Cum se vede din PE aderarea României la Schengen cu o lună înainte de ultimul JAI din preşedinţia suedeză a UE

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: Eurodeputaţii români din cele mai mari grupuri politice din Parlamentul European cred încă, în diferite grade, în şansa României de a adera la spaţiul Schengen în a doua jumătate a anului în curs, când preşedinţia Consiliului UE va fi deţinută de Spania, dar văd diferit calea de urmat până la realizarea acestui deziderat, adoptând poziţii de la "nu există nicio strategie" pentru susţinerea acestui demers, până la "să lăsăm autorităţile să lucreze în linişte".
Eurodeputatul Dacian Cioloş, din grupul Renew, afirmă că, în opinia sa, "mai există o şansă, dar e mult, mult mai slabă decât a fost la începutul anului".
"Deja subiectul practic a dispărut de pe agenda europeană. Caută să îl întreţină România, dar cu aceiaşi oameni care au avut un eşec în urmă cu câteva luni şi n-am văzut (...) o strategie sau, hai să zic, schimbarea strategiei, dacă aceea a fost strategia pe care au aplicat-o până în ianuarie şi s-a văzut eşecul", a declarat Cioloş la Strasbourg pentru un grup de jurnalişti români.
El a mărturisit că nu a văzut utilitatea invitării ministrului de interne austriac Gerhard Karner la Bucureşti şi a afirmat că nu ştie nici măcar "dacă a fost invitat sau s-a invitat singur, ca să mai tragă o scatoalcă României şi să arate acasă că e stăpân pe situaţie".
Dacian Cioloş a mai declarat că, în condiţiile în care proiectele-pilot iniţiate la începutul anului la frontierele româno-sârbă şi turco-bulgară înregistrează întârzieri, o eventuală strategie de a miza pe rezultatele acestora pentru a convinge Austria şi Olanda să-şi schimbe poziţia s-ar putea dovedi un eşec.
"Pârghiile de negociere pot fi folosite mult mai abraziv"
Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO
Pe de altă parte, el a afirmat că, din câte ştie, există discuţii între guvernele din Bulgaria şi Olanda despre posibilitatea retragerii veto-ului acestui stat în urma unei evaluări pozitive a Bulgariei în raportul UE privind statul de drept "şi atunci să rămână Austria izolată şi eventual cu presiuni politice sau cu alte mijloace să fie convinsă şi Austria".
Cioloş mai spune că "România ar trebui să fie la nivel european mult mai fermă, foarte fermă şi clară, nu să blocheze Uniunea Europeană, cum fac alte state, dar până la a bloca anumite decizii există pârghii prin care să arăţi foarte clar celorlalţi că şi tu eşti un stat membru care contează şi că deciziile importante pentru tine trebuie să fie importante şi pentru ceilalţi".
În opinia fostului lider al grupului Renew din PE, preşedintele român Klaus Iohannis şi cei care răspund de acest dosar "ar trebui să ştie că pârghiile astea pot fi folosite mult mai abraziv, aşa cum o fac anumite state membre, aşa cum Croaţia a făcut-o înainte de decizia respectivă din Consiliu, şi să avem o decizie favorabilă".
El a catalogat drept o şansă pentru România faptul că Ylva Johansson, comisarul european pentru afaceri interne, rămâne cu obiectivul personal de a o obţine până la sfârşitul mandatului o decizie favorabilă privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.
"Guvernul spaniol e unul socialist, Ylva Johansson e socialistă, noi avem un partid socialist în guvern, pot fi folosite şi alte pârghii şi o mică şansă mai există, dar, din punctul meu de vedere, dacă nu se fac nişte lucruri şi dacă nu se menţine presiunea, ea se poate reduce", a apreciat Cioloş.
"Noi când am negociat eliminarea vizelor pentru cetăţenii români în Canada, am ţinut presiune şapte-opt luni de zile, fără să se vadă neapărat în media. Am ţinut presiune pe mai multe canale până când s-a luat decizia respectivă. Deci, dacă stai doar să aştepţi, nu se întâmplă lucrul ăsta, pentru că fiecare are obiectivele lui", a mai spus Cioloş.
Eurodeputatul Renew a reiterat faptul că România ar fi trebuit, de la nivelul cel mai înalt, să mobilizeze toate resursele politice pe care le are şi a spus că s-ar fi aşteptat să-i fie solicitat sprijinul.
