#Ucraina şi Finlanda au semnat un acord pe zece ani privind cooperarea în domeniul securităţii

Preşedintele finlandez Alexander Stubb şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au semnat miercuri, la Kiev, un acord privind cooperarea pentru securitate şi sprijinul pe termen lung între Finlanda şi Ucraina, transmite Reuters.
Documentul acoperă o gamă largă de domenii, inclusiv susţinerea politică şi sprijinul pentru securitate, reforme şi reconstrucţia Ucrainei.
''Acordul pe zece ani este dovada angajamentului Finlandei pe termen lung faţă de sprijinirea Ucrainei'', a afirmat administraţia prezidenţială finlandeză.
De asemenea, Stubb i-a transmis lui Zelenski că Finlanda va trimite încă un lot de echipament militar estimat la 188 milioane de euro, ceea ce aduce la aproximativ 2 miliarde euro valoarea sprijinului finlandez pentru Kiev începând din 2022.
''Nu dăm acest sprijin militar numai pentru ca Ucraina să se apere, dăm acest sprijin militar pentru ca Ucraina să câştige acest război'', a accentuat Alaxander Stubb într-o conferinţă de presă la Kiev.
Ucraina se bazează masiv pe sistemele de apărare antiaeriană occidentale şi recent a fost ţinta unor atacuri ruse cu drone şi rachete care i-au avariat infrastructura energetică.
''Pot spune că Rusia se pregăteşte să mobilizeze 300.000 de soldaţi până la 1 iunie'', a spus Volodimir Zelenski în aceeaşi conferinţă de presă.
Miercuri, Ministerul Apărării rus a anunţat că peste 100.000 de oameni au semnat contracte cu armata de la începutul anului, printre care aproximativ 16.000 în ultimele zece zile, după atacul terorist de la o sală de concerte din suburbiile Moscovei.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat marţi o lege pentru reducerea vârstei de mobilizare militară de la 27 la 25 de ani, în condiţiile în care forţele armate rămân fără oameni în faţa invaziei ruse. Legea, care a fost adoptată în urmă cu un an de parlamentari şi aştepta promulgarea de către preşedinţie, a intrat în vigoare miercuri.
Înrolarea în armată este dezbătută de mai multe luni în Ucraina. Armata ucraineană a suferit pierderi a căror amploare este ţinută secretă, iar acum, spre deosebire de începutul conflictului, are dificultăţi în găsirea de voluntari pentru front.
Rămânând neutră în timpul Războiului Rece, Finlanda - mult timp o susţinătoare a dialogului între Occident şi Rusia - a renunţat după trei decenii la nealinierea militară, ca urmare a invaziei ruse în Ucraina. Ea a devenit membră a Alianţei Nord-Atlantice anul trecut, spre nemulţumirea Rusiei, care a promis că va răspunde cu contramăsuri.
La sfârşitul lunii august a anului trecut, Finlanda s-a confruntat cu un aflux de migranţi la frontiera sa cu Rusia, acuzând Moscova că orchestrează o criză a migraţiei la uşa sa. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
China promite să rămână un loc sigur pentru investițiile străine
China va proteja companiile americane și va rămâne un loc sigur pentru investițiile străine, în pofida războiului comercial și impunerii unor taxe vamale de 34% asupra importurilor americane, a indicat luni Beijingul, potrivit AFP. Gigantul asiatic a adoptat săptămâna trecută măsuri de retorsiune la adresa taxelor, de același
Șeful diplomației franceze anunță ''o nouă fază'', de parteneriat egal, în relațiile dintre Franța și Algeria
Șeful diplomației franceze Jean-Noel Barrot a anunțat, după o vizită întreprinsă duminică la Alger unde a avut o întrevedere cu președintele Abdelmadjid Tebboune, dorința celor două țări de ''a intra într-o nouă fază'' după grava criză din relațiile lor bilaterale, informează AFP. ''Alături de pre
Exerciții aeriene comune americano-filipineze pentru îmbunătățirea capacității de ''descurajare strategică''
Forțele aeriene filipineze și americane au început luni exerciții comune menite să consolideze coordonarea operațională și ''descurajarea strategică'', au anunțat autoritățile din țara din Asia de Sud-Est, informează AFP. Exercițiile au loc după mai multe luni de tensiuni între Beijing și Manila în Marea Chinei de Sud.
