AEP: Ghidurile finanţării campaniilor electorale pentru prezidenţiale şi parlamentare - elaborate şi publicate în Monitorul Oficial

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat, joi, că a elaborat, aprobat şi publicat în Monitorul Oficial al României Ghidurile finanţării campaniilor electorale la alegerile pentru Preşedintele României şi pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024.
Potrivit unui comunicat al AEP, cele două ghiduri vizează strict aspecte ce ţin de finanţarea campaniilor electorale şi de rambursarea cheltuielilor electorale.
Acestea reglementează în principal: termenul şi procedura de înregistrare a mandatarilor financiari, precum şi principalele atribuţii ale acestora; deschiderea conturilor bancare pentru campania electorală, notificarea la AEP, modalităţile de efectuare a încasărilor şi plăţilor prin aceste conturi; contribuţiile partidelor politice şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pentru campania electorală, precum şi ale candidaţilor, sursa şi cuantumul maxim ale acestora; condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile electorale, inclusiv limitele maxime, tipurile permise şi procentul maxim în care acestea pot fi efectuate raportat la valoarea maximă a contribuţiilor.
De asemenea, cele două ghiduri mai reglementează materialele de propagandă electorală - condiţii, tipuri de materiale şi acţiuni ce pot fi utilizate în campanie, precum şi cele care nu sunt permise, datele care se imprimă pe acestea; documentele utilizate pentru raportarea cheltuielilor electorale la AEP; termenele şi documentele referitoare la rambursarea cheltuielilor electorale, inclusiv documentele justificative ce trebuie prezentate Autorităţii pentru fiecare tip de cheltuială electorală.
Documentele pot fi consultate pe site-ul www.roaep.ro la secţiunea "Legislaţie electorală".
AEP precizează că, la alegerile pentru Preşedintele României, campania electorală începe la data de 25 octombrie, ora 00,00, şi se încheie la data de 23 noiembrie, ora 7,00. În eventualitatea organizării unui al doilea tur de scrutin, campania electorală începe de la data aducerii la cunoştinţă publică a zilei votării şi se încheie la data de 7 decembrie, ora 7,00.
La alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din acest an, campania electorală începe la data de 1 noiembrie, ora 00,00, şi se încheie la data de 30 noiembrie, ora 7,00. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: Autoritatea Electorală Permanentă/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ciolacu: Domnul Crin Antonescu va intra în turul doi de pe primul loc
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, marți, că, în competiția electorală, candidatul Alianței 'România, Înainte!', Crin Antonescu, va intra în turul doi de pe primul loc. El a răspuns astfel unei întrebări care viza eventuala demisie a președintelui PSD în cazul unui eșec al lui Antonescu la
Bolojan: Lucrările la tronsoanele de drum expres din România, parte a Via Carpathia, ar putea începe în toamnă
Varșovia - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Lucrările la tronsoanele de drum expres, parte a Via Carpathia, de pe teritoriul României, ar putea începe în această toamnă, a declarat, marți, președintele interimar Ilie Bolojan. Bolojan a susținut o declarație de presă la finalul Summitului Inițiativei celor
Întâlnire bilaterală Ilie Bolojan - președintele Bulgariei, în marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări
Varșovia - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele interimar Ilie Bolojan a avut o întrevedere, marți, cu președintele Bulgariei, Rumen Radev, în marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări, care are loc la Castelul Regal din Varșovia. 'Am discutat despre coordonarea bilaterală în cadrul UE
Eurodeputatul Siegfried Mureșan: România trebuie să accelereze implementarea proiectelor finanțate prin PNRR
Valencia - Trimisul special al AGERPRES, Dana Lepădatu, transmite - România trebuie să acorde prioritate finalizării proiectelor mature finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru a valorifica integral fondurile nerambursabile disponibile, a afirmat, marți, eurodeputatul Siegfried Mureșan, vicepreședinte al Partidului Popular E
Ilie Bolojan: România a reușit să dezvolte proiecte importante în domeniul energiei
