Comisia Europeană pregăteşte un ajutor financiar de 72 de miliarde de euro pentru Ucraina (Politico)

Comisia Europeană pregăteşte un pachet de ajutor financiar pentru Ucraina de câte 18 miliarde de euro pe an pentru perioada 2024-2027, în timp ce ţara devastată de războiul provocat de invazia rusă încearcă să-şi revitalizeze economia, scrie joi Politico.eu.
Ajutorul, ce ar consta dintr-o combinaţie de granturi şi împrumuturi, va fi canalizat printr-un nou instrument special în cadrul bugetului UE pe termen lung şi va avea ca obiectiv lansarea reconstrucţiei Ucrainei, chiar dacă războiul continuă.
Economia Ucrainei s-a contractat anul trecut cu 30% şi Banca Mondială estimează că această ţară va avea nevoie de circa 411 miliarde de dolari numai pentru reconstrucţie.
Respectivele fonduri europene de până la 72 de miliarde de euro, despre care au vorbit publicaţiei citate persoane familiarizate cu discuţiile şi care au cerut să rămână anonime, vor fi direcţionate către finanţarea bugetului ucrainean şi a lucrărilor urgente de infrastructură.
Finanţarea europeană va veni împreună cu condiţionalităţi privind combaterea corupţiei şi realizarea de reforme structurale pentru ca Ucraina să se alinieze standardelor UE, în perspectiva unei viitoare aderări la blocul comunitar.
Conform surselor Politico.eu, această finanţare ar urma să fie adoptată formal săptămâna viitoare - înaintea unei conferinţe pe tema reconstrucţiei Ucrainei care se va desfăşura la Londra -, împreună cu o revizuire amplă a bugetului plurianual al UE. Propunerea nu este însă definitivă şi mai poate suferi modificări.
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, le-a spus în aprilie omologilor săi din statele Uniunii Europene că Ucraina va avea nevoie anul viitor de cel puţin 18 miliarde de euro ca ajutor macrofinanciar din partea UE, sumă echivalentă celei oferite Kievului anul acesta de blocul comunitar, şi a cerut în plus începerea reconstrucţiei Ucrainei înainte să se termine războiul cu Rusia. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Doi soldați chinezi care luptau de partea Rusiei au fost capturați în Donețk (Zelenski)
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat marți că armata sa a capturat pentru prima oară de la începutul invaziei ruse în 2022 doi soldați chinezi care luptau, potrivit lui, de partea forțelor ruse în estul Ucrainei, relatează France Presse și Unian. 'Militarii noștri au capturat doi cetățeni chinezi care luptau în cadrul
#Ucraina: Generalul Zalujnîi recunoaște implicarea substanțială a SUA în planificarea operațiunilor de luptă ale armatei ucrainene
Armata ucraineană și-a planificat împreună cu SUA, la baza militară americană din orașul german Wiesbaden, operațiunile de luptă pentru combaterea invaziei ruse, a afirmat marți fostul comandant-șef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, relatează agenția DPA. 'Au fost mult discuții despre Wiesbaden săptămâna trecută. Acea bază
Italia va cere UE suspendarea reglementărilor 'nebunești' din Green Deal, afirmă ministrul pentru întreprinderi
Guvernul italian va cere Uniunii Europene să suspende reglementările 'nebunești' ale Green Deal (Pactul Verde european) pentru a ajuta companiile după ce președintele american Donald Trump a impus tarife considerabile asupra importurilor în SUA, a declarat marți ministrul italian pentru întreprinderi și 'Made in Italy', Adolfo Urso, transmite ANSA
Kremlinul respinge discuții cu Japonia privind acordul de pace și returnarea Insulelor Kurile
Kremlinul a respins marți posibilitatea unor negocieri cu Japonia în vederea semnării unui acord de pace pentru a încheia în mod oficial cel de-al Doilea Război Mondial, precum și a returnării Insulelor Kurile, din cauza atitudinii ostile a autorităților de la Tokio față de Rusia, transmit EFE și Reuters. 'În acest moment nu există
SUA examinează retragerea a circa 10.000 de soldați din estul Europei (NBC News)
Oficiali de rang înalt din Departamentul american al Apărării examinează o propunere de retragere a circa 10.000 de militari din Europa de Est, relatează marți postul NBC News, citând șase oficiali europeni și americani ce s-au exprimat pe acest subiect. Unitățile luate în considerare pentru retragere fac parte din cei circa 20.000 de militar
