Olguţa Vasilescu îi răspunde preşedintelui: Nu există niciun motiv de nelegalitate pentru respingerea mea; PSD va avea o reacţie

Lia Olguţa Vasilescu, deputat PSD, a susţinut joi că nu există niciun motiv de nelegalitate pentru a-i fi respinsă numirea la Ministerul Dezvoltării de către preşedintele Klaus Iohannis.
"Nu are motive reale ca să facă aceste respingeri, nici în cazul Ministerului Transporturilor, nici în cazul Dezvoltării. La Ministerul Transporturilor să nu uităm că ministrul deţine o funcţie politică - îl stabileşte partidul care câştigă alegerile şi care deţine guvernarea. (...) În ceea ce mă priveşte, în vremea când eram primar am gestionat foarte multe lucrări de infrastructură. Am avut chiar şi o regie de transport în subordine. Am fix aceeaşi experienţă politică precum preşedintele Iohannis - amândoi am fost primari, diferenţa este că am gestionat un oraş dublu ca mărime faţă de Sibiu", a afirmat Lia Olguţa Vasilescu, într-o intervenţie telefonică la România TV.
Potrivit acesteia, nu există niciun motiv de incompatibilitate sau de nelegalitate în cazul său, aşa cum a susţinut şeful statului atunci când a respins numirea sa la conducerea Ministerului Dezvoltării.
''Sunt cetăţean român cu domiciliul în România, nu am suferit nicio condamnare penală definitivă. (...) Şi chiar nu înţeleg ce dovadă ar fi trebuit să aducem în plus de vreme ce acum câteva săptămâni a numit alţi şase membri ai Guvernului fix pe aceeaşi cerere care s-a făcut şi în cazul meu sau al lui Mircea Drăghici, fără să ceară altceva în plus. (...) E chiar absurd. Nu există niciun motiv de nelegalitate ca să ne respingă preşedintele Klaus Iohannis nici în cazul meu, nici în cazul lui Mircea Drăghici, dar face ceea ce ne aşteptam: a scris şi dumnealui ceva acolo, ca să nu se spună că nu a dat o motivare cum a solicitat CCR-ul", a spus Olguţa Vasilescu.
Ea a menţionat că nu deţine alte funcţii în afara celei de deputat, calitate care nu este incompatibilă cu cea de ministru.
"Sunt parlamentar, e singura funcţie care nu e incompatibilă cu calitatea de ministru şi am rămas în continuare deputat. În scrisoare nu se spune nici că e motiv de nelegalitate, e lăsată aşa în dungă, ca să înţeleagă fiecare ce vrea. Deja pe unele site-uri apare ca şi incompatibil. Cu certitudine nu am nicio incompatibilitate, sunt deputat al României şi atât, nu deţin altă funcţie, nu sunt lider de sindicat", a precizat aceasta.
Întrebată dacă PSD va avea o reacţie politică, Olguţa Vasilescu a arătat că aceasta va veni cel mai probabil în cursul zilei de joi. "Cu siguranţă că va fi o reacţie. Aşteptam motivarea preşedintelui, ca să putem avea această reacţie. Probabil în cursul zilei de astăzi liderii PSD vor anunţa care este drumul de urmat mai departe", a adăugat ea.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, joi, premierului Viorica Dăncilă două scrisori în care prezintă motivele pentru care a decis să respingă numirea Liei Olguţa Vasilescu la Ministerul Transporturilor şi a lui Ilan Laufer la Ministerul Dezvoltării, dar şi următoarele două nominalizări - Vasilescu la Dezvoltare şi Mircea Drăghici la Transporturi, precizând că ''nu fac dovada îndeplinirii condiţiilor de legalitate astfel încât să li se poată da curs''. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ Nicușor Dan: Suveranistul Victor Ponta să explice românilor de ce pune Serbia pe primul loc
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, critică decizia fostului premier Victor Ponta, care 'a ales să fie inundate sate românești', în 2014, pentru a nu se revărsa Dunărea în Belgrad. De asemenea, el îi cere prim-ministrului Marcel Ciolacu publicarea și desecretizarea tuturor documentel
Parlament/ Sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân, obligatorie (proiect)
Sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân, dacă patrupedele nu au acte de pedigree, va fi obligatorie, prevede o propunere legislativă pentru modificarea și completarea OUG nr.155 din 21 noiembrie 2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, depusă la Parlament. 'Este obligatorie sterilizarea câinilo
Prezidențiale2025/ Ciolacu: Crin Antonescu va fi pe primul loc după turul 1 al alegerilor
Crin Antonescu va fi pe primul loc după turul 1 al alegerilor prezidențiale, a declarat premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, joi, întrebat dacă, în opinia sa, electoratul tradițional al social-democraților îl va susține pe candidatul alianței electorale PSD-PNL-UDMR. 'Cu certitudine, și cu implicarea noastră direct
Prezidențiale 2025/Ponta despre inundațiile din 2014: România, ca un bun vecin, a ajutat țările aflate în pericol
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Victor Ponta, a declarat, joi, că în anul 2014 au avut loc cele mai mari inundații din ultimii 120 de ani din Europa, care au produs victime și distrugeri uriașe, iar România, ca un bun vecin, a ajutat țările aflate în pericol. 'Sunt pregătit pentru toate atacurile murdar
