logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului

Cerem dreptate pentru Andrei! FACIAS cere ministrului Sănătății să trimită corpul de control la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) solicită Ministrului Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, să dispună efectuarea unei anchete complexe la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu de către corpul de control. Această unitate medicală, cea mai importantă din județul Gorj, care oferă servicii pentru peste 30.000 de locuitori, a fost scena unor abuzuri și incidente grave, culminând cu moartea unui adolescent de 16 ani.

FACIAS atrage atenția că tragicul caz al lui Andrei Marius Drăgan nu este un incident izolat, ci reflectă probleme sistemice grave în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Moartea adolescentului, cauzată de refuzul nejustificat al medicului de gardă de a efectua o intervenție salvatoare, dar și alte cazuri care au avut loc în ultimii patru ani, dezvăluie lipsă profundă de responsabilitate și de respect față de drepturile fundamentale ale pacienților.

În octombrie 2020, presa a relatat despre moartea suspectă a unui pacient internat la secția de psihiatrie de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, care s-a spânzurat în timp ce conducerea spitalului susținea că era 'sedat și monitorizat'. În mai 2023, spitalul a fost afectat de o criză majoră de personal, rămânând fără medici pentru liniile de gardă de la cardiologie, ceea ce a generat riscuri semnificative pentru pacienții cu urgențe cardiovasculare.

Un an mai târziu, în mai 2024, un bebeluș de doar o lună a murit după ce a fost trimis acasă de medicii de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, fără o evaluare medicală completă. Un alt caz a avut loc în august 2024, când un angajat al spitalului a fost prins furând mâncarea pacienților, depozitată în portbagajul propriei mașini, un gest care subliniază nu doar lipsa de etică, ci și neglijența managerială. Apoi, pe 16 septembrie 2024, un echipaj de ambulanță și-a permis să ia o pauză de jumătate de oră în timpul unei misiuni de urgență, lăsând un pacient pe targă.

FACIAS constată că aceste incidente, raportate în mod repetat de mass-media, reflectă o lipsă profundă de responsabilitate, profesionalism și etică, precum și un dezinteres alarmant al autorităților locale și al instituțiilor de control față de necesitatea unor investigații transparente și riguroase. Totodată, FACIAS observă că, concluziile rapoartelor pe aceste cazuri nu au scos la iveală adevăratele probleme, ci doar încălcări superficiale ale unor proceduri, lăsând impresia că responsabilitatea reală este ascunsă sau ignorată.

Având în vedere aceste abuzuri și probleme recurente, FACIAS solicită intervenția imediată a corpului de control al Ministrului Sănătății pentru a asigura transparența și corectitudinea în investigarea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Este imperativ ca autoritățile competente să acționeze fără întârziere, să identifice și să sancționeze persoanele responsabile pentru a preveni repetarea acestor tragedii.

Biroul de Presă FACIAS

Afisari: 92

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].