China ''nu are dreptul'' să pedepsească poporul Taiwanului, declară preşedintele taiwanez

Preşedintele taiwanez Lai Ching-te a declarat luni că Beijingul "nu are dreptul" să-i pedepsească pe taiwanezi, după ce China a inclus vineri pedeapsa cu moartea în noile pedepse penale ce îi vizează presupuşii secesionişti taiwanezi, informează AFP.
China consideră că această insulă, guvernată în mod autonom, face parte din teritoriul său şi este gata să o recucerească, chiar şi cu forţa dacă va fi necesar.
Beijingul a dat vineri publicităţii noi directive juridice care prevăd pedeapsa cu moartea pentru cazuri "deosebit de grave", vizând susţinători "înverşunaţi" ai independenţei Taiwanului, au transmis media de stat.
Întrebat asupra acestor noi sancţiuni judiciare, preşedintele Lai a răspuns luni: "Ţin să subliniez că democraţia nu este la originea criminalităţii. Autocraţia este la originea criminalităţii".
"China nu are dreptul să pedepsească poporul Taiwanului pentru ceea ce el apără. China nu are dreptul să angajeze urmăriri în afara frontierelor sale împotriva taiwanezilor", a insistat el.
Legăturile între cele două părţi se vor deteriora dacă Beijingul "nu acceptă existenţa Republicii China şi nu începe schimburi cu (...) guvernul democratic ales şi legitim al Taiwanului", a adăugat Lai, referindu-se la Taiwan cu numele oficial al insulei.
"Aceasta este calea bună pentru a creşte bunăstarea de ambele părţi" ale strâmtorii Taiwan, o cale maritimă de 180 km lăţime ce separă insula autonomă de China continentală, a continuat preşedintele taiwanez.
Luna trecută, la câteva zile după învestirea preşedintelui Lai, China a întreprins manevre militare în jurul insulei, ca reacţie la un discurs al noului preşedinte, perceput de Beijing drept "o mărturisire a independenţei Taiwanului".
Timp de 48 de ore, China a mobilizat atunci nave de război, avioane, soldaţi şi lansatoare de rachete pentru a încercui insula.
După manevre militare la sfârşitul lui mai, Beijingul a promis că presiunile militare asupra insulei vor continua "atât timp cât vor continua provocările legate de independenţa Taiwanului".
Armata taiwaneză a declarat luni că a detectat 23 de avioane militare şi şapte nave chineze în jurul insulei în decursul a 24 de ore ce au precedat ora 06:00 dimineaţa (22:00 GMT).
Lai, considerat de China un "separatist periculos",a estimat că nu este necesar ca Taiwanul să îşi declare oficial independenţa, pentru că ea este "deja independentă".AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Trump 'nemulțumit' că rușii 'bombardează ca nebunii' în #Ucraina
Președintele american Donald Trump și-a exprimat luni 'nemulțumirea' în fața bombardamentelor neîncetate ale Rusiei în Ucraina, relatează AFP. Întrebat de ce nu a impus taxe vamale Rusiei, el a răspuns: 'Motivul pentru care nu vorbim despre tarife vamale cu Rusia este că noi nu facem afaceri cu ei deoarece s
Trump asigură că SUA sunt în discuții 'directe' cu Iranul asupra programului nuclear
Donald Trump a anunțat luni, în timp ce îl primea pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, că este în discuții 'directe' cu Iranul privind programul său nuclear și a anunțat o întâlnire 'la nivel foarte înalt' care va avea loc sâmbătă, notează AFP. 'Avem discuții directe cu Iranul
VIDEO Ostatici în Gaza: Netanyahu spune că Israelul lucrează la un nou acord
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat luni că Israelul lucrează la un nou 'acord' privind eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas în Fâșia Gaza, în declarații făcute în prezența președintelui american Donald Trump, notează AFP. 'Lucrăm în prezent la un alt acord care sperăm să aibă succes ș
Macron a organizat la Cairo o convorbire telefonică cu Trump, Al-Sisi și Abdullah al II-lea al Iordaniei privind Gaza
Președintele francez Emmanuel Macron a organizat la Cairo, unde se află în vizită, o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump, omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sisi și regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, în legătură cu războiul din Fâșia Gaza, a anunțat luni Palatul Elysée, relatează AFP. '
SUA: Partidul Democrat anunță că se va dota cu un 'cabinet de război' pentru a contracara 'minciunile' administrației Trump
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat de la revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un 'cabinet de război' care va avea ca principală misiune să reacționeze 'în timp real' la 'minciunile' administrației Trump, relatează AFP. 'În timp ce Donald Trump continuă să-și aplice politicile care cresc prețu
