Ponta: Dragnea ar fi fost vizat de un flagrant al DNA când era vicepremier; el şi Tel Drum au fost protejaţi ai statului

Fostul premier Victor Ponta susţine că Liviu Dragnea şi firma Tel Drum au fost protejaţi ai statului şi că actualul preşedinte al PSD ar fi fost vizat de un flagrant al DNA în perioada când era vicepremier, acţiune care ar fi fost anulată în cele din urmă şi ca urmare a unui sprijin primit de la o persoană din SRI.
Victor Ponta a declarat, vineri seară, la B1 TV, că, dacă va fi cazul, va oferi informaţiile necesare doar instituţiilor statului.
"Nu pot să vă spun acest lucru, pentru că, după cum ştiţi foarte bine, aceasta este o chestiune care are semnificaţie juridică. Dacă mă cheamă cineva din instituţiile statului, voi spune", a răspuns Victor Ponta, solicitat fiind să explice ce înseamnă că s-a anulat flagrantul şi dacă s-a discutat cu cineva în legătură cu o acţiune în flagrant a DNA în cazul lui Liviu Dragnea.
De asemenea, Victor Ponta susţine că Liviu Dragnea a fost ajutat de persoane din SRI în cazul presupusului flagrant şi că, de fapt, atât actualul preşedinte al PSD, cât şi firma Tel Drum erau protejaţii statului.
Întrebat de unde ştia Liviu Dragnea că urma să aibă loc o acţiune în flagrant a DNA, Victor Ponta a spus că de la o persoană din SRI.
"De la o persoană foarte importantă din SRI, care l-a şi salvat. (...) Eu vă spun foarte clar, că dl Dragnea este de mult timp protejat - şi Tel Drum a fost protejat. (....) Tel Drum e ceva atât de mare şi atât de complicat şi atât de bine protejat (....) şi totuşi nu s-a întâmplat niciodată nimic. Iar povestea asta cu luptăm cu corupţia, dar de fapt e un business care, înţeleg, că am văzut şi eu cifrele acum, că se duce la peste 500 de milioane de euro din bani publici şi că nici până azi nu a fost deloc elucidat arată că sunt nişte carenţe şi că au fost nişte lucruri şi nişte complicităţi. Dar, de la asta să-l aud pe dl Dragnea că este victima statului paralel sau de drept... Nu e victima; dl Dragnea a fost protejatul statului, nu paralel, că eu nu cred că a existat un stat paralel, a existat un stat care a funcţionat mai bine sau mai rău, de la caz la caz", a spus Victor Ponta. AGERPRES/(A-autor: Marius Septimiu Avram, editor: Karina Olteanu, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tanczos Barna: România va raporta luna aceasta deficitul ESA înregistrat în 2024
România va raporta la Comisia Europeană, luna aceasta, deficitul ESA înregistrat în 2024, a anunțat, miercuri, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. El a fost întrebat de presă la Palatul Victoria despre faptul că 'deficitul pentru 2024 va fi 9,28%, mai mult decât a fost anunțat'. 'Care d
Ciolacu: Discuțiile cu congresmenii americani au vizat și noi investiții ale companiilor din SUA în România
Discuțiile cu membrii delegației Congresului american purtate, marți, la Palatul Victoria au vizat și posibilitatea unor noi investiții ale companiilor din SUA în țara noastră, a anunțat prim-ministrul Marcel Ciolacu, miercuri, în ședința de guvern.
VIDEO Marcel Ciolacu: Aprobăm normele de accesare a voucherelor de vacanță
Guvernul aprobă miercuri normele de accesare a voucherelor de vacanță, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.
Prezidențiale2025/CAB judecă contestația USR la decizia BEC privind interzicerea campaniei pentru Nicușor Dan
Curtea de Apel București judecă miercuri contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea candidatului independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan. Decizia BEC a fost luată pe 12 aprilie, în urma unei sesizări depuse de AUR.
