Colegiul Medicilor: Blocarea angajărilor face imposibilă remedierea crizei resursei umane din sănătate
Blocarea angajărilor face imposibilă remedierea crizei resursei umane din sistemul medical, susţine Colegiul Medicilor din România într-un comunicat remis miercuri presei. "Blocarea angajărilor face imposibilă remedierea crizei cu care ne confruntăm în ceea ce priveşte resursa umană din sănătate, în condiţiile &ici
INSP: 40% dintre cazurile de COVID de săptămâna trecută - în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Braşov, Constanţa şi Bihor
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat miercuri că, în săptămâna 1 - 7 ianuarie, 40% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Braşov, Constanţa şi Bihor. În această perioadă, au fost înregistrate 2.525 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi au f
Proiect: Farmaciile se vor înfiinţa şi după criteriul geografic
Autorizarea înfiinţării farmaciilor se va face după criteriul geografic care prevede o distanţă între acestea în mediul urban de cel puţin 250 de metri, iar în mediul rural de 500 metri, precum şi după criteriul demografic, prevede un proiect de ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniu
Proiect: Universităţile care au Facultăţi de farmacie pot înfiinţa farmacii universitare
Instituţiile de învăţământ superior de drept public acreditate care au în structura lor Facultăţi de farmacie pot înfiinţa farmacii universitare, prevede un proiect de ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, pus în transparenţă de Ministerul Sănătăţii.
Tumoră cerebrală de mari dimensiuni, operată cu succes de neurochirurgii ieşeni
Medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" din Iaşi au extirpat o tumoră de aproape 10 centimetri, pacienta fiind o tânără în vârstă de 23 de ani din Drobeta-Turnu Severin. Valentina Pavel a străbătut aproape 800 de kilometri pentru a fi operată de neurochirurgii ieşeni, după ce a fost diagnosticată &i
CORECTURĂ INSP: 2.942 de cazuri de rujeolă; trei decese înregistrate
În ştirea cu titlul ''INSP: 2.942 de cazuri de rujeolă; trei decese înregistrate'' în primul paragraf se va citi corect ''în perioada 1 ianuarie 2023 - 7 ianuarie 2024'' în loc de "în perioada 1 - 7 ianuarie". Retransmi
Mureş: A murit eleva rănită grav în urma prăbuşirii zidului de la internatul liceului din Odorheiu Secuiesc
Eleva care a fost rănită grav în urma prăbuşirii zidului de la internatul Liceului ''Tamasi Aron'' din Odorheiu Secuiesc, în data de 18 decembrie 2023, s-a stins din viaţă, marţi, la Secţia ATI Copii a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş. "Astăzi, &i
Braşov: Spitalul Judeţean a rămas fără gardă de Oftalmologie din cauza lipsei medicilor
Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov a fost nevoită să desfiinţeze linia de gardă de Oftalmologie după ce a rămas cu doar doi medici în această specialitate. Conform purtătorului de cuvânt al spitalului, Marius Leonte, practic, spitalul a rămas fără această linie de gardă chia
Olt: Şapte cazuri de gripă şi 22 de cazuri de COVID-19, confirmate de la începutul anului
Furnizorii de servicii medicale din judeţul Olt au raportat un număr de şapte cazuri de gripă şi 22 de cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 confirmate de la începutul acestui an, şase dintre pacienţii cu COVID-19 necesitând internare, au informat marţi reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt.
Alba: Infarctul, cauza morţii tânărului agent de la SASS Penitenciarul Aiud
Tânărul agent de la structura de intervenţie de la Penitenciarul Aiud care a decedat luni, după ce a ieşit din tură, a murit în urma unui infarct miocardic, potrivit autopsiei. În vârstă de 31 de ani, Alexandru-Cristian D. s-a simţit rău imediat după ce a ieşit din serviciu, în faţa P
Ministerul Sănătăţii: 549 de pacienţi cu COVID-19 internaţi în spitale, dublu faţă de sfârşitul lunii decembrie
Ministerul Sănătăţii informează marţi că 549 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, de două ori mai mult faţă de sfârşitul lunii decembrie. Potrivit Ministerului Sănătăţii, la ATI sunt internaţi 45 de pacienţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 67 sunt minori, toţi fiind în secţii.
Ministerul Sănătăţii: 2.525 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 săptămâna trecută
Ministerul Sănătăţii informează marţi că în săptămâna 1 - 7 ianuarie au fost înregistrate 2.525 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Potrivit sursei citate, 805 dintre cazurile noi sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Până în prezent,
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, îngrijorat de primul pacient care prezintă coinfecţie de gripă şi COVID-19
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" din Iaşi, dr. Florin Roşu, a declarat că unitatea medicală se confruntă în continuare cu un număr tot mai crescut de infecţii respiratorii, menţionând totodată că a apărut primul caz de coinfecţie de gripă şi COVID-19. Potrivit sursei citate, în prezent la Spitalul de Boli In
INSP: 16 cazuri de COVID-19 cu varianta Omicron - confirmate în ultima săptămână
Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat că în săptămâna 1-7 ianuarie au fost confirmate 16 cazuri cu varianta Omicron a SARS-CoV-2, dintre acestea 7 cu "variante de interes". Potrivit INSP, până în prezent au fost confirmate 207 cazuri cu sub-varianta BA.2.75, 567 cazuri cu BQ.1, 406 cazuri cu sub-varianta XBB, 484
Buzău: Trei persoane fără adăpost, afectate de ger, transportate la spital; o femeie în stop cardio-respirator
Trei persoane fără adăpost, afectate de temperaturile scăzute, au fost aduse marţi la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Buzău, printre ele aflându-se un bărbat în şoc hipotermic şi o femeie găsită în stop cardio-respirator, pentru care sunt efectuate manevre de resuscitare. Potrivit Spitalului Judeţean de Urgenţă