Rusia afirmă că a recucerit una dintre ultimele localități ocupate de #Ucraina în regiunea Kursk
Rusia a declarat marți că a recucerit de la armata ucraineană una dintre ultimele localități pe care aceasta le ocupa în regiunea de graniță rusă Kursk, unde forțele Kievului sunt acum aproape complet alungate, relatează AFP. 'Unitățile grupului de trupe Nord au eliberat localitatea Guevo din regiunea Kursk în timpul operațiunilor ofensive'
Kremlinul confirmă o nouă reuniune la Istanbul în vederea normalizării relațiilor cu SUA
Kremlinul a confirmat marți că în curând va avea loc la Istanbul, în Turcia, o reuniune cu Statele Unite pentru normalizarea relațiilor bilaterale, informează EFE. 'Participarea noastră va fi pe linia Ministerului de Externe', a declarat purtătorul de cuvânt prezidențial Dmitri Peskov în conferința de pres
Donald Trump va fi supus vineri controlului medical anual
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că va fi supus vineri controlului medical anual la Centrul Medical al Armatei Walter Reed, acesta fiind primul examen fizic anual pe care republicanul îl va efectua în timpul celui de-al doilea mandat, informează EFE. 'Sunt încântat să vă informez că examenul meu fizic anual
Croația: Percheziții ale Parchetului anticorupție și Parchetului european la sediul Ministerului de Externe
Parchetul european (Biroul Procurorului Public European, EPPO) a anunțat marți percheziții la Ministerul de Externe al Croației în cadrul unei anchete privind presupuse abuzuri în utilizarea fondurilor europene, transmit AFP și HINA. Operațiunea, desfășurată împreună cu Biroul național croat de combatere a corupției și a infr
SUA își vor întări prezența pe insula niponă Okinawa cu drone de supraveghere
Statele Unite ale Americii vor desfășura drone de supraveghere cu rază lungă de acțiune în sudul Japoniei, la Okinawa, lângă Taiwan, a anunțat marți ministrul apărării nipon Gen Nakatani, informează AFP. 'Pentru a întări activitățile de stângere de informații, de supraveghere și de recunoaștere în jurul Japoni
Expansiunea militară a Chinei este 'stupefiantă', consideră secretarul general al NATO
Secretarul general al NATO Mark Rutte a calificat drept 'stupefiantă' expansiunea forțelor armate ale Chinei, în timpul unei vizite în Japonia, care a început marți și vizează 'protejarea' puterii alianței în regiunea Asia-Pacific, informează AFP. 'Să nu fim naivi cu privire la China. Creșterea &icir
#Ucraina inițiază o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU legată de atacul rusesc de la Krivoi Rog
Ucraina a inițiat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU ca urmare a bombardamentului rusesc asupra localității Krivoi Rog soldat cu 20 de morți, a anunțat luni ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiga, transmite DPA. De asemenea, Ucraina a cerut o reuniune specială a Consiliului permanent al Organizației pentru Sec
Musk a încercat zadarnic să-l convingă pe Trump să renunțe la tarife (Washington Post)
Șeful Tesla și consilierul administrației SUA Elon Musk a încercat să-l convingă pe președintele Donald Trump să renunțe la impunerea de taxe la importuri, dar până la urmă nu a reușit să-l facă să se răzgândească, au indicat două surse pentru Washington Post, citat marți de Reuters și dpa. Musk i-a cerut personal președintel
Canada anunță că a identificat o operațiune de influențare a alegerilor legată de China
Guvernul canadian a raportat luni descoperirea unei operațiuni de dezinformare online despre care afirmă că are legătură cu guvernul chinez și care este concentrată pe premierul Mark Carney, în perspectiva alegerilor generale din această lună, informează marți DPA. Echipa operativă pentru amenințări de securitate și informații privind al
Polonia: Candidatul partidului aflat la putere conduce în sondaje pentru alegerile prezidențiale
Candidatul partidului aflat la putere în Polonia, Coaliția Civică (KO), primarul Varșoviei Rafal Trzaskowski, conduce în preferințele electoratului înaintea alegerilor prezidențiale din 18 mai, bucurându-se de un sprijin situat între 36,2% și 38,3%, potrivit unor sondaje ale IBRiS și United Surveys publicate marți de cotidianul Rzeczposp