Partidul cancelarului german social-democrat Olaf Scholz câştigă detaşat primul scrutin regional
După puţin mai mult de 100 de zile de la preluarea conducerii guvernului federal german, Partidul Social-Democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz a câştigat duminică detaşat primul său test electoral, un scrutin regional în landul Saarland, transmite AFP.
Conform sondajelor la ieşirea de la urne, SPD a obţinut în acest mic land de la graniţa cu Franţa circa 43% din voturi, faţă de circa 27,5% pentru Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a fostului cancelar federal Angela Merkel, formaţiune obişnuită în ultimele două decenii să câştige alegerile din Saarland. Rezultatul arată că SPD şi CDU vor continua tradiţionala lor coaliţie de guvernare în acest land, însă cu social-democraţii ca vioara întâi.
Liberalii, Verzii şi formaţiunea de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania abia au trecut în acest scrutin pragul electoral de 5%, iar stânga radicală Die Linke a înregistrat un recul sever, ajungând la 2,7% din voturi, cu circa 10 procente mai puţin faţă de ultimul scrutin, relevă aceleaşi sondaje.
Cancelarul social-democrat Olaf Scholz, care conduce la nivel naţional o coaliţie din care mai fac parte liberalii şi Verzii, a trecut astfel cu succes primul test dintr-o serie de încă trei alegeri regionale programate anul acesta şi care ar putea fi mai dificile pentru formaţiunea sa, în condiţiile în care la nivel naţional sondajele arată o erodare a popularităţii SPD în faţa conservatorilor din CDU.
La scrutinul din Saarland SPD pare să fi beneficiat şi de o anumită îngăduinţă în contextul războiului din Ucraina. ''Tot ce se spune şi se face acum este sub influenţa războiului. Nu este momentul de a face opoziţie'', rezuma situaţia înaintea scrutinului Thorsten Frei, membru al CDU în Bundestag.
De asemenea, social-democraţii au fost avantajaţi de popularitatea lideri lor regionale în acest land, Anke Rehlinger, ea fiind apreciată în special pentru implicarea în susţinerea victimelor dezindustrializării. Anke Rehlinger este aşteptată astfel să preia conducerea guvernului regional, luându-i locul conservatorului Tobias Hans.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Republica Moldova: Rusia va furniza Transnistriei gaz ca ajutor umanitar
Liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, a anunțat miercuri că a ajuns la un acord cu Rusia pentru ca aceasta să furnizeze din motive umanitare gaz Transnistriei, republica separatistă prorusă din Republica Moldova confruntată cu o criză energetică după ce Ucraina a oprit tranzitul gazului rusesc, iar compania rusă Gazprom a refuzat să furnizeze R. Moldova gaz pe o rută al
Premierul palestinian vrea ca presiunea internațională asupra Israelului să fie menținută în cazul unui armistițiu în Gaza
Comunitatea internațională va trebui să mențină presiunea asupra Israelului pentru a accepta crearea unui stat palestinian după un armistițiu, prezentat drept iminent, în Fâșia Gaza, a declarat miercuri premierul palestinian Mohammed Mustafa, înaintea unei reuniuni la Oslo privind Orientul Mijlociu, relatează AFP. 'Încetarea focului
Acord pentru formarea unui guvern în Bulgaria
Conservatorii din Bulgaria și-au găsit miercuri parteneri de coaliție, după mai multe luni de negocieri, în speranța de a pune capăt crizei politice care paralizează de o perioadă lungă țara, relatează AFP. Patru partide și-au depășit 'divergențele politice grave, ca și pe cele ideologice' și 'au făcut compromisul necesar' pentru a ajunge
TikTok a ales să închidă abrupt aplicația sa în SUA dacă nu câștigă procesul la Curtea Supremă (presa chineză)
TikTok își va închide complet aplicația în SUA începând de duminică, dacă Curtea Supremă a SUA nu împiedică interzicerea acestei rețele de socializare pe teritoriul american, scrie miercuri cotidianul financiar chinez China Securities Journal, citat de agenția EFE. Președintele democrat în exercițiu Joe Biden a promulg
Grecia: Premierul Mitsotakis l-a propus pe președintele Parlamentului, conservatorul Constantin Tassoulas, pentru funcția de șef al statului
Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis l-a nominalizat miercuri pe președintele Parlamentului, Constantin Tassoulas, din partidul său de centru-dreapta Noua Democrație, drept candidat la funcția de președinte al republicii, transmite Reuters. Mandatul de cinci ani al președintelui actual, Katerina Sakellaropoulou, expiră pe 15 martie. Un prim vot în Par
Trump 2.0/Lumea nu este deosebit de neliniștită de întoarcerea lui Trump, mai mult occidentalii (sondaj)
Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă este percepută mai curând ca un 'lucru bun' în lume, dar mult mai puțin în țările occidentale, aliate ale Statelor Unite, relevă un sondaj al Consiliului European pentru Relații Internaționale, publicat miercuri și citat de AFP. Din India până în China și din Turcia pân
Serbia denunță o 'escaladare periculoasă' după ce Kosovo a închis zece municipalități sârbe
Autoritățile kosovare au închis miercuri zeci municipalități 'paralele' sârbe, printre care una în capitala Priștina, operațiune ce riscă să agraveze tensiunile cu Belgradul, care a denunțat imediat o 'escaladare periculoasă', odată cu apropierea alegerilor legislative prevăzute să aibă loc în Kosovo în februarie, informează AFP.