"Fiecare dintre noi avem canale. Eu m-aş aştepta să văd un astfel de task-force la nivel înalt politic în România, să fie dat şi semnalul în afară că toate forţele politice îşi mobilizează resursele. Deci, noi, europarlamentarii REPER şi aş spune de fapt toţi europarlamentarii români din grupul Renew (...) am avut nişte poziţii foarte clare şi ferme vizavi de colegii din delegaţia olandeză şi vizavi de Mark Rutte ca să obţinem decizia respectivă de a nu se opune României. Deci ne-am folosit pârghiile politice pe care le aveam până la limita bunului simţ politic, să zic, într-un grup (...)", a mai spus Cioloş.
"Cred că trebuie să lăsăm autorităţile să lucreze în linişte"
În ceea ce-l priveşte, eurodeputatul Siegfried Mureşan din grupul PPE crede pe de altă parte că nu trebuie să se speculeze pe acest dosar în momentul de faţă.
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
" (...) Inclusiv frenezia în care am intrat la finalul anului trecut, înaintea consiliului JAI din 8-9 decembrie, am văzut că nu a ajutat neapărat procesul decizional. Ce e important este ca la nivel diplomatic, la nivelul autorităţilor, dintre cele două state, România şi Austria, să se lucreze. Se efectuează un proiect-pilot în momentul de faţă la frontiera externă a României, care va duce la un control şi mai bun, la o evidenţă şi mai bună a persoanelor, a bunurilor care intră, ies din România", a afirmat Mureşan la Strasbourg, în cadrul unui briefing pentru jurnalişti români.
El ţine totuşi să dea asigurări că România nu a fost niciodată sursa migraţiei din Austria, acuzată de ministrul de interne în ziua în care s-a opus aderării României şi Bulgariei.
"Acele persoane nu veneau din România, nu trecuseră în număr semnificativ prin România. E clar că Austria are nevoie de o soluţionare la problema migraţiei. Repet, nu noi suntem cauza, dar suntem dispuşi să participăm prin orice putem. Ca atare, cred că trebuie să lăsăm autorităţile să lucreze în linişte şi vom vedea dacă în următoarele luni va exista o constelaţie politică favorabilă repunerii subiectului pe agendă", a pledat Siegfried Mureşan.
Întrebat despre afirmaţiile lui Dacian Cioloş potrivit căruia nu există o strategie privind susţinerea aderării României la Schengen, vicepreşedintele grupului PPE din PE a răspuns că "dl Cioloş face parte dintr-un partid care este în opoziţie, ca atare este firesc să critice autorităţile atât atunci când are argumente, cât şi atunci când nu are argumente".
Întrebat dacă această strategie există, el a invocat, printre argumente, inclusiv vizita lui Gerhard Karner la Bucureşti.
"Ministrul de interne al Austriei a fost la Bucureşti, există contacte la nivelul autorităţilor, la nivelul miniştrilor, ministerelor, la nivel politic, diplomatic, între autorităţile de la Bucureşti şi singurul stat care până acum nu a dat acordul, Austria. Să lăsăm oamenii să lucreze şi sper să putem avea repunerea subiectului şi o decizie pozitivă cât de curând", a îndemnat Mureşan.
În ceea ce priveşte perspectivele aderării la Schengen, el spune că "preşedinţia spaniolă este un termen mai realist decât preşedinţia de dinaintea ei, dar şi un termen mai realist decât preşedinţia de după aceea, fiindcă anul următor e un an cu mai multe rânduri de alegeri în Europa, inclusiv alegerile europarlamentare".
"Ca atare, cea de-a doua parte a acestui an ar fi un moment prielnic", a conchis eurodeputatul PNL.
"Ar fi oportun ca şi în Consiliul European să relansăm această temă"
Eurodeputatul din grupul S&D Victor Negrescu afirmă că la Consiliul JAI din iunie subiectul Schengen probabil nu se va afla pe ordinea de zi, deşi şi-ar fi dorit acest lucru, "pentru că doar aşa am putea să menţinem atenţia oficialilor europeni cu privire la extinderea spaţiului Schengen şi aderarea României".