Prezidențiale2025/ Sondaj IRSOP: George Simion și Nicușor Dan - pe primele două locuri
Președintele AUR, George Simion, și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, se află pe primele două locuri în preferințele electoratului pentru alegerile prezidențiale din luna mai, cu o diferență de trei procente între ei, potrivit unui sondaj IRSOP realizat în perioada 4 - 14 aprilie. Conform cercetării sociologice, 31%
Prezidențiale2025/INTERVIU Elena Lasconi: Depun contestații la CCR, AEP și în instanță; nu mă lasă să îmi fac campanie, e infracțiune
Președintele USR, Elena Lasconi, candidat în alegerile prezidențiale din luna mai, a susținut, într-un interviu acordat AGERPRES, că va depune contestații la Curtea Constituțională, la Autoritatea Electorală Permanentă și în instanță pentru că este împiedicată să meargă în campanie, arătând că, prin decizia luată de 'o mâ
Ședință de guvern - Cadrul de competențe digitale pentru cetățenii României, pe agendă
Guvernul va aproba în ședința de miercuri, prin ordonanță de urgență, Cadrul de competențe digitale pentru cetățenii României. Pentru ca economia românească să progreseze pe calea tranziției digitale (și ecologice), dezvoltarea competențelor digitale ale cetățenilor este o direcție de investiții presantă și esențială, se afir
Ambasadorul Germaniei la București a primit Ordinul de onoare al Comunităților Evreiești din România
Ambasadorul Germaniei la București, Peer Gebauer, a fost distins marți cu Ordinul de onoare al Comunităților Evreiești din România drept recunoaștere a angajamentului său pentru promovarea vieții evreiești, combaterea antisemitismului și apărarea valorilor democratice și europene în țara noastră. 'Ordinul de onoare al Comunităț
Prezidențiale2025/ BEC: 175 de decizii de admitere a plângerilor despre materiale publicitare politice, în perioada 4 - 12 aprilie
Biroul Electoral Central (BEC) a informat marți că în perioada 4 - 12 aprilie au fost emise 175 de decizii de admitere a plângerilor care vizau materiale publicitare politice cu conținut ilegal, respectiv 104 decizii de respingere. Din cele 175 de decizii de admitere a plângerilor, 41 au vizat materiale publicitare politice c
Prezidențiale2025/ Antonescu: Nu am avut nicio relație cu Securitatea decât în calitate de urmărit; declarația să fie făcută publică
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a declarat marți că nu a avut nicio relație cu fosta Securitate decât în calitate de urmărit și a cerut ca declarația sa de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să fie făcută publică. 'Nu am fost niciodată, sub nicio formă
Premierul - întrevedere cu delegația Congresului SUA: România este interesată de consolidarea relației bilaterale excelente cu SUA
România este interesată de consolidarea relației bilaterale excelente cu SUA și cu reprezentanții Congresului, instituție cu rol activ pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic România-SUA, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu în cadrul întrevederii pe care a avut-o, marți, la Palatul Victoria, cu o delegație a Congresului Statelor Unite
Prezidențiale2025/INTERVIU Crin Antonescu: Proiectul meu de țară - România pe deplin occidentalizată
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că proiectul său de țară este România pe deplin occidentalizată, subliniind că este nevoie de schimbări în ceea ce privește clasa politică. 'Nu avem o altă clasă politică să aducem din altă parte. Treb
Țuțuianu: Resursele financiare pentru funcționarea independentă a AMPIP timp de doi ani sunt asigurate
Resursele financiare pentru funcționarea independentă a Agenției pentru Monitorizarea Performanței Întreprinderilor Publice (AMPIP) sunt asigurate pentru o perioadă de doi ani, fondurile care s-au strâns în acest sens din tariful de monitorizare a întreprinderilor publice fiind de 82 de milioane de lei, a declarat secretarul adjunct al Secreta
Moșteanu (USR) a transmis delegației SUA că Programul Visa Waiver rămâne o prioritate pentru România
Programul Visa Waiver rămâne 'o prioritate' pentru România, a precizat liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, marți, în cadrul discuțiilor cu reprezentanții delegației Congresului Statelor Unite, aflată într-o vizită oficială în România. 'Programul Visa Waiver rămâne o prioritate pentru U
Camera Deputaților/ Moțiunea simplă împotriva ministrului de Externe - restituită inițiatorilor
Biroul permanent al Camerei Deputaților a restituit, marți, inițiatorilor o moțiune simplă depusă împotriva ministrului Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu. Moțiunea simplă inițiată de AUR și POT împotriva ministrului Emil Hurezeanu a fost depusă marți la Camera Deputaților, iar Biroul permanent a decis că textul nu respectă prevede