Nicuşor Dan: Primarul general şi primarii de sectoare doresc distrugerea a sute de hectare de spaţii verzi

Deputatul independent Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei, i-a acuzat, vineri, pe primarul general PSD, Gabriela Firea, şi pe primarii de sectoare social-democraţi că doresc să distrugă "sute de hectare de spaţiu verde" din Bucureşti, prin Planurile Urbanistice Zonale pe care le-au pregătit, în condiţiile în care poluarea este mare şi cresc afecţiunile respiratorii.
"Am adus o planşă în care tot ce vedeţi cu roşu însumează sute de hectare de spaţiu verde pe care primarul general PSD şi primarii de sectoare PSD doresc să le distrugă, să dispară din Planul general urbanistic al Bucureştiului. Sunt sute de hectare care, prin planurile urbanistice zonale de sector, aceste spaţii urmează să fie distruse, în condiţiile în care avem un raport al Institutului de Sănătate Publică care spune că, în medie, bucureştenii pierd 4 ani din viaţă din cauza afecţiunilor medicale generate de poluarea atmosferică, în condiţiile în care România tocmai a fost condamnată de Curtea de justiţie a UE pentru poluarea din Bucureşti, în condiţiile în care au crescut afecţiunile cardiace, în special la vârstnici, în condiţiile în care au crescut afecţiunile respiratorii la copii. În toate aceste condiţii, administraţia publică din Bucureşti, Primăria Generală şi cele 6 sectoare controlate de PSD doresc distrugerea spaţiilor verzi", a afirmat Nicuşor Dan, la o conferinţă de presă, ţinută pe malul lacului Colentina.
El a prezentat situaţia Planurilor Urbanistice Zonale propuse de primarii de sector.
"Din punct de vedere juridic care este situaţia? Avem un PUZ sector 1, din fericire, instanţa a blocat procedura de aprobare a acestui PUZ sector 1 în care erau prevăzute construcţii inclusiv în pădurea Băneasa şi în Parcul Herăstrău. PUZ sector 2 este elaborat, nu a fost votat încă de Consiliu General. PUZ sector 3 a fost suspendat de instanţă. Tocmai instanţa a considerat că este nelegal ca un teren care are destinaţia de spaţiu verde să i se schimbe destinaţia în teren construibil. Pentru sectorul 4 a fost aprobat doar un PUZ pentru zona de sud, care este şi el contestat în instanţă. PUZ sector 5 a fost votat în urma cu aproximativ 10 zile de Consiliul General şi e în procedura de verificare de către prefectul municipiului Bucureşti. Sper ca prefectul să îl atace, la rândul său, în instanţă. PUZ sector 6 a fost votat acum câteva luni şi este, la rândul lui, contestat în instanţă. Suntem, deci, în situaţia în care cetăţenii şi ONG-urile din Bucureşti se mobilizează pentru a lupta împotriva planurilor pe care Primăria le face împotriva lor şi nu pentru locuitorii din Bucureşti", a susţinut Nicuşor Dan.
El a menţionat că este vorba fie de parcuri care sunt deja amenajate, cum ar fi Parcul Herăstrău, Parcul Sebastian şi Pantelimon, unde o parte urmează sau sunt propuse a deveni construibile, fie de zone care, în Planul Urbanistic General, au destinaţia de spaţiu verde şi în aceste planuri urbanistice zonale de sector urmează să devină zone construibile.
"Avem un exemplu. În spatele Stadionului Ghencea avem un teren viran de peste 20 de hectare care figurează încă din anul 2000 în Planul Urbanistic General ca pădure urbană şi este exact ce lipseşte locuitorilor din zona Ghencea, locuitorilor din zona Rahova - Ferentari care au un deficit mare de spaţiu verde. Avem o dezvoltare accentuată în zona de sud, care merge către Popeşti. E foarte bine că se dezvoltă oraşul în acea zonă, poate că ar trebui să fie şi nişte creşe şi nişte grădiniţe, dar oamenii nu vor avea un parc în apropiere", a explicat Nicuşor Dan.
El a mai susţinut că este nevoie de spaţii verzi în Bucureşti şi în condiţiile în care nu toate familiile îşi permit să plece în fiecare weekend pentru a scăpa de poluare.
