Ucraina, pretext pentru un război nedeclarat al Occidentului împotriva Rusiei (secretarul Consiliului Securităţii al Federaţiei Ruse)

"Campania antirusă" lansată de SUA şi partenerii lor demonstrează că Ucraina a devenit un pretext pentru un "război nedeclarat" al acestora împotriva Rusiei, a apreciat marţi Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului Securităţii al Federaţiei Ruse, citat de EFE şi Regnum.
"Campania globală împotriva Rusiei lansată de americani şi de sateliţii lor demonstrează în mod convingător că Ucraina a devenit un pretext pentru a duce un război nedeclarat împotriva Rusiei", a declarat Patruşev, care face parte din cercul apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, în cadrul unei reuniuni a acestui consiliu de pe lângă Kremlin.
Patruşev susţine că "intenţiile (Occidentului) de a declanşa un astfel de război erau 'urzite' cu mult înainte de februarie", când Rusia şi-a lansat campania militară în Ucraina şi "ar fi fost puse în aplicare indiferent de acţiunile Federaţiei Ruse".
Occidentul, potrivit secretarului Consiliului Securităţii Rusiei, caută de asemenea să creeze condiţii pentru a impune un regim marionetă în Rusia.
"Până la urmă, Occidentul încearcă să creeze condiţii pentru a instala în Rusia un regim aflat sub controlul său, aşa cum a făcut-o în Ucraina şi în multe alte state", a afirmat el.
"Operaţiunea militară specială (rusă în Ucraina) a zădărnicit aceste planuri", susţine responsabilul rus, potrivit căruia "am fost constrânşi să luăm această măsură preventivă, dat fiind faptul că ameninţările la adresa securităţii naţionale, desconsiderarea intereselor noastre naţionale atinseseră un asemenea nivel care ameninţa statalitatea Rusiei şi existenţa sa".
Cum anume ar fi pus Ucraina în pericol existenţa Rusiei înainte de război, Patruşev nu a precizat, notează Ukrainska Pravda.
El a mai declarat că SUA şi aliaţii lor "caută să întreţină cu orice preţ mitul fals al unei Rusii agresive, care se presupune că ar încerca să-şi aservească lumea occidentală, pe baza unor naraţiuni şi argumente pseudoştiinţifice".
Patruşev susţine că "Occidentul nu doreşte o Rusie suverană puternică şi în dezvoltare rapidă".
La 9 mai, preşedintele rus Vladimir Putin - care la început argumentase declanşarea aşa-numitei "operaţiuni speciale militare" în Ucraina cu "denazificarea" şi "demilitarizarea" acestei ţări - declarase că Moscova "nu a avut o altă opţiune" şi că dacă ar fi avut "cea mai mică şansă de a rezolva problema Donbasului pe cale paşnică ar fi făcut-o", într-o încercare de justificare a campaniei în Ucraina în faţa susţinătorilor săi. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Rusia acuză #Ucraina că intensifică atacurile asupra instalațiilor sale energetice
Rusia a acuzat sâmbătă Ucraina că și-a intensificat atacurile asupra instalațiilor sale energetice, încălcând încetarea focului în acest sector convenită de părți la începutul acestei luni, informează dpa. Numărul unor astfel de atacuri în regiunile de sud Kursk și Belgorod a crescut, potrivit Minister
Beijingul a patrulat în Marea Chinei de Sud pentru a 'avertiza' Manila, care a primit vizita șefului Pentagonului
Armata chineză a efectuat o 'patrulare de rutină' în Marea Chinei de Sud vineri, în aceeași zi în care secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a vizitat Filipine pentru a reafirma angajamentul Washingtonului față de Manila în materie de securitate, au informat sâmbătă surse militare, transmite sâmbătă EFE.