Ciolacu spune că nu ar fi procedat ca Ponta în 2014, când a deschis Porțile de Fier pentru a nu se inunda Belgradul
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că nu ar fi procedat ca Victor Ponta în 2014, în calitate de prim-ministru, când a decis să deschidă 'valea de la Porțile de Fier pentru a evita inundarea Belgradului', cu riscul inundării, însă, a unor sate românești. El a răspuns astfel întrebat referitor la
Accesul publicului în Complexul 'Palat Cotroceni' - suspendat pe 13 aprilie și 18-20 aprilie
Administrația Prezidențială informează că, în contextul sărbătorilor pascale, programul evenimentului 'Porți Deschise la Palatul Cotroceni' va suferi modificări. Astfel, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a Administrației Prezidențiale, accesul publicului în Complexul 'Palat Cotroceni' va fi suspenda
Ciolacu: Politica Guvernului de dezvoltare a infrastructurii este aceea de a crea un echilibru între regiunile țării
Politica Guvernului de dezvoltare a infrastructurii este aceea de a crea un echilibru între regiunile țării, a afirmat, joi, premierul Marcel Ciolacu, adăugând că dacă România s-ar fi dezvoltat într-o astfel de logică, nu ar fi părăsit țara atât de mulți români în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit în altă parte
Prezidențiale2025/ Nicușor Dan: Nu-mi doresc, dar nu exclud nominalizarea unui premier PSD
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri că nu își dorește, dar nici nu exclude nominalizarea unui premier PSD în cazul în care va ajunge la Cotroceni. El a fost întrebat, la Antena 3 CNN, ce va face dacă PSD va dori ca un social-democrat să dețină în continuare funcția de
Prezidențiale2025/ Nicușor Dan: Gestul USR, absolut corect; pentru Elena Lasconi îmi închipui că e dificil
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri că decizia conducerii USR de a-l susține în campanie reprezintă un gest 'absolut corect'. El a menționat, pentru Antena 3, că nu a avut 'niciun fel de implicare' în ce privește decizia Uniunii Salvați România. &
Ilie Bolojan: Nu ne mai putem pensiona magistrații la 47, la 50 de ani, când sunt la maturitatea vârstei profesionale
Președintele interimar Ilie Bolojan consideră că magistrații nu ar trebui să se mai pensioneze la 47 sau 50 de ani, când sunt la maturitatea vârstei profesionale. 'Eu, fără niciun fel de tentă populistă, am spus-o încă de anul trecut: nu ne mai putem pensiona magistrații la 47, la 50 de ani, când sunt la maturitatea vârstei pr
Bolojan: Finanțarea partidelor parlamentare ar trebui să le permită să funcționeze în condiții relativ normale
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că finanțarea partidelor parlamentare ar trebui să fie la un nivel care să le permită să funcționeze în condiții relativ normale între alegeri, afirmând că dacă aceste sume sunt folosite în cea mai mare parte pentru a genera promovări în media într-o formă mai mult sau mai puțin tra
Cristina Trăilă - propusă de PNL secretar general al Guvernului (surse)
Biroul Politic Național al PNL a decis, miercuri, să o propună pe Cristina Trăilă pentru funcția de secretar general al Guvernului, potrivit unor surse politice. Postul de secretar general al Guvernului a fost deținut de Mircea Abrudean, care în prezent este parlamentar și a preluat funcția de președinte interimar al Senatului. Cristina Trăilă a
Varianta ocolitoare a municipiului Baia Mare și Centura metropolitană a Clujului, investiții aprobate de Guvern
Guvernul a aprobat proiectele privind varianta ocolitoare a municipiului Baia Mare și centura ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca, investiții în sumă totală de peste 12,5 miliarde de lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin. 'Investițiile în infrastructură continuă atât la București, unde am văzut &ic
Prezidențiale2025/ AEP: 965 secții de votare în străinătate; hotărârea privind sediile acestora - adoptată
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat miercuri că a adoptat hotărârea privind sediile a 965 de secții de votare din străinătate organizate pentru alegerile prezidențiale din acest an. Potrivit unui comunicat al AEP, hotărârea a fost adoptată ca urmare a propunerilor transmise de Ministerul Afacerilor Externe, realizate pe baza informați
Claudiu Târziu: Mă despart definitiv de AUR; CNC al AUR a decis să mă suspende din funcție
Claudiu Târziu a anunțat, miercuri, că se desparte 'definitiv' de Alianța pentru Unirea Românilor, după ce Consiliul Național de Conducere (CNC) al partidului a decis să-l suspende din funcție și să-i interzică să mai candideze la vreo funcție în partid, subliniind că va construi o altă formațiune politică 'mai performantă și mai trainică'.