Prezidenţiale2024/ Kelemen Hunor: Brucan a fost extrem de optimist, după 35 de ani noi încă învăţăm democraţia

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, care candidează pentru funcţia de preşedinte al României, a declarat joi, la Sfântu Gheorghe, că Silviu Brucan a fost "extrem de optimist" când a afirmat că "românii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a deprinde democraţia", dovadă faptul că anul acesta se împlinesc 35 de ani de la căderea regimului comunist, iar românii încă învaţă democraţia.
"Aniversarea revoltei de la Braşov din 15 noiembrie 1987 şi, în câteva săptămâni, a Revoluţiei de la Timişoara din decembrie 1989, care s-a terminat cu răsturnarea regimului Ceauşescu, sunt două momente importante în viaţa noastră, din ultimele trei decenii şi jumătate de libertate şi putem spune că am parcurs un drum foarte lung. Societatea s-a schimbat foarte mult, dar încă mentalităţile vechi, prejudecăţile vechi n-au dispărut (...) Avem o democraţie cum putem să avem, fiindcă noi nu avem o tradiţie democratică deloc. De la Unirea din 1918 au fost câţiva ani de democraţie, hai să spunem aşa, după aceea a venit dictatura regală, după care a venit dictatura fascistă, legionară, a venit al Doilea Război Mondial, după care a venit dictatura comunistă. Deci, România, ca societate, nu are un exerciţiu lung de democraţie. Noi în aceşti 35 de ani încercăm să învăţăm ce înseamnă democraţie, ce înseamnă libertate, ce înseamnă respect, acceptarea celuilalt, ce înseamnă toate aceste valori. Şi nu e uşor. Brucan a avut, la un moment dat, o vorbă, spunea că 20 de ani trebuie să treacă până când noi vom învăţa democraţia. Brucan a fost extrem de optimist", a declarat Kelemen Hunor, pentru AGERPRES.
Acesta a mai spus că generaţiile viitoare au obligaţia de a reţine că libertatea, demnitatea umană, respectul şi acceptarea celuilalt sunt nişte lucruri "extrem de preţioase şi scumpe" şi e important să nu se oprească din drumul pe care s-a pornit în 1989 şi de a nu se întoarce în trecut.
"În momentele în care văd că mai sunt oameni care admiră marxismul şi leninismul şi sunt oameni care admiră socialismul şi sunt convinşi că era mai bine în Uniunea Sovietică sau în perioada comunistă, am impresia că ori nu au citit, ori dacă au citit, nu au înţeles (...) Deci, trebuie să mergem pe drumul nostru şi să încercăm să schimbăm cât de repede se poate mentalităţile şi să depăşim perioada asta cu o moştenire foarte grea (...) Participarea la vot este un lucru extrem de important, este momentul în care poţi să spui ce crezi despre societate şi să încredinţezi votul tău acelor persoane şi acelor politicieni cu care eşti de acord, măcar într-o oarecare măsură, fiindcă soluţiile propuse, soluţiile care după aceea vor fi puse în aplicare ne vor schimba viaţa în bine sau în rău", a mai afirmat preşedintele UDMR. AGERPRES / (A - autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Eurodeputatul Siegfried Mureșan: România trebuie să accelereze implementarea proiectelor finanțate prin PNRR
Valencia - Trimisul special al AGERPRES, Dana Lepădatu, transmite - România trebuie să acorde prioritate finalizării proiectelor mature finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru a valorifica integral fondurile nerambursabile disponibile, a afirmat, marți, eurodeputatul Siegfried Mureșan, vicepreședinte al Partidului Popular E
Ilie Bolojan: România a reușit să dezvolte proiecte importante în domeniul energiei
Varșovia - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: România a reușit, în colaborare cu companii din mediul privat, să dezvolte proiecte importante în domeniul energiei, a afirmat, marți, președintele interimar Ilie Bolojan, în intervenția din cadrul segmentului dedicat șefilor de stat și de guvern de la Forumul de Afaceri al Inițiativ
Prezidențiale2025/Gelu Duminică (sociolog): Campania - destul de anostă; democrația românească se joacă serios la următoarele alegeri parlamentare
Actuala campanie electorală pentru alegerea președintelui României a fost una 'în limita obișnuită a ultimilor ani, destul de anostă' și niciunul dintre candidați nu a propus 'un proiect de țară serios', consideră sociologul Gelu Duminică, el atenționând că 'marea bătălie' pentru democrația românească se va da la următoarele al
Ministrul Apărării - întrevedere cu Roberta Metsola; discuții despre securitatea UE și zona Mării Negre
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut în marja vizitei oficiale efectuate, luni, la Bruxelles o întrevedere bilaterală cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Potrivit unui comunicat al MApN transmis, marți, AGERPRES, în cadrul discuțiilor, oficialul român a evidențiat rolul esențial al Parlamentului Eu