"Problema este că nu e natural ca un locuitor al unui oraş să îşi dorească să fugă din oraşul ăsta în weekend. Şi avem această oportunitate extraordinară, în condiţiile în care avem Parcul Herăstrău care supraaglomerat, ca toate celelalte parcuri în weekend, avem această oportunitate extraordinară de a amenaja malurile lacurilor ca locuri de recreere, de promenadă pentru piste de biciclete, pentru practicarea sportului, pentru divertisment, adică ceea ce te face pe tine, ca bucureştean, să iei autobuzul în loc să iei maşina să te duci la mare sau la munte în weekend", a mai spus acesta.
În opinia lui Nicuşor Dan, ce se propune în PUZ-urile de sector este "pur şi simplu o glumă".
"Un sector este parte dintr-un oraş, care este un organism viu. Un sector nu este un ghetou ca să faci strategie de dezvoltare a sectorului 5 sau sectorului 6. Pentru a dezvolta un oraş trebuie să faci o strategie unitară de dezvoltare a transportului, a transportului public, inclusiv a transportului pe infrastructura CFR cu un metrou de suprafaţă. Cum poţi să faci asta într-un sector când inelul CFR trece prin toate cele şase sectoare? Deci, iată că Bucureştiul a ratat o oportunitate de dezvoltare de 10 ani şi în locul lui vine cu nişte glume de PUZ-uri de sector plătite de un ONG şi făcute de o firmă condusă de un teolog, câteva dintre aceste PUZ-uri de sector. (...) În materia poluării există un principiu fundamental care spune că poluatorul plăteşte şi eu sunt foarte optimist că poluatorul principal din Bucureşti - administraţia PSD - va plăti peste câteva luni şi bucureştenii vor sancţiona", a mai susţinut deputatul. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ilie Bolojan, după întâlnirea cu Emmanuel Macron: Prezența militară franceză va fi consolidată în perioada următoare
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că la întâlnirea cu președintele Franței, Emmanuel Macron, a fost reconfirmat Parteneriatul strategic dintre cele două țări și a anunțat că prezența militară franceză în România va fi consolidată în perioada următoare. 'Ne-am asigurat încă o dată
Ciolacu: Avem cel mai mare buget de investiții - peste 150 de miliarde de lei, în acest an
Premierul Marcel Ciolacu și mai mulți membri ai Guvernului au avut, miercuri, o întâlnire cu reprezentanții Asociației Orașelor din România, principalul subiect fiind derularea proiectelor de investiții la nivel local, cu un accent asupra celor finanțate din fonduri europene. Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de
Președintele interimar Ilie Bolojan - primit de Emmanuel Macron la Palatul Elysee
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri după-amiază de președintele Franței, Emmanuel Macron, la Palatul Elysee. Foto: (c) YOAN VALAT / EPA Cei doi au avut programate convorbiri bilaterale.
