Parlamentare2024/ Ligia Deca: Am văzut în domnul general Ciucă un nivel ridicat de competenţă dat de performanţa în educaţie

Candidatul liberalilor din Vâlcea pentru un post de senator, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, vineri, că Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru funcţia de preşedinte al României, este "un om bun" şi de încredere, care şi-a respectat promisiunile asumate în ceea ce priveşte educaţia.
"V-o spun ca ministru care l-a avut ca lider pe domnul general Ciucă în fruntea Guvernului şi pot să afirm cu mâna pe inimă că dacă ar fi să ne gândim la un preşedinte care să îndeplinească toate condiţiile din Constituţie pentru a fi un preşedinte, acela este domnul general Ciucă, neuitând şi contextul în care ne aflăm şi anume faptul că România are totuşi război la graniţă. Deci, ne trebuie un om care să ştie cum să gestioneze nu numai economic, nu numai din punct de vedere al politicilor publice, nu numai din punct de vedere al pregătirii, dar şi din punct de vedere al respectului pe care îl are din partea omologilor din toate statele partenere. Şi, pentru mine ca femeie, ca mamă, mai contează un lucru la un candidat. În primul rând că trebuie să fie un om căruia îi pasă de oameni, un om bun, iar această calitate am putut să o observ la prima mână, în interacţiunea directă cu domnul general Ciucă", a declarat Ligia Deca, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o vineri, la Râmnicu Vâlcea.
Ea a ţinut, totodată, să menţioneze că Nicolae Ciucă a dovedit că îl preocupă educaţia atât prin parcursul său academic, cât şi prin susţinerea pe care a acordat-o acestui domeniu.
"Eu ca ministru în guvernul Nicolae Ciucă am văzut în domnul general în primul rând un nivel ridicat de competenţă dat de performanţa în educaţie. Un om care a apreciat şcoala, fiind performant el însuşi în şcoală, are tradiţional în minte că şcoala şi educaţia sunt priorităţi. Am văzut asta prin angajamentul PNL pentru reforma în educaţie. Atunci când ni se spunea că e periculos ca în an preelectoral să faci reformă în educaţie, că e cel mai mare sistem public şi poate vor fi nemulţumiţi, PNL-ul şi-a asumat reforma. Am văzut-o în hotărârea domnului general atunci când a fost vorba de a se ţine de promisiune faţă de profesori şi de a da majorările salariale record de 50% pe medie în sistemul de învăţământ în decurs de un an de zile, cea mai mare majorare de altfel din perioada post decembristă, şi am văzut-o atunci când a fost vorba de a facilita investiţiile prin PNRR. (...) Niciodată nu am avut obstacole în direcţionarea fondurilor către dotarea de şcoli, digitalizare, formarea cadrelor didactice şi aşa mai departe", a mai spus candidata PNL.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, ocupă primul loc pe lista PNL Vâlcea pentru Senat. AGERPRES / (AS - autor: Ramona Dincă, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Eurodeputatul Siegfried Mureșan: România trebuie să accelereze implementarea proiectelor finanțate prin PNRR
Valencia - Trimisul special al AGERPRES, Dana Lepădatu, transmite - România trebuie să acorde prioritate finalizării proiectelor mature finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru a valorifica integral fondurile nerambursabile disponibile, a afirmat, marți, eurodeputatul Siegfried Mureșan, vicepreședinte al Partidului Popular E
Ilie Bolojan: România a reușit să dezvolte proiecte importante în domeniul energiei
Varșovia - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: România a reușit, în colaborare cu companii din mediul privat, să dezvolte proiecte importante în domeniul energiei, a afirmat, marți, președintele interimar Ilie Bolojan, în intervenția din cadrul segmentului dedicat șefilor de stat și de guvern de la Forumul de Afaceri al Inițiativ
Prezidențiale2025/Gelu Duminică (sociolog): Campania - destul de anostă; democrația românească se joacă serios la următoarele alegeri parlamentare
Actuala campanie electorală pentru alegerea președintelui României a fost una 'în limita obișnuită a ultimilor ani, destul de anostă' și niciunul dintre candidați nu a propus 'un proiect de țară serios', consideră sociologul Gelu Duminică, el atenționând că 'marea bătălie' pentru democrația românească se va da la următoarele al
Ministrul Apărării - întrevedere cu Roberta Metsola; discuții despre securitatea UE și zona Mării Negre
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut în marja vizitei oficiale efectuate, luni, la Bruxelles o întrevedere bilaterală cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Potrivit unui comunicat al MApN transmis, marți, AGERPRES, în cadrul discuțiilor, oficialul român a evidențiat rolul esențial al Parlamentului Eu