Varșovia - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: România a reușit, în colaborare cu companii din mediul privat, să dezvolte proiecte importante în domeniul energiei, a afirmat, marți, președintele interimar Ilie Bolojan, în intervenția din cadrul segmentului dedicat șefilor de stat și de guvern de la Forumul de Afaceri al Inițiativ
Prezidențiale2025/Gelu Duminică (sociolog): Campania - destul de anostă; democrația românească se joacă serios la următoarele alegeri parlamentare
Actuala campanie electorală pentru alegerea președintelui României a fost una 'în limita obișnuită a ultimilor ani, destul de anostă' și niciunul dintre candidați nu a propus 'un proiect de țară serios', consideră sociologul Gelu Duminică, el atenționând că 'marea bătălie' pentru democrația românească se va da la următoarele al
Ministrul Apărării - întrevedere cu Roberta Metsola; discuții despre securitatea UE și zona Mării Negre
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut în marja vizitei oficiale efectuate, luni, la Bruxelles o întrevedere bilaterală cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Potrivit unui comunicat al MApN transmis, marți, AGERPRES, în cadrul discuțiilor, oficialul român a evidențiat rolul esențial al Parlamentului Eu
Bolojan: Avem datoria de a-i face cunoscuți pe veteranii de război noilor generații ca exemple de devotament
Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis, marți, un mesaj cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, în care arată că avem datoria de a-i face cunoscuți noilor generații ca exemple de devotament. 'Cu recunoștință marcăm astăzi
Ambasada SUA: Departamentul de Stat a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 Patriot
Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 Patriot, anunță Ambasada SUA la București, care arată că această unitate de tragere va înlocui sistemul pe care țara noastră l-a furnizat Ucrainei în septembrie 2024. Potrivit sursei citate, sistemul MIM-104 Patriot include un set radar AN/MP
Președintele interimar Ilie Bolojan participă la Summitul Inițiativei celor Trei Mări
Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele interimar Ilie Bolojan participă marți la Summitul Inițiativei celor Trei Mări. Bolojan va avea o intervenție, în prima parte a zilei, în cadrul segmentului dedicat șefilor de stat și de guvern, la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări. Apo
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Crin Antonescu de acord cu reducerea numărului de parlamentari la 300
Candidatul Alianței electorale ''România, Înainte!'' la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a afirmat luni că este de acord cu reducerea numărului de parlamentari la 300. Antonescu a avut de răspuns, în cadrul dez
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Lasconi: USR trebuie reformat; dacă nu cad niște capete, USR se duce în cap
Candidata USR la prezidențiale, Elena Lasconi, a declarat, luni, în prima dezbatere televizată organizată la Palatul Cotroceni, că partidul Uniunea Salvați România trebuie reformat, susținând că, 'dacă nu cad capete, USR se duce în cap'. 'Eu vă spun cum am spus și anul trecut și nu mă credea nimeni: o să aju
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Schimb de replici Antonescu - Nicușor Dan pe tema PNL și a terenurilor ajunse la dezvoltatori imobiliari
Un schimb de replici a avut loc luni seară între primarul Capitalei, candidatul independent Nicușor Dan, și contracandidatul său, Crin Antonescu (Alianța Electorală 'România, Înainte'), pe tema situației PNL, a deficitului bugetar, dar și a unor terenuri din Parcul Herăstrău și din zona Arcul de Triumf care au ajuns la dezvoltatori imobiliar
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Lasconi: Nicușor, viclean copil de casă, a vrut să mă scoată din joc că încurcam sistemul
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, l-a acuzat luni seara, în prima dezbatere televizată organizată la Palatul Cotroceni, pe contracandidatul său Nicușor Dan (independent) că a intrat în cursa electorală doar pentru ca să o ''scoată din joc'', susținând că acesta ''a băgat bățul prin gard'' la
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Antonescu despre dosarele lui Dragnea: Suspecte de conținut politic
Candidatul Alianței ''România Înainte'' la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a afirmat luni că el nu a generat și nu va genera niciun dosar politic, iar dosare penale face justiția, nu președintele. Antonescu a fost întrebat dacă Liviu Dragnea, fost lider PSD, ar fi avut dosar, dacă el ar fi fost președ