihor, coordonat de Dr. Dan Mihoc, medic primar cu o experienţă de 10 ani dobândită în Franţa, a realizat în primul an de activitate peste 500 de proceduri endovasculare complexe, de înaltă performanţă, în tratamente minim-invazive, salv&
Gorj: Raportul în cazul băiatului decedat la Spitalul Târgu Jiu, restituit Comisiei de cercetare disciplinară
Raportul în cazul băiatului decedat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu a fost restituit, de către managerul instituţiei, Comisiei de cercetare disciplinară, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Mihaela Ţicleanu. "Având în vedere faptul că raportul Comisiei de cercetare disciplinară numită p
Gorj: A fost finalizată ancheta Comisiei de cercetare disciplinară în cazul băiatului decedat la Spitalul Târgu Jiu
Comisia de cercetare disciplinară în cazul pacientului minor decedat în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu a finalizat ancheta, constatând că medicul de gardă specialist în medicină de urgenţă a încălcat mai multe prevederi din Ordinul nr. 1706/2007, precum şi pe cele prevăzute în fişa postului şi



