Comunicat de presă - Curtea Constituțională a României
În ședința din data de 8 aprilie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori, cu unanimitate de voturi, a decis:
- A admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.229 alin.(3) ind.2 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil sunt neconstituționale.
În esență, în acord cu cele statuate în Decizia Curții Constituționale nr.795 din 4 noiembrie 2020, Curtea a reținut că lipsa de intervenție a legiuitorului, în sensul reglementării, prin legea privind organizarea judiciară, a organizării și funcționării instanței de tutelă, este de natură să contravină dispozițiilor constituționale cuprinse în art.1 alin.(5) referitoare la principiul legalității, în componenta sa referitoare la calitatea legii, precum și în art.124 din Legea fundamentală privind înfăptuirea justiției, dat fiind faptul că nu asigură o bună administrare a justiției, prin lipsa de corelare cu normele de drept substanțial instituite în Codul civil, care reglementează ocrotirea minorului, permanentizând o situație tranzitorie, respectiv îndeplinirea de către o autoritate administrativă a unor atribuții date prin lege unei instanțe judecătorești.
Prin aceeași decizie, Curtea a respins ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.229 alin.(3) ind.2 din Legea nr.71/2011.
- A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma 'dacă nu are calitatea de participant' din cuprinsul art.38 alin.(3) lit.b) din Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, în redactarea anterioară modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.174/2022, este neconstituțională.
În esență, Curtea a reținut că sintagma legală constatată ca fiind neconstituțională instituie un tratament juridic diferit între beneficiari sub aspectul dreptului de a dispune de activele participantului decedat, contrar prevederilor constituționale art.16 alin.(1). Curtea a apreciat că situațiile diferite în care se găsesc beneficiarii în raport cu împrejurarea de a avea sau nu calitatea de participanți la un fond de pensii nu justifică diferențele de tratament juridic din perspectiva exercițiului dreptului de proprietate asupra sumelor ce constituie activul participantului moștenit.
Prin aceeași decizie, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.30, art.33, art.35 din Legea nr.411/2004 și ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.38 alin.(3) lit.a) din Legea nr.411/2004, în redactarea anterioară modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.174/2022.
- A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.56 alin.(1) lit.c) teza a II-a prima ipoteză din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, în redactarea ulterioară Ordonanței de urgență a Guvernului nr.96/2018 și dispozițiile art.56 alin.(1) lit.c) teza a II-a prima ipoteză din Legea nr.53/2003, în redactarea ulterioară Legii nr.93/2019 sunt neconstituționale.
În esență, Curtea a reținut că, în mod contrar prevederilor constituționale ale art.147 alin.(1),(2) și (4), referitoare la efectele obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale, prin modificările aduse de art.IV pct.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.96/2018, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.96/2018, soluția legislativă declarată neconstituțională prin Decizia nr.759 din 23 noiembrie 2017 a fost preluată, în continuare, în conținutul art.56 alin.(1) lit.c) teza a II-a prima ipoteză, perpetuând astfel efectele neconstituționale constate anterior.
- A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma 'care au făcut parte din serviciile de informații' din cuprinsul dispozițiilor art.48 alin.(10) din Legea nr.303/2004, precum și din cuprinsul dispozițiilor art.108 alin.(6), ale art.142 alin.(4), ale art.144 alin.(2) și ale art.150 alin.(4) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, este constituțională în măsura în care vizează serviciile de informații anterioare anului 1990. De asemenea, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că trimiterea din cuprinsul dispozițiilor art.49 alin.(11) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor la art.48 alin.(10) din același act normativ este neconstituțională.
În esență, Curtea a constatat că dispozițiile legale examinate sunt imprevizibile și discriminatorii. Deși obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art.48 alin.(10) și ale art.49 alin.(11) din Legea nr.303/2004, în temeiul art.142 alin.(1) din Constituție, Curtea Constituțională s-a pronunțat și a eliminat din fondul activ al legislației și noile dispoziții legale ale art.108 alin.(6), ale art.142 alin.(4), ale art.144 alin.(2) și ale art.150 alin.(4) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor ca fiind neconstituționale, întrucât mențin soluția legislativă neconstituțională.
- A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.494 alin.(9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ sunt neconstituționale.
În esență, Curtea a reținut că prevederile art.494 alin.(9) din Codul admnistrativ preiau identic soluția legislativă stabilită prin dispozițiile art.79 alin.(5) din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici [în prezent abrogată], cu privire la care, prin Decizia nr.737 din 8 octombrie 2020, Curtea Constituțională a decis că sunt neconstituționale.
Curtea a constatat că prevederile art.494 alin.(9) din Codul administrativ aduc atingere dispozițiilor art.73 alin.(3) lit.j) din Constituție, deoarece permit reglementarea prin hotărâre a Guvernului în domeniul răspunderii disciplinare a funcționarului public, în condițiile în care aspectele esențiale în materia efectuării cercetării administrative a funcționarului public ar fi trebuit să fie reglementate prin lege organică.
Pentru considerente similare, Curtea a constatat și încălcarea dispozițiilor art.1 alin.(4) din Constituție referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, prin delegarea reglementării prin act infralegal a unui domeniu referitor la statutul funcționarului public, ce ține de domeniul de reglementare a legislației primare, precum și a art.1 alin.(5) din Constituție în componenta sa referitoare la previzibilitatea și accesibilitatea legii, deoarece funcționarul public vizat se va putea raporta numai la prevederile lacunare, incomplete, ale acesteia.
Deciziile sunt definitive și general obligatorii.
Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
II. De asemenea, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, contestația împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 22D din 14 martie 2025 privind unele măsuri pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, în condiții de legalitate, egalitate și integritate.
Hotărârea este definitivă și se comunică Biroului Electoral Central.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
III. De asemenea, Curtea Constituțională a amânat:
pentru data de 9 aprilie 2025,
- Obiecția de neconstituționalitate a Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.81/2024 pentru înființarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului și stocării geologice a dioxidului de carbon, obiecție formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție;
pentru data de 29 aprilie 2025,
- Obiecția de neconstituționalitate a Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, obiecție formulată Președintele României;
- Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea art.24 alin.(3) din Legea fondului funciar nr.18/1991, obiecție formulată de Președintele României;
- Obiecția de neconstituționalitate a Legii privind transmiterea bunurilor imobile -teren cu construcțiile aferente din domeniul public al statului și din
administrarea Universității de Științele Vieții 'Regele Mihai I' din Timișoara în domeniul privat al statului și succesiv în proprietatea Universității de Științele Vieții 'Regele Mihai I' din Timișoara, județul Timiș și transmiterea unui bun imobil - teren din domeniul privat al statului în proprietatea Universității de Științele Vieții 'Regele Mihai I' din Timișoara, obiecție formulată de Președintele României;
- Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.188/2000 privind executorii judecătorești, obiecție formulată de Președintele României.
pentru data de 29 mai 2025,
- Obiecția de neconstituționalitate a art.II al Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, precum și pentru modificarea art.451 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, obiecție formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție;
Compartimentul comunicare și relația cu mass-media al Curții Constituționale
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].