Comunicat de presă - S.U.U.M.C. 'Dr. Carol Davila'
Decesul militarului de la Batalionul 24 Infanterie din Târgu Jiu
În dimineața zilei de sâmbătă, 29 martie, sergentul Mătușa Alexandru Alin, în vârstă de 30 de ani, de la Batalionul 24 Infanterie din Târgu Jiu, a decedat în urma unui stop cardiac neresponsiv la manevrele de resuscitare.
Subofițerul, cu o plagă împușcată în zona capului, a fost transferat de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central 'Dr. Carol Davila' din București în data de 24 martie. În urma consulturilor de specialitate și a investigațiilor clinice și paraclinice efectuate, diagnosticul a fost de traumatism cranio-cerebral grav, comă grad IV, plagă prin împușcare, transfixiantă, frontală. Pacientul a fost internat în Secția A.T.I., fiind în stare critică, intubat și ventilat mecanic. Cu toate eforturile echipei medicale, starea acestuia s-a menținut critică, administrându-i-se tratament de susținere a funcțiilor vitale.
Conducerea Ministerului Apărării Naționale, alături de cea a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central 'Dr. Carol Davila' își exprimă profundul regret pentru această pierdere și transmite condoleanțe familiei îndoliate.
Biroul Informare și Relații Publice al S.U.U.M.C. 'Dr. Carol Davila'
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].