logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

'Este în joc sufletul Americii', avertizează Biden înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă

Imagine din galeria Agerpres

'Este în joc sufletul Americii', a avertizat Joe Biden într-un mesaj adresat americanilor și în care vorbește despre mândria datoriei împlinite și îndeamnă la vigilență înainte de revenirea lui Donald Tump la putere, informează AFP, care reamintește că președintele aflat la sfârșit de mandat urmează să-și susțină miercuri discursul de rămas bun pentru țară.

'Îmi înaintasem candidatura la președinție pentru că mă gândeam că în joc este sufletul Americii. Însăși esența noastră era în joc. La fel stau lucrurile și acum', constată Joe Biden într-o scrisoare adresată compatrioților săi, făcută publică de Casa Albă înainte ca el să susțină la ora locală 20:00 (joi, 01:00 GMT) o alocuțiune solemnă din Biroul Oval.

'Idealul Americi este în mâinile voastre', îi atenționează pe americani democratul de 82 de ani, fără a-l menționa pe marele său rival republican, care va depune luni, pentru a doua oară, jurământul ca președinte al SUA.

Însă Joe Biden îl evocă în mod implicit, amintind că la sosirea sa la putere, în ianuarie 2020, SUA erau nu doar pradă pandemiei și unei violente crize economice, ci se confruntau de asemenea cu 'cel mai grav atac împotriva democrației după războiul de secesiune'.

El a depus jurământul câteva zile după ce Capitoliul fusese luat cu asalt de susținători ai lui Donald Trump, care refuzau să recunoască înfrângerea liderului lor în alegerile prezidențiale.

Procurorul special Jack Smith a conchis că republicanul ar fi fost condamnat pentru tentative ilicite de a răsturna rezultatul scrutinului din 2020 dacă nu ar fi fost din nou ales.

Donald Trump a calificat aceste concluzii, date publicității în noaptea de luni spre marți într-un raport, drept 'mincinoase', calificându-l pe autorul lor drept 'nebun'.

Joe Biden, președinte impopular care nu a reușit să anuleze îngrijorările legate de vârsta sa și nici să dejoace atracția exercitată de retorica populistă a lui Donald Trump, încearcă de asemenea în mesajul de miercuri să apere bilanțul său.

'Astăzi, economia noastră este cea mai puternică din lume', scrie cel care îi lasă succesorului său o creștere economică robustă și un șomaj foarte scăzut.

'Inflația continuă să scadă', continuă el, la finalul unui mandat marcat de o creștere foarte mare a costului de trai, care l-a penalizat puternic pe plan politic intern.

Joe Biden subliniază de asemenea că infracționalitatea violentă se află la cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani, înainte de a ceda cheile de la Casa Albă lui Donald Trump, care descrie America drept o țară distrusă de insecuritate.

'Să servesc această țară timp de 50 de ani a fost privilegiul vieții mele', conchide Joe Biden, care a fost senator, vicepreședinte și apoi președinte și care a crezut multă vreme că el ar putea să-l învingă din nou pe Donald Trump.

'Mi-am dat viața și sufletul națiunii noastre', susține Joe Biden, care a promis după alegerile din 5 noiembrie să realizeze o tranziție ordonată cu cel pe care îl calificase cu toate acestea în mod public drept 'pericol pentru democrație'.

În pofida unei impopularități persistente și problemelor vizibile legate de înaintarea în vârstă, democratul decisese în primăvara lui 2023 să candideze din nou împotriva lui Donald Trump.

În final, s-a retras din cursă la începutul verii, cedând locul vicepreședintei Kamala Harris, care a fost învinsă în mod hotărât de Donald Trump în alegerile prezidențiale.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Ionuț Mareș, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 327

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 16-09-2026 23:45

Israelul și Marocul vor deschide ambasade în țările lor respective (diplomația israeliană)

Israel și Marocul vor deschide ambasade în țările lor respective, a anunțat miercuri Ministerul israelian de Externe, după o întâlnire la New York între cei doi șefi ai diplomației, sub egida Statelor Unite, transmite AFP. Marocul și Israelul și-au normalizat relațiile diplomatice în decembrie 2020 în cadrul

Politic Ex 16-09-2026 22:07

R. Moldova ar putea primi o foaie de parcurs pentru integrarea în UE:' Este un semnal politic important' (oficial moldovean)

Viceprim-ministrul Republicii Moldova pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a salutat miercuri mesajul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind pregătirea unor foi de parcurs pentru țările candidate care avansează rapid în procesul de aderare la Uniunea Europeană. 'Este un semnal politic important, care arată că eforturile țăr

Politic Ex 16-09-2026 21:46

SUA retrage Venezuela de pe lista țărilor implicate în traficul de droguri și ar putea proceda identic cu Columbia (Trump)

SUA au retras Venezuela de pe lista țărilor care nu au reușit să combată în mod evident traficul ilegal de droguri, pentru prima dată în mai bine de 20 de ani, a afirmat miercuri președintele american Donald Trump într-o declarație, adăugând că ar putea lua în considerare și retragerea țării vecine, Columbia, informează Reuters.