Ursula von der Leyen va primi Premiul Charlemagne pentru servicii aduse Europei
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va primi prestigiosul Premiu internațional Charlemagne pentru servicii aduse Europei, care este acordat începând din 1950 de orașul Aachen din vestul Germaniei, au anunțat miercuri organizatorii, citați de dpa. Politiciana germană în vârstă de 66 de ani a fost descrisă drept ''
Securitatea în Europa în fața Rusiei: 'Vacanța s-a terminat', declară președintele Finlandei
Președintele finlandez Alexander Stubb a subliniat miercuri necesitatea ca Europa să-și sporească efortul de apărare în fața Rusiei, atrăgând atenția că 'vacanța s-a terminat', informează AFP. 'În primul rând, trebuie să ne majorăm cheltuielile pentru apărare. Vacanța Istoriei s-a terminat', a declarat Stubb într-u
Comisia Europeană prezintă un plan de acțiune pentru protejarea sectorului sănătății împotriva atacurilor cibernetice
Comisia Europeană a prezentat miercuri un plan de acțiune al Uniunii Europene menit să consolideze securitatea cibernetică a spitalelor și a furnizorilor de servicii medicale, se arată într-un comunicat de presă al executivului comunitar. Acest plan de acțiune a fost anunțat în orientările politice ale președintei CE, Ursula von de
'Este în joc sufletul Americii', avertizează Biden înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă
'Este în joc sufletul Americii', a avertizat Joe Biden într-un mesaj adresat americanilor și în care vorbește despre mândria datoriei împlinite și îndeamnă la vigilență înainte de revenirea lui Donald Tump la putere, informează AFP, care reamintește că președintele aflat la sfârșit de mandat urmează să-și susțin
Japonia se declară profund îngrijorată de acțiunile din Marea Chinei de Sud care duc la creșterea tensiunilor
Japonia este profund îngrijorată de acțiunile din Marea Chinei de Sud care duc la creșterea tensiunilor și se opune cu fermitate oricărei încercări unilaterale de a schimba statu-quo-ul, a declarat miercuri ministrul de externe nipon, Takeshi Iwaya, transmit Reuters și Kyodo. Aflat în vizită în Filipine, Iwaya a dat asi
Consiliul Europei cere Poloniei să ia măsuri mai eficiente pentru combaterea corupției
Consiliul Europei consideră ''în general insuficiente'' eforturile Poloniei de combatere a corupției și cere autorităților de la Varșovia, într-un raport publicat miercuri, să acționeze mai eficient, informează AFP. Grupul statelor contra corupției (GRECO), structură din cadrul Consiliului Europei, a evaluat măsuril
Rusia a lansat peste 40 de rachete asupra sectorului energetic în #Ucraina, acuză Zelenski
Rusia a lansat 'peste 40 de rachete' și 'peste 70 de drone' în timpul unui nou atac masiv care a vizat sectorul energetic al Ucrainei, a declarat miercuri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP. 'În plină iarnă, ținta Rusiei rămâne neschimbată: sectorul nostru energetic. Printre ținte se
Mark Rutte: Rusia are China, Coreea de Nord și Iranul alături, pentru a ne submina libertatea
Rusia încearcă să slăbească democrațiile și să submineze libertatea aliaților, cu sprijinul Chinei, Coreei de Nord și Iranului, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Mark Rutte, informează EFE. 'Rusia se străduiește să ne slăbească democrațiile și să ne submineze libertatea. Și nu este singură, are alături China, Coreea de