Franța, Egiptul și Iordania cer presiuni internaționale pentru a se restabili armistițiul în Fâșia Gaza
Regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, președintele francez Emmanuel Macron și omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, au cerut luni, de la Cairo, comunității internaționale să facă presiuni pentru restabilirea acordului de încetare a focului în Fâșia Gaza și implementarea tuturor fazelor sale, informează EFE. La finalul summitului tripar
Europa are nevoie de o foaie de parcurs de la SUA pentru orice retragere de trupe (ministru finlandez)
Aliații europeni din NATO ar trebui să aibă o 'foaie de parcurs clară' care să explice cum ar funcționa orice retragere a SUA de pe continent, a declarat ministrul finlandez al apărării, Antti Hakkanen, pentru Politico. 'Trebuie să avem un fel de plan comun cu americanii cu privire la o foaie de parcurs dacă SUA schimbă echilibrul în zona Pac
Ungaria nu susține ca UE să răspundă prin taxe la planul tarifar anunțat de Trump
Guvernul de la Budapesta nu sprijină varianta ca Uniunea Europeană (UE) să răspundă prin taxe la planul tarifar anunțat de președintele american Donald Trump, a declarat luni, la Luxemburg, ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, transmite EFE. 'Ungaria nu vrea și nici nu susține ca UE să răspundă SUA cu tarife', a declarat ministrul pentru presa u
Premierul japonez Shigeru Ishiba și președintele american Donald Trump au convenit să continue discuțiile despre tarife
Tokio, 7 apr /Agerpres/ - Premierul japonez Shigeru Ishiba a anunțat luni că a convenit telefonic cu președintele american Donald Trump să continue discuțiile privind tarifele impuse de liderul de la Casa Albă și pe care speră să le modifice, informează AFP. 'Președintele Trump a prezentat o viziune onestă asupra situației actuale a Statelor Unite în
Forțele Moscovei avansează în regiunea Lugansk, punând în pericol ultimele poziții ucrainene din zonă
Rusia a anunțat luni că forțele sale au făcut noi progrese în estul Ucrainei, amenințând să cucerească ultima porțiune din regiunea Lugansk (est) aflată încă sub controlul Kievului, relatează dpa. Ministerul rus al Apărării a raportat că soldații săi au capturat așezarea Katerinivka în regiunea vecină Donețk (est). Dacă s
Olanda înăsprește controalele asupra exporturilor militare și de produse cu dublă utilizare către Israel
Guvernul olandez a declarat luni că a înăsprit controalele la exporturi pentru toate bunurile militare și cu 'dublă utilizare' destinate Israelului, relatează Reuters. Toate exporturile directe și tranzitul acestor mărfuri către Israel vor fi verificate pentru a se vedea dacă sunt conforme cu reglementările europene și nu vor mai fi acoperite de
#Ucraina ar trebui să cedeze teritorii și să ceară plecarea lui Zelenski (membră a Congresului SUA de origine ucraineană)
Ucraina ar trebui să cedeze teritorii Rusiei, iar poporul său ar trebui să-i ceară președintelui Volodimir Zelenski să se retragă din funcție, a declarat Victoria Spartz, membră republicană a Congresului SUA născută în Ucraina, conform publicației The Kyiv Independent, care citează media britanice. Victoria Spartz a spus că Ucraina nu este în poziț
Șefa diplomației europene sprijină reformele Muntenegrului pe calea aderării la UE, în primul său turneu în Balcani
Șefa diplomației europene Kaja Kallas s-a întâlnit luni, la Podgorița, cu prim-ministrul Muntenegrului, Milojko Spajic, pentru a-și exprima sprijinul pentru reformele pro-europene ale țării și pentru a anunța un nou pachet de ajutor financiar, ca parte a unui turneu de trei zile în care va mai vizita Bosnia-Herțegovina și Albania, informează EFE.
Rusia și SUA au ales diplomația hocheiului ca modalitate de a-și dezgheța relațiile bilaterale (EFE)
Sportul a fost un instrument al păcii de-a lungul istoriei, iar în prezent Rusia și SUA au ales hocheiul ca modalitate de a-și dezgheța relațiile bilaterale și, printre altele, eventual de a pune capăt războiului din Ucraina, comentează luni EFE. Președintele american Donald Trump a susținut ideea omologului său rus Vladimir Putin de a organiza un meci &
SUA: Trump sugerează că un imigrant expulzat din greșeală în El Salvador ar aparține unei bande
Președintele american Donald Trump a sugerat că un imigrant expulzat din greșeală de Statele Unite într-o închisoare din El Salvador ar aparține bandei MS-13, o afirmație respinsă de o judecătoare care a ordonat întoarcerea sa în țară înainte de miezul nopții luni, relatează AFP. 'Cineva a spus că este membru al MS-13, și nu a