Aurescu: Profilul României în NATO, contribuţiile la contracarea războiului în Ucraina - rol important în discuţiile pentru Schengen

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, miercuri, că profilul României în Alianţa Nord-Atlantică şi contribuţiile aduse la contracararea războiului de agresiune a Rusiei în Ucraina au un rol important în discuţiile privind aderarea la spaţiul Schengen, menţionând că dacă ţara noastră intră în acest spaţiu de liberă circulaţie, există mai multă securitate internă în UE.
Aurescu a precizat că aderarea României la spaţiul Schengen nu a reprezentat subiectul Ministerialei NATO, însă a ridicat această problemă în discuţiile cu omologii statelor membre ale Alianţei, arătând că România îndeplineşte condiţiile necesare.
"Discuţiile privind spaţiul Schengen nu au nicio legătură cu reuniunea NATO în sine, pentru că nu are cum să fie un subiect pe agenda NATO. Pe de altă parte, trebuie spus foarte clar că profilul României în Alianţa Nord-Atlantică şi contribuţiile pe care noi le-am adus în contracararea efectelor războiului de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei au avut un rol important în progresul discuţiilor legate şi de spaţiul Schengen. Până la urmă, şi spaţiul Schengen reprezintă un spaţiu de liberă circulaţie în care dacă intră România, există mai multă securitate internă în UE. Există cumva o legătură, dar subiectul nu are cum să fie pe agenda unei reuniuni ministeriale NATO", a afirmat Aurescu, la o conferinţă organizată după reuniunea miniştrilor de Externe din ţările NATO.
El a spus că a discutat cu omologul din Olanda, precum şi cu cei din Suedia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Italia despre obiectivul României de aderare la spaţiul Schengen şi toţi au susţinut ferm şi clar acest obiectiv.
"Dar am discutat cu colegul meu din Olanda, aşa cum am discutat şi cu colegul meu din Suedia, aşa cum am discutat şi cu ceilalţi colegi europeni din Cehia, care are preşedinţia Consiliului UE, din Slovacia, din Slovenia, din Italia, cu toţii am discutat despre obiectivul României de aderare la spaţiul Schengen. Toţi aceşti colegi au reţinut foarte clar argumentaţia României de aderare la spaţiul Schengen. Şi colegul din Cehia, Slovacia, Slovenia, Italia - toţi au susţinut în mod clar şi ferm aderarea României la spaţiul Schengen. Şi colegul suedez a subliniat aceeaşi susţinere, pentru că Guvernul suedez susţine aderarea la spaţiul Schengen", a adăugat şeful diplomaţiei române.
Aurescu a menţionat că există premisele pentru o decizie pozitivă în Parlamentul suedez.
"Cu aceeaşi ocazie, am subliniat faptul că, în urma demersurilor pe care le-am făcut, inclusiv prin discuţiile directe cu lideri ai Partidului Social Democrat din Suedia, opoziţia din Suedia nu se mai opune aderării României la spaţiul Schengen, deci există premisele pentru o decizie pozitivă în Parlamentul suedez, iar discuţia cu domnul ministru din Olanda a fost o discuţie extrem de pozitivă, foarte constructivă. Am rămas în legătură pentru perioada următoare, am comparat evaluările noastre cu privire la locul unde ne aflăm şi am arătat, de asemenea, că România îndeplineşte condiţiile pe care Olanda le-a pus la vizita pe care prim-ministrul olandez a făcut-o în 12 octombrie", a mai spus Bogdan Aurescu. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Abrudean, despre proiectele privind operațiunile de apărare pe teritoriul românesc: Voi prioritiza adoptarea lor în Senat
Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat că va prioritiza în Camera superioară a Parlamentului dezbaterea proiectelor care stabilesc cadrul juridic necesar desfășurării operațiunilor de apărare pe teritoriul românesc, adoptate miercuri de Camera Deputaților. 'Ca președinte interimar al Senatului, sublinie
VIDEO Președintele interimar Ilie Bolojan: Pacea justă nu se poate face fără participarea Ucrainei și a UE la negocieri
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situația din Ucraina și provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este colaborarea dintre țările europene și Statele Unite ale Americii, astfel încât să existe o înce
VIDEO Ilie Bolojan, după întâlnirea cu Emmanuel Macron: Prezența militară franceză va fi consolidată în perioada următoare
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că la întâlnirea cu președintele Franței, Emmanuel Macron, a fost reconfirmat Parteneriatul strategic dintre cele două țări și a anunțat că prezența militară franceză în România va fi consolidată în perioada următoare.