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
În acelaşi timp, a pledat el în cadrul unei întâlniri cu jurnalişti români la Strasbourg, "ar fi oportun ca şi în Consiliul European, la nivelul şefilor de stat şi de guvern, să încercăm să relansăm această tematică şi să punem presiune pe Austria, împreună cu statele care ne susţin, în aşa fel încât guvernul din Austria, care a făcut nenumărate promisiuni anterioare, să-şi revizuiască comportamentul".
El a reamintit că Austria nu a reanalizat chestiunea extinderii spaţiului Schengen, aşa cum a afirmat că va face după terminarea alegerilor locale de pe teritoriul său, iar ministrul de interne austriac a avut cu prilejul vizitei sale de la Bucureşti o "poziţionare radicală".
"Din nefericire, extinderea spaţiului Schengen a devenit un subiect politic extrem de important pentru partidul de dreapta de guvernământ din Austria. Este principala lor temă politică şi această tematică a fost preluată inclusiv de Partidul Popular European şi astăzi România riscă să fie prinsă la mijloc în tot ce înseamnă această retorică politică declanşată de premierul austriac (Karl Nehammer - n.r.), pentru că va fi foarte complicat pentru partidul de guvernământ din Austria şi pentru popularii europeni să fie de acord cu extinderea spaţiului Schengen, în contextul în care ei spun că există un val de refugiaţi", a afirmat Negrescu.
De asemenea, el a atras atenţia supra faptului că la ultima reuniune a PPE această familie politică nu a adoptat o rezoluţie de sprijin pentru România "ceea ce indică faptul că există probleme în ceea ce înseamnă sprijinul pentru România la nivelul dreptei politice europene, ceea ce este de asemenea extrem de îngrijorător".
În contrapartidă, a afirmat el, toţi social-democraţii au votat pentru aderarea României la spaţiul Schengen, S&D fiind "singurul grup politic unde a existat unanimitate pentru România".
Deşi probabil nici viitorul premier Marcel Ciolacu şi nici miniştrii PSD nu vor avea atribuţii în avansarea concretă a aderării la Schengen, care revin preşedintelui Klaus Iohannis şi unor miniştri liberali, Negrescu a afirmat că "suntem în dialog şi cu premierul Pedro Sanchez, Spania preluând preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în a doua parte a acestui an, în încercarea de a ridica acest subiect".
"Sper ca cei care se ocupă de acest subiect să colaboreze mai bine cu eurodeputaţii"
Întrebat dacă i s-a solicitat vreodată, personal, să contribuie la demersul de aderare a României la Schengen, el a răspuns că dacă vrei să faci acest lucru o poţi face, chiar dacă cooperarea interinstituţională nu este cea mai bună.
"Pot să vă spun că a existat o colaborare mai bună, undeva până la jumătatea anului trecut. La un moment dat a existat o ruptură, n-am mai primit informări adecvate din partea celor responsabili. Nu ştiu de ce, poate s-a dorit mai degrabă o abordare mai personală a ceea ce înseamnă procesul de aderare la spaţiul Schengen. Cu toate acestea, eu nu cred că trebuie să stai ca eurodeputat, dacă eşti interesat de un subiect şi dacă vrei să sprijini aderarea Românei la spaţiul Schengen, o poţi face", a spus Victor Negrescu.
El a exemplificat în acest sens cu demersurile realizate la momentul rezoluţiei adoptate de Olanda privind aderarea României la spaţiul Schengen şi cu contactele avute cu oficiali spanioli care pot influenţa decizia de a introduce tema printre priorităţile preşedinţiei spaniole.
"Deci, dacă vrei, poţi. Cei care spun că nu pot, pentru că nu le-a spus nimeni, cred că fac o greşeală, dar de asemenea sper ca cei care se ocupă de acest subiect, sau se vor ocupa începând din iunie, să colaboreze mai bine cu eurodeputaţii, pentru că da, cred că aici în Parlamentul European poate exista un suport suplimentar pentru aderarea României la spaţiul Schengen pe acele culoare politice pe care le-am menţionat (...)", a mai spus eurodeputatul din grupul S&D.
El a salutat drept un fapt pozitiv eforturile depuse deja de Spania în sensul deblocării aderării României şi Bulgariei la Schengen, dar a atras atenţia că, dacă nu vor avea loc schimbări de poziţionare până în iunie, probabil vara nu va schimba nimic.