Poliția franceză a arestat trei presupuși jihadiști care pregăteau un atac cu explozibili (presă)
Poliția franceză a arestat săptămâna trecută trei presupuși jihadiști care pregăteau un atac cu veste explozive similar celui care a avut loc acum 10 ani la sala de concerte Bataclan din Paris, a informat luni ziarul Le Parisien, citat de EFE. Intențiile acestui grupuscul, format din tineri între 19 și 24 de ani din nordul Franței,
Signalgate: Mike Waltz a adăugat din neatenție un jurnalist în discuția despre Yemen (presă)
Consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Mike Waltz, a adăugat din greșeală un jurnalist într-o conversație pe aplicația Signal pentru a planifica un atac asupra Yemenului, deoarece numărul jurnalistului a fost salvat în agenda de contacte sub un alt nume, a informat duminică în exclusivitate cotidianul britanic The Guardian, citat de
Noua Zeelandă își va dubla bugetul apărării, pe fondul tensiunilor din regiune
Noua Zeelandă își va spori cheltuielile pentru apărare în următorii patru ani pentru a construi o forță ''modernă, capabilă de luptă'', pe fondul tensiunilor crescânde în regiune, a afirmat luni premierul Christopher Luxon, relatează Reuters și dpa. Guvernul va investi 12 miliarde de dolari neozeelandezi
Mali, Niger și Burkina Faso și-au rechemat ambasadorii din Algeria
Mali și aliații săi Niger și Burkina Faso au anunțat duminica aceasta că își recheamă ambasadorii din Algeria, pe care au acuzat-o că a doborât la sfârșitul lui martie o dronă a armatei pe teritoriul malian, informează luni AFP. Pe 1 aprilie, Algeria a declarat că a doborât o dronă înarmată de recunoaștere care a
Trump: China a făcut să eșueze un proiect de acord asupra TikTok din cauza taxelor vamale
Donald Trump a afirmat duminică că China a făcut să eșueze un proiect de acord cu Statele Unite privind vânzarea rețelei de socializare TikTok din cauza noilor taxe vamale impuse de Washington, scrie AFP. ''Dacă le-aș fi dat o mică reducere a tarifelor, ar fi aprobat acordul în 15 minute'', le-a declarat Trump jurna
Macron s-a întâlnit cu președintele egiptean imediat după sosirea sa la Cairo
Președintele francez Emmanuel Macron a sosit duminică seara în Egipt pentru o vizită de 48 de ore consacrată în principal războiului din Fâșia Gaza dintre Israel și Hamasul palestinian, scrie AFP. El s-a întâlnit la Cairo cu omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, pentru un dineu care nu fusese anunțat, &icir
Panică bursieră: ''Uneori trebuie să iei un tratament pentru a te vindeca'', relativizează Trump
Donald Trump a relativizat duminică panica bursieră cauzată de noile sale taxe vamale, comparând-o cu ''un tratament'' destinat să vindece bolile economiei americane, scrie AFP. ''Uneori trebuie să iei un tratament pentru a te vindeca'', le-a declarat președintele Statelor Unite jurnaliștilor la bordul avi
Vizită rară a șefului diplomației israeliene în EAU
Șeful diplomației israeliene, Gideon Saar, a făcut duminică o vizită rară în Emiratele Arabe Unite (EAU), unde a discutat despre situația din Fâșia Gaza cu omologul său, Abdullah bin Zayed Al-Nahyan, a anunțat guvernul de la Abu Dhabi, notează AFP. Emiratele Arabe Unite și Israelul au stabilit oficial relații diplomatice în c
VIDEO Serbia: Președintele Vucic propune un medic pentru a conduce viitorul guvern
Președintele sârb Aleksandar Vucic l-a propus duminică pe medicul Djuro Macut pentru a conduce următorul guvern, după ce cel anterior s-a prăbușit sub presiunea manifestațiilor studențești anticorupție care zguduie țara de cinci luni, scrie AFP. Vucic a vorbit într-o conferință de presă la Belgrad despre candidatura lui Djuro Macut
VIDEO Brazilia: Bolsonaro, care va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat, și-a mobilizat din nou suporterii
Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro și-a adunat din nou susținătorii duminică la Sao Paulo, pentru primul miting de la decizia de a-l judeca pentru tentativă de lovitură de stat, notează AFP.
Israel-Hamas: Peste 400 de morți și mii de răniți în armata israeliană în războiul din Fâșia Gaza
Circa 16.500 de soldați israelieni au avut nevoie de tratament pentru răni fizice ori traume psihice în războiul din Fâșia Gaza împotriva grupării palestiniene Hamas început în urmă cu un an și jumătate, a anunțat duminică Ministerul israelian al Apărării, relatează agenția DPA. Potrivit bilanțului victimelor din
VIDEO Franța: Manifestație de sprijin pentru Marine Le Pen cu participare sub așteptări, la fel și contramanifestațiile
Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, care nu mai poate candida la alegerile prezidențiale în 2027 după ce a fost condamnată luni pentru deturnare de fonduri ale Parlamentului European, a denunțat duminică din nou o sentință motivată politică, într-un discurs susținut în fața simpatizanților săi reuniți la un protest la Paris, relatează ag