Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
Bărbat cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție, reținut de polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița
Ieri, 15 aprilie, în urma cercetărilor și probelor administrate în cadrul unui dosar penal, polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 41 de ani, din Bistrița, cercetat pentru încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsuri.
Împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data de 12 decembrie 2024, iar în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul ar fi încălcat, în repetate rânduri, măsurile dispuse.
În fapt, acesta s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 100 de metri față de fosta concubină, o femeie de 33 de ani, din Bistrița, pe care ar fi amenințat-o cu acte de violență.
În prezent, bărbatul se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către Biroul Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Bistrița.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].