Liderii coaliției au constituit alianța electorală ''România înainte'' în vederea susținerii candidaturii lui Crin Antonescu
Liderii partidelor din coaliția guvernamentală - PSD, PNL și UDMR - au semnat miercuri, în urma unei ședințe desfășurate la Palatul Victoria, protocolul pentru constituirea alianței electorale ''România înainte'' în vederea susținerii candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale. Alian
Eveniment la Parlament prilejuit de împlinirea a 169 de ani de la dezrobirea romilor; Păun: 75 % dintre romi o duc prost
Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a Camerei Deputaților a organizat, miercuri, o masă rotundă prilejuită de împlinirea a 169 de ani de la dezrobirea romilor. Președintele Comisiei pentru drepturile omului, deputatul Nicolae Păun, reprezentantul minorității rome în Parlament, a vorbit desp
Liderii coaliției discută la Guvern despre constituirea alianței electorale pentru alegerile prezidențiale
Liderii coaliției de guvernare s-au reunit miercuri după-amiază, la Palatul Victoria, pentru a discuta și finaliza demersurile în vederea constituirii alianței electorale pentru alegerile prezidențiale. La reuniune sunt prezenți, între alții, președintele PSD, Marcel Ciolacu, președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu,
Petrișor Peiu: Avem 154 de semnături strânse pentru moțiunea de cenzură; așteptăm semnăturile parlamentarilor USR
Senatorul AUR Petrișor Peiu a declarat, miercuri, că au fost strânse 154 de semnături pentru depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, menționând că se așteaptă până miercurea viitoare semnăturile parlamentarilor USR. ''Textul moțiunii este scris, avem 154 de semnături strânse de la parti
Cătălin Predoiu: Ministerul Afacerilor Interne - ''vârf de lance'' al administrației centrale anul trecut
Ministerul Afacerilor Interne a fost un ''vârf de lance'' al administrației centrale anul trecut, obiectivele majore fiind îndeplinite, a susținut, miercuri, ministrul Cătălin Predoiu, în cadrul ședinței de evaluare a activității desfășurate de Poliția de Frontieră în 2024. ''Anul 2024 a fost un
Andronache: PNL, PSD, USR, UDMR, minorități - cu NATO, cu Europa, cu americanii; AUR, S.O.S., POT - cu rușii
Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a transmis, miercuri, că la Camera Deputaților ''s-au separat apele'', menționând că PNL, PSD, USR, UDMR și minoritățile sunt ''cu NATO, Europa și americanii'', în timp ce AUR, S.O.S., POT sunt ''cu rușii''. Reacția liberalului vine după ce
Nicolae Păun: Proiectul Muzeului Național al Romilor - doar pe hârtie, deși legea e aprobată de doi ani
Înființarea Muzeului Național de Istorie și Cultură a Romilor există doar pe hârtie, deși legea a fost aprobată din anul 2023, a declarat, miercuri, deputatul Nicolae Păun, reprezentantul minorității rome în Parlament. La finalul unui eveniment care a marcat împlinirea a 169 de ani de la dezrobirea romilor, Nicolae Păun
Camera Deputaților: USR a solicitat ca ministrul Apărării să vină la Ora Guvernului; Biroul permanent nu a aprobat
Grupul parlamentar al USR a solicitat, miercuri, ca ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, să fie invitat în Parlament, la Ora Guvernului, în data de 24 martie, însă Biroul permanent al Camerei Deputaților nu a aprobat cererea. Grupul USR solicitase ca ministrul Tîlvăr să prezinte situația în contextul internațio
Tanasă: Alegerile din decembrie au fost anulate fără nicio probă; Bolojan să nu continue această mascaradă
Purtătorul de cuvânt al AUR, Dan Tanasă, i-a criticat, miercuri, pe președintele Curții Constituționale a României (CCR), Marian Enache, și pe președintele interimar Ilie Bolojan pentru explicațiile pe care le-au dat în legătură cu alegerile prezidențiale, parlamentarul AUR afirmând că acestea au fost anulate, ''în numele democra
Tîlvăr: Înzestrarea Forțelor Navale Române cu nave moderne și cu echipamente de ultimă generație reprezintă o prioritate majoră
Înzestrarea Forțelor Navale Române cu nave moderne și cu echipamente de ultimă generație reprezintă o prioritate majoră pentru Ministerul Apărării Naționale pentru anul în curs și pentru perioada următoare, a afirmat, miercuri, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr. Potrivit unui comunicat MApN, el a avut o întrevedere
Premierul - consultări cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini: Estimăm o creștere economică de 2,5% în acest an
Guvernul estimează o creștere economică de 2,5% în acest an, bazată pe investiții și atragerea de fonduri europene, a declarat, miercuri, prim-ministrul Marcel Ciolacu, în cadrul consultărilor pe care le-a avut, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini, pe tema asigurării stabilității economice în actualul context in
Anamaria Gavrilă: Vom semna moțiunea de cenzură, însă AUR trebuie să își asume dacă ea nu trece
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a declarat miercuri că parlamentarii partidului său vor semna moțiunea de cenzură pregătită de Opoziție, dar le-a cerut reprezentanților AUR să își asume răspunderea dacă moțiunea va fi respinsă. ''Noi suntem împotriva acestui Guvern pe care îl considerăm total ilegitim și am văzut că