"Ministrul de interne spaniol a discutat cu omologul din Austria, premierul spaniol a discutat cu cancelarul austriac, ceea ce e un lucru lăudabil, pentru că acest lucru nu a fost făcut într-o manieră la fel de coerentă de precedentele preşedinţii. Asta nu înseamnă că se vor schimba lucrurile, dată fiind politizarea subiectului. Va exista o reuniune şi în octombrie, însă dacă până acum, până în iunie, nu vedem schimbări de poziţionare, nu cred că vara va schimba ceva. Însă asta nu înseamnă că nu trebuie să insistăm şi sunt convins că cei care vor avea această responsabilitate vor depune toate demersurile pentru a crea, sper eu, premisele unui vot pozitiv, dacă se va putea (...)", a mai spus el.
Negrescu a salutat la rândul lui eforturile făcute de comisarul Ylva Johansson, care "şi-a asumat politic acest obiectiv şi aproape că a reuşit", însă, susţine el, "este evident că e nevoie de mai multă influenţă şi de mai multă implicare din partea Comisiei Europene, la cel mai înalt nivel, şi din partea Consiliului European".
În acest context, afirmă şi Vlad Gheorghe din grupul Renew, anul 2023 este unul cheie pentru România.
"2023 este un an cheie pentru noi, pentru că, altfel, în 2024, înainte de alegerile europene, nu se întâmplă nimic. După alegeri, după vara lui 2024, încep negocierile pentru noua comisie, noua conducere a parlamentului, negocieri care durează şi câteva luni de zile, poate până la sfârşitul anului. Deci 2024 e un an închis, abia din 2025 se mai poate discuta şi este un scenariu la care nu cred că vrem să ne gândim", a spus Vlad Gheorghe.
El consideră că, în contextul în care extremismul şi sentimentul anti-străini se amplifică în Europa, "suntem victimele acestui narativ, acestei poveşti care este folosită în special de extrema dreaptă pentru a creşte în alegeri. Iar partidelor, celorlalte partide, în special partidelor clasice, mari, le e teamă să ofere o astfel de şansă extremei drepte ca să folosească subiectul acesta împotriva lor la alegeri".AGERPRES/(A - editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bruxelles-ul ''declară război'' liderilor europeni care îl susțin pe Trump - serviciile secrete ruse
Liderii Uniunii Europene se află în mod evident în spatele deciziei de a aduce acuzații împotriva candidatului la președinția României Călin Georgescu, susține Serviciul rus de Informații Externe (SVR) într-un comunicat publicat marți și preluat de TASS. Potrivit sursei citate, Bruxelles-ul duce un război îm
Parchetul European a investigat fraude fiscale în valoare de 24,8 miliarde de euro în 2024
Parchetul European Antifraudă (EPPO) a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigații active privind fraudele fiscale care au vizat bugetul comunitar în valoare de 24,8 miliarde de euro, cu 22,5% mai mult decât în 2023, potrivit raportului anual al agenției publicat luni, informează EFE. Aproximativ 13,15 miliarde d
BTA/Prof. Pimpirev: Cea de-a 33-a expediție bulgară în Antarctica, una dintre cele mai de succes
Şeful expedițiilor polare bulgare, prof. Christo Pimpirev, a declarat BTA că cea de-a 33-a expediție bulgară în Antarctica a fost una dintre cele mai de succes de până acum, deoarece nu numai că a îndeplinit toate sarcinile stabilite, dar a depășit și așteptările. Aceasta a reunit specialiști care lucrează în geologie, glaciologie, astronomie,
Zelenski își multiplică mesajele de mulțumire la adresa europenilor după altercația cu Trump din Biroul Oval
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis sâmbătă o serie de mesaje de mulțumire susținătorilor săi europeni, inclusiv președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, după cearta aprinsă din Biroul Oval cu omologul său american Donald Trump, informează AFP. Contul de
Donald Trump spune că nu știe nimic despre cazul Tate și România
Președintele american Donald Trump a declarat joi că nu știe nimic despre cazul fraților Andrew și Tristan Tate și România, transmite Reuters. Declarația președintelui american vine în contextul în care cotidianul Financial Times a relatat cu ceva timp în urmă că administrația Trump ar fi făcut presiuni la începutul lunii
Mesaj în memoria opozantului rus Boris Nemțov, semnat de Canada și 13 state europene, inclusiv România