Bolojan: Avem datoria de a-i face cunoscuți pe veteranii de război noilor generații ca exemple de devotament
Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis, marți, un mesaj cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, în care arată că avem datoria de a-i face cunoscuți noilor generații ca exemple de devotament. 'Cu recunoștință marcăm astăzi
Ambasada SUA: Departamentul de Stat a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 Patriot
Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 Patriot, anunță Ambasada SUA la București, care arată că această unitate de tragere va înlocui sistemul pe care țara noastră l-a furnizat Ucrainei în septembrie 2024. Potrivit sursei citate, sistemul MIM-104 Patriot include un set radar AN/MP
Președintele interimar Ilie Bolojan participă la Summitul Inițiativei celor Trei Mări
Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele interimar Ilie Bolojan participă marți la Summitul Inițiativei celor Trei Mări. Bolojan va avea o intervenție, în prima parte a zilei, în cadrul segmentului dedicat șefilor de stat și de guvern, la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări. Apo
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Crin Antonescu de acord cu reducerea numărului de parlamentari la 300
Candidatul Alianței electorale ''România, Înainte!'' la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a afirmat luni că este de acord cu reducerea numărului de parlamentari la 300. Antonescu a avut de răspuns, în cadrul dez
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Lasconi: USR trebuie reformat; dacă nu cad niște capete, USR se duce în cap
Candidata USR la prezidențiale, Elena Lasconi, a declarat, luni, în prima dezbatere televizată organizată la Palatul Cotroceni, că partidul Uniunea Salvați România trebuie reformat, susținând că, 'dacă nu cad capete, USR se duce în cap'. 'Eu vă spun cum am spus și anul trecut și nu mă credea nimeni: o să aju
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Schimb de replici Antonescu - Nicușor Dan pe tema PNL și a terenurilor ajunse la dezvoltatori imobiliari
Un schimb de replici a avut loc luni seară între primarul Capitalei, candidatul independent Nicușor Dan, și contracandidatul său, Crin Antonescu (Alianța Electorală 'România, Înainte'), pe tema situației PNL, a deficitului bugetar, dar și a unor terenuri din Parcul Herăstrău și din zona Arcul de Triumf care au ajuns la dezvoltatori imobiliar
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Lasconi: Nicușor, viclean copil de casă, a vrut să mă scoată din joc că încurcam sistemul
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, l-a acuzat luni seara, în prima dezbatere televizată organizată la Palatul Cotroceni, pe contracandidatul său Nicușor Dan (independent) că a intrat în cursa electorală doar pentru ca să o ''scoată din joc'', susținând că acesta ''a băgat bățul prin gard'' la
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Antonescu despre dosarele lui Dragnea: Suspecte de conținut politic
Candidatul Alianței ''România Înainte'' la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a afirmat luni că el nu a generat și nu va genera niciun dosar politic, iar dosare penale face justiția, nu președintele. Antonescu a fost întrebat dacă Liviu Dragnea, fost lider PSD, ar fi avut dosar, dacă el ar fi fost președ
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Lasconi către Nicușor Dan: Tu ai fi candidatul care ar trece de orice detector de minciuni și nu răspunde la întrebări
Candidații la prezidențiale Elena Lasconi și Nicușor Dan au avut, luni, la dezbaterea electorală, un schimb de replici, Lasconi afirmând că Nicușor Dan ar trece de orice detector de minciuni fără să răspundă la întrebări, iar primarul Capitalei i-a spus că nu este în locul cel mai potrivit ''pentru tipul acesta de telenovele''.
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Lasconi: Marcel Ciolacu nu o să mai fie premierul României cu mine președinte
Candidata la alegerile prezidențiale Elena Lasconi a declarat, luni, că Marcel Ciolacu nu va mai fi premier dacă ea va fi aleasă președinte, adăugând că acesta ''a dus țara în gard''. ''Sigur că Marcel Ciolacu nu o să mai fie premierul României cu mine președinte. Categoric nu o să fie premier cu mine
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Nicușor Dan: Am 570.000 de urmăritori pe TikTok, dintre care 500.000 din Asia
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, spune că marea majoritate a urmăritorilor săi de pe TikTok și Instagram provin din Asia, deși acolo nu există interes pentru campania sa politică. El menționează că a sesizat instituțiile din țară și din străinătate în urmă cu două săptămâni asupra acestor aspecte,