Proteste în mai multe orașe britanice au cerut boicotarea companiei Tesla aparținând magnatului Elon Musk
Grupuri de protestatari s-au adunat sâmbătă în fața mai multor concesionari Tesla din Regatul Unit pentru a cere boicotarea companiei de mașini electrice a magnatului Elon Musk, ca parte a unei 'zile de acțiune globală' în semn de protest față de acțiunile sale în administrația SUA, informează EFE. Organizatorii
Democrații americani au adunat sute de oameni la Madrid într-un protest împotriva lui Trump și Musk
Sute de persoane au răspuns sâmbătă, la Madrid, la apelul Partidului Democrat din SUA de a protesta împotriva politicilor președintelui Statelor Unite, republicanul Donald Trump, într-un apel care s-a extins în mai multe orașe spaniole, informează EFE. Organizatorii l-au atacat pe președintele Donald Trump și pe colabor
SUA: Președinta Universității Columbia demisionează după concesii făcute în disputa cu Trump pe subiectul fondurilor federale
Președinta interimară a Universității Columbia, Katrina Armstrong, a demisionat, decizie ce survine la o săptămână după ce a acceptat schimbări semnificative pe fondul unei bătălii aprinse cu administrația Trump pentru finanțarea federală a aceste instituții de învățământ superior din SUA, informează sâmbătă Reuters. Gu
Elon Musk va vizita luni CIA
Miliardarul Elon Musk, consilier important al președintelui american Donald Trump, va vizita luni Agenția Centrală de Informații pentru a discuta despre eficiența guvernului cu directorul CIA, John Ratcliffe, a declarat vineri un purtător de cuvânt, transmite Reuters. CIA a concediat o serie de angajați pe fondul reducerilor masive ale f
Zelenski: Rusia își bate joc de eforturile de pace pentru că nu simte o presiune reală
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că Rusia continuă să răspândească teroarea și să-și bată joc de eforturile de a ajunge la pace pentru că nu simte încă o presiune reală, comentând atacurile ruse de vineri noapte asupra teritoriului ucrainean, care au făcut cel puțin patru morți, informează EFE.
Polemică în SUA după ce secretarul securității interne a purtat un ceas de 50.000 de dolari în vizita sa la megaînchisoarea CECOT
Afișarea unui presupus ceas Rolex, evaluat la aproximativ 50.000 de dolari, de către secretarul american al securității interne, Kristi Noem, în timpul vizitei pe care a efectuat-o recent la megaînchisoarea CECOT din El Salvador, a stârnit controverse în Statele Unite, potrivit diferitelor instituții de presă americane, citate de EFE.
Turcia: Zeci de mii de oameni s-au strâns la Istanbul pentru a protesta împotriva încarcerării primarului Ekrem Imamoglu
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Istanbul pentru a protesta împotriva închiderii primarului Ekrem Imamoglu, principalul rival al președintelui Recep Tayyip Erdogan, informează Reuters, care notează că acestea fiind cele mai mari demonstrații pe care le-a văzut Turcia în mai bine de un deceniu. Sute de mii de
Șeful Pentagonului: Alianța Japonia-SUA va rămâne piatra de temelie a securității în Indo-Pacific
Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat sâmbătă că alianța de securitate dintre țara sa și Japonia 'va continua să fie piatra de temelie a păcii și prosperității' în Indo-Pacific, la un eveniment de comemorare a 80 de ani de la Bătălia de la Iwo Jima, informează EFE. Șeful Pentagonului a lăudat astfel importa
Danemarca 'nu apreciază tonul folosit' de administrația Trump (ministrul de externe danez)
Danemarca 'nu apreciază tonul folosit' de vicepreședintele SUA JD Vance, care a criticat dur presupusa inacțiune a Danemarcei în Groenlanda, a declarat sâmbătă ministrul danez de externe Lars Lokke Rasmussen, citat de AFP. 'Suntem deschiși criticilor, dar pentru a fi complet sinceri, nu apreciem tonul în care au f
Somalia a oferit SUA controlul exclusiv asupra bazelor aeriene și a porturilor strategice
Președintele Somaliei, Hassan Sheikh Mohamud, i-a oferit omologului său american Donald Trump 'controlul operațional exclusiv' al bazelor aeriene și porturilor strategice din această țară africană, potrivit unei scrisori trimise președintelui republican al SUA, publicată sâmbătă de presa locală și citată de EFE. 'Astăzi, pe f
Ambasada SUA din Siria avertizează asupra unui risc crescut de atacuri la încheierea Ramadanului
Ambasada SUA în Siria și-a avertizat cetățenii cu privire la un risc crescut de atacuri în zilele următoare, în timpul Eid al-Fitr, sărbătoare care marchează sfârșitul Ramadanului, informează sâmbătă AFP. 'Departamentul de Stat al SUA îi avertizează pe cetățenii americani cu privire la riscul sporit de a
ONU cere încetarea 'suferinței îngrozitoare' în #Ucraina
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a cerut vineri încetarea 'suferințelor îngrozitoare' cauzate de atacurile asupra civililor din Ucraina, la mai bine de trei ani de la începutul invaziei ruse, informează AFP. 'Ultimele câteva săptămâni au fost marcate de multă activita
SUA vor 'ajuta' Myanmarul după cutremurul devastator (Trump)
Statele Unite vor 'ajuta' Myanmarul după cutremurul teribil care a lovit vineri această țară asiatică, unde cel puțin 144 de persoane și-au pierdut viața, a anunțat vineri președintele Donald Trump, relatează AFP. 'O să-i ajutăm (...) Este groaznic ce se întâmplă', a declarat președintele american presei la Casa Alb