Bolojan: Avem datoria de a-i face cunoscuți pe veteranii de război noilor generații ca exemple de devotament
Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis, marți, un mesaj cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, în care arată că avem datoria de a-i face cunoscuți noilor generații ca exemple de devotament. 'Cu recunoștință marcăm astăzi
Ambasada SUA: Departamentul de Stat a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 Patriot
Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 Patriot, anunță Ambasada SUA la București, care arată că această unitate de tragere va înlocui sistemul pe care țara noastră l-a furnizat Ucrainei în septembrie 2024. Potrivit sursei citate, sistemul MIM-104 Patriot include un set radar AN/MP
Președintele interimar Ilie Bolojan participă la Summitul Inițiativei celor Trei Mări
Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele interimar Ilie Bolojan participă marți la Summitul Inițiativei celor Trei Mări. Bolojan va avea o intervenție, în prima parte a zilei, în cadrul segmentului dedicat șefilor de stat și de guvern, la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări. Apo
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Crin Antonescu de acord cu reducerea numărului de parlamentari la 300
Candidatul Alianței electorale ''România, Înainte!'' la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a afirmat luni că este de acord cu reducerea numărului de parlamentari la 300. Antonescu a avut de răspuns, în cadrul dez
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Lasconi: USR trebuie reformat; dacă nu cad niște capete, USR se duce în cap
Candidata USR la prezidențiale, Elena Lasconi, a declarat, luni, în prima dezbatere televizată organizată la Palatul Cotroceni, că partidul Uniunea Salvați România trebuie reformat, susținând că, 'dacă nu cad capete, USR se duce în cap'. 'Eu vă spun cum am spus și anul trecut și nu mă credea nimeni: o să aju
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Schimb de replici Antonescu - Nicușor Dan pe tema PNL și a terenurilor ajunse la dezvoltatori imobiliari
Un schimb de replici a avut loc luni seară între primarul Capitalei, candidatul independent Nicușor Dan, și contracandidatul său, Crin Antonescu (Alianța Electorală 'România, Înainte'), pe tema situației PNL, a deficitului bugetar, dar și a unor terenuri din Parcul Herăstrău și din zona Arcul de Triumf care au ajuns la dezvoltatori imobiliar
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Lasconi: Nicușor, viclean copil de casă, a vrut să mă scoată din joc că încurcam sistemul
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, l-a acuzat luni seara, în prima dezbatere televizată organizată la Palatul Cotroceni, pe contracandidatul său Nicușor Dan (independent) că a intrat în cursa electorală doar pentru ca să o ''scoată din joc'', susținând că acesta ''a băgat bățul prin gard'' la
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Antonescu despre dosarele lui Dragnea: Suspecte de conținut politic
Candidatul Alianței ''România Înainte'' la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a afirmat luni că el nu a generat și nu va genera niciun dosar politic, iar dosare penale face justiția, nu președintele. Antonescu a fost întrebat dacă Liviu Dragnea, fost lider PSD, ar fi avut dosar, dacă el ar fi fost președ
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Lasconi către Nicușor Dan: Tu ai fi candidatul care ar trece de orice detector de minciuni și nu răspunde la întrebări
Candidații la prezidențiale Elena Lasconi și Nicușor Dan au avut, luni, la dezbaterea electorală, un schimb de replici, Lasconi afirmând că Nicușor Dan ar trece de orice detector de minciuni fără să răspundă la întrebări, iar primarul Capitalei i-a spus că nu este în locul cel mai potrivit ''pentru tipul acesta de telenovele''.
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Lasconi: Marcel Ciolacu nu o să mai fie premierul României cu mine președinte
Candidata la alegerile prezidențiale Elena Lasconi a declarat, luni, că Marcel Ciolacu nu va mai fi premier dacă ea va fi aleasă președinte, adăugând că acesta ''a dus țara în gard''. ''Sigur că Marcel Ciolacu nu o să mai fie premierul României cu mine președinte. Categoric nu o să fie premier cu mine
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Nicușor Dan: Am 570.000 de urmăritori pe TikTok, dintre care 500.000 din Asia
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, spune că marea majoritate a urmăritorilor săi de pe TikTok și Instagram provin din Asia, deși acolo nu există interes pentru campania sa politică. El menționează că a sesizat instituțiile din țară și din străinătate în urmă cu două săptămâni asupra acestor aspecte,