Ciolacu: Avem cel mai mare buget de investiții - peste 150 de miliarde de lei, în acest an
Premierul Marcel Ciolacu și mai mulți membri ai Guvernului au avut, miercuri, o întâlnire cu reprezentanții Asociației Orașelor din România, principalul subiect fiind derularea proiectelor de investiții la nivel local, cu un accent asupra celor finanțate din fonduri europene. Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de
Președintele interimar Ilie Bolojan - primit de Emmanuel Macron la Palatul Elysee
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri după-amiază de președintele Franței, Emmanuel Macron, la Palatul Elysee. Foto: (c) YOAN VALAT / EPA Cei doi au avut programate convorbiri bilaterale.
Liderii coaliției au constituit alianța electorală ''România înainte'' în vederea susținerii candidaturii lui Crin Antonescu
Liderii partidelor din coaliția guvernamentală - PSD, PNL și UDMR - au semnat miercuri, în urma unei ședințe desfășurate la Palatul Victoria, protocolul pentru constituirea alianței electorale ''România înainte'' în vederea susținerii candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale. Alian
Eveniment la Parlament prilejuit de împlinirea a 169 de ani de la dezrobirea romilor; Păun: 75 % dintre romi o duc prost
Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a Camerei Deputaților a organizat, miercuri, o masă rotundă prilejuită de împlinirea a 169 de ani de la dezrobirea romilor. Președintele Comisiei pentru drepturile omului, deputatul Nicolae Păun, reprezentantul minorității rome în Parlament, a vorbit desp
Liderii coaliției discută la Guvern despre constituirea alianței electorale pentru alegerile prezidențiale
Liderii coaliției de guvernare s-au reunit miercuri după-amiază, la Palatul Victoria, pentru a discuta și finaliza demersurile în vederea constituirii alianței electorale pentru alegerile prezidențiale. La reuniune sunt prezenți, între alții, președintele PSD, Marcel Ciolacu, președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu,
Petrișor Peiu: Avem 154 de semnături strânse pentru moțiunea de cenzură; așteptăm semnăturile parlamentarilor USR
Senatorul AUR Petrișor Peiu a declarat, miercuri, că au fost strânse 154 de semnături pentru depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, menționând că se așteaptă până miercurea viitoare semnăturile parlamentarilor USR. ''Textul moțiunii este scris, avem 154 de semnături strânse de la parti
Cătălin Predoiu: Ministerul Afacerilor Interne - ''vârf de lance'' al administrației centrale anul trecut
Ministerul Afacerilor Interne a fost un ''vârf de lance'' al administrației centrale anul trecut, obiectivele majore fiind îndeplinite, a susținut, miercuri, ministrul Cătălin Predoiu, în cadrul ședinței de evaluare a activității desfășurate de Poliția de Frontieră în 2024. ''Anul 2024 a fost un
Andronache: PNL, PSD, USR, UDMR, minorități - cu NATO, cu Europa, cu americanii; AUR, S.O.S., POT - cu rușii
Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a transmis, miercuri, că la Camera Deputaților ''s-au separat apele'', menționând că PNL, PSD, USR, UDMR și minoritățile sunt ''cu NATO, Europa și americanii'', în timp ce AUR, S.O.S., POT sunt ''cu rușii''. Reacția liberalului vine după ce
Nicolae Păun: Proiectul Muzeului Național al Romilor - doar pe hârtie, deși legea e aprobată de doi ani
Înființarea Muzeului Național de Istorie și Cultură a Romilor există doar pe hârtie, deși legea a fost aprobată din anul 2023, a declarat, miercuri, deputatul Nicolae Păun, reprezentantul minorității rome în Parlament. La finalul unui eveniment care a marcat împlinirea a 169 de ani de la dezrobirea romilor, Nicolae Păun
Camera Deputaților: USR a solicitat ca ministrul Apărării să vină la Ora Guvernului; Biroul permanent nu a aprobat
Grupul parlamentar al USR a solicitat, miercuri, ca ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, să fie invitat în Parlament, la Ora Guvernului, în data de 24 martie, însă Biroul permanent al Camerei Deputaților nu a aprobat cererea. Grupul USR solicitase ca ministrul Tîlvăr să prezinte situația în contextul internațio
Tanasă: Alegerile din decembrie au fost anulate fără nicio probă; Bolojan să nu continue această mascaradă
Purtătorul de cuvânt al AUR, Dan Tanasă, i-a criticat, miercuri, pe președintele Curții Constituționale a României (CCR), Marian Enache, și pe președintele interimar Ilie Bolojan pentru explicațiile pe care le-au dat în legătură cu alegerile prezidențiale, parlamentarul AUR afirmând că acestea au fost anulate, ''în numele democra
Tîlvăr: Înzestrarea Forțelor Navale Române cu nave moderne și cu echipamente de ultimă generație reprezintă o prioritate majoră
Înzestrarea Forțelor Navale Române cu nave moderne și cu echipamente de ultimă generație reprezintă o prioritate majoră pentru Ministerul Apărării Naționale pentru anul în curs și pentru perioada următoare, a afirmat, miercuri, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr. Potrivit unui comunicat MApN, el a avut o întrevedere