Guvernele a 12 din cele 27 de state membre ale UE, precum și Norvegia și Canada, au transmis joi un mesaj omagial în memoria opozantului rus Boris Nemțov, asasinat la Moscova în urmă cu zece ani, relatează agenția EFE. 'Rememorăm viziunea lui Nemțov pentru o Rusie democratică și îi onorăm curajul care l-a determinat să se opună regimului
Indicele Democrației EIU 2024: Democrația în declin și întărirea autoritarismului la nivel global; România, retrogradată la 'regim hibrid'
Indicele Democrației pe anul 2024, calculat de revista The Economist (EIU) și făcut public joi, aruncă o lumină asupra tendințelor globale în ce privește democrația, constatând un declin al scorului total de la 5,23 în 2023 la 5,17 anul trecut (pe o scară de la 0-10). În indicele elaborat de EIU, scorul României a fost coborâ
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, așteptat sâmbătă într-o vizită oficială la Chișinău
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, este așteptat sâmbătă într-o vizită oficială în Republica Moldova, ocazie cu care are programată o întrevedere cu președinta moldoveană Maia Sandu, se menționează într-un comunicat al președinției de la Chișinău transmis AGERPRES. Întrevederea va reconf
Elon Musk a reacționat pe X după ce Călin Georgescu a fost dus la audieri la Parchetul General
Miliardarul american Elon Musk a reacționat după ce Călin Georgescu a fost dus miercuri de poliție la Parchetul General, spunând în mod eronat că fostul candidat la alegerile prezidențiale din România a fost 'arestat'. 'Tocmai au arestat persoana care a câștigat cele mai multe voturi la alegerile prezidenția
Premierul Poloniei și președintele Consiliului European cer unitate și sprijin pentru #Ucraina în fața amenințării ruse
Premierul polonez Donald Tusk s-a întâlnit marți, la Varșovia, cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, pentru a discuta detaliile unui pachet european în domeniul apărării în fața amenințării percepute din partea Rusiei, plan ce va fi prezentat săptămâna viitoare, transmite EFE. Într-o conferință de presă comună
Traficantul de droguri Mohamed Amra, arestat în România, ar urma să fie predat Franței în scurt timp (AFP)
Traficantul de droguri Mohamed Amra, arestat sâmbătă în România, a decis în cele din urmă să atace în apel detenția sa, dar ar urma totuși să fie predat autorităților franceze în următoa
Proteste ale credincioșilor din Cernăuți față de încercările noii Biserici a Ucrainei de a le lua lăcașurile de cult (GALERIE FOTO)
Relațiile dintre Biserica Ortodoxă Ucraineană (UPT) și nou-creata structură religioasă Biserica Ortodoxă a Ucrainei (PTU), susținută de autoritățile de la Kiev, se deteriorează de la o zi la alta, în numeroase lăcașuri de cult din regiunea Cernăuți fiind declanșate scandaluri și proteste, după ce reprezentanții PTU, conduși de mitropolitul Epifanie, au în
Nava de sprijin pentru luptă Den Helder, construită la Galați - livrată oficial către marina olandeză
Vlissingen - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Nava de sprijin pentru luptă (Combat Support Ship - CSS) Den Helder, construită la Damen Galați timp de patru ani, a fost livrată oficial, sâmbătă, Marinei Regale Olandeze. Nava a fost botezată de catre prințesa moștenitoare a tronului Olandei, Amalia, la șantierul naval Vlissingen-Oo
Elon Musk: Rețeaua Soros și USAID subminează democrația în România
Miliardarul Elon Musk a postat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă pe rețeaua X, pe care o deține, un mesaj potrivit căruia 'Soros și USAID subminează democrația în România'. Elon Musk, consilier al președintelui american Donald Trump, a preluat o postare a unui internaut care face legătura între o judecătoare a Curții
Emmanuel Macron a discutat cu internauții despre sprijinul pentru Zelenski, amenințarea rusă și anularea alegerilor din România
Președintele francez Emmanuel Macron a avut un schimb de opinii îndelungat cu forțele politice din țară și apoi, joi seară, pe rețelele sociale, cu internauții, în care, între altele, a tras 'un semnal de alarmă', a anunțat 'eforturi' în fața 'amenințării ruse', și-a reiterat sprijinul pentru președintele ucrainean Volo