Politic Ex 16-09-2026 21:07

Rebelii houthi afirmă că ar fi doborât un avion de vânătoare saudit

Rebelii houthi pro-iranieni din Yemen au afirmat miercuri că ar fi doborât un avion de vânătoare saudit, acuzând Riadul că ar fi efectuat sute de lovituri aeriene asupra țării lor, relatează AFP. Combatanții antiguvernamentali au reușit 'să doboare un avion de vânătoare saudit de tipul F-15, în timp ce acesta

Politic Ex 16-09-2026 19:45

Italia a decis să elimine taxa auto pentru majoritatea vehiculelor mici și mijlocii, anunță Meloni

Italia a decis să elimine taxa auto pentru 14,5 milioane de autoturisme și motociclete, a anunțat miercuri premierul Giorgia Meloni, o măsură care ar urma să coste bugetul de stat - deja sub presiune - peste 2 miliarde de euro, relatează Reuters și ANSA. Decizia vine în contextul în care guvernul caută modalități de a-și spori popularitatea î

Politic Ex 16-09-2026 19:40

Premierul britanic îi dă asigurări șefului NATO cu privire la angajamentul Londrei față de Alianță

Premierul britanic, Andy Burnham, i-a dat miercuri asigurări secretarului general al NATO, Mark Rutte, cu privire la angajamentul Regatului Unit față de Alianța Nord-Atlantică, în pofida schimbărilor recente de la nivelul guvernului de la Londra, transmit Reuters și dpa. ''A existat o schimbare de prim-ministru, dar niciodată vreo schimba

Politic Ex 16-09-2026 18:55

#Ucraina: Un depozit al societății de producție creată de Zelenski, distrus de un atac rusesc

Un atac al dronelor rusești a distrus un depozit al societății de producție cofondată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe vremea când era încă actor și umorist, a anunțat miercuri societatea respectivă, Kvartal 95, relatează AFP. 'Am pierdut un mare număr de decoruri, costume și obiecte care timp de 20 de ani au făcut parte din conc

Politic Ex 16-09-2026 18:51

Șeful ONU consideră indispensabilă o coordonare mondială privind inteligența artificială

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a calificat miercuri drept ''indispensabilă'' o coordonare mondială privind inteligența artificială (IA), după multiplicarea apelurilor pentru o reglementare mai bună a acestui domeniu, transmite France Presse. ''Guvernele trebuie să-și asume responsabilitățile. Prima responsabilitate a orică

Politic Ex 16-09-2026 18:39

Putin prezintă alegerile parlamentare drept un barometru al sprijinului pentru război și îi îndeamnă pe ruși să voteze

Președintele rus Vladimir Putin a calificat miercuri participarea la viitoarele alegeri parlamentare ca pe un barometru al sprijinului pentru războiul Rusiei în Ucraina și i-a îndemnat pe ruși să participe activ la vot, relatează Reuters. Rusia organizează alegeri parlamentare timp de trei zile, începând de vineri, pentru a alege compon

Politic Ex 16-09-2026 18:10

BTA/ Premierii Bulgariei și Cehiei au discutat despre cooperarea în proiecte nucleare

Premierul bulgar Rumen Radev și omologul său ceh Andrej Babis au avut miercuri, la Sofia, o întrevedere bilaterală, în cadrul vizitei oficiale pe care liderul de la Praga o efectuează în Bulgaria. La conferința de presă comună de la finalul întrevederii, Radev a declarat că cele două țări au analizat posibilitatea de a colabora în domeniul energ

Politic Ex 16-09-2026 18:07

Israel: Partidul premierului Benjamin Netanyahu dorește să împiedice votul expaților

Partidul Likud, al premierului israelian Benjamin Netanyahu, a depus miercuri un recurs în fața comisiei electorale pentru a bloca inițiative ce vizează ajutarea israelienilor din străinătate să revină în țară pentru a vota la viitoarele alegeri legislative, care se anunță extrem de disputate, transmite AFP. Legea electorală israeliană nu le permit

Politic Ex 16-09-2026 17:22

Salarii, carburanți, mobilizare... Cu șapte luni înainte de alegerile prezidențiale, tensiunea crește în Franța

Creșterea prețurilor la energie, veniturile care stagnează și apelurile la mobilizare socială: cu șapte luni înainte de alegerile prezidențiale în Franța, o mânie surdă crește și impune puterea de cumpărare ca prioritate în campania electorală, relatează miercuri France Presse. 'Scoate-ți din nou vesta!', 'Carburant prea scu

Politic Ex 16-09-2026 16:56

Sediul din Priștina al misiunii civile a UE în Kosovo, atacat cu pietre după verdictul tribunalului de la Haga

Sediul din Priștina al misiunii civile a Uniunii Europene în Kosovo (EULEX ) a fost atacat miercuri cu pietre și alte obiecte de sute de kosovari după ce au fost cunoscute pedepsele cu închisoarea pronunțate de un tribunal de la Haga împotriva liderilor Armatei de Eliberare a Kosovo (UCK), informează EFE. Televiziunea publică kosovară TV Klan

Politic Ex 16-09-2026 16:50

Rusia confirmă că o navă de război a sa a tras rachete de semnalizare spre un elicopter danez în Marea Baltică

Moscova, 16 sep /Agerpres/ - Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat miercuri că o corvetă rusă a tras două rachete de semnalizare în direcția unui elicopter danez, în Marea Baltică, pentru a preveni ceea ce a numit o 'provocare', relatează Reuters. Ministerul rus a precizat într-un comunicat că Moscova l-a decorat pe coma

Politic Ex 16-09-2026 16:05

Recunoașterea de către SUA a deținerii de arme pe orbita Pământului, un moment istoric în cursa cu China și Rusia (Reuters)

Recenta recunoaștere de către Statele Unite a faptului că Pentagonul operează arme pe orbita Pământului marchează un moment istoric în militarizarea spațiului cosmic și vizează să descurajeze ceea ce oficialii americani descriu drept activități orbitale agresive din partea Chinei și Rusiei, au declarat oficiali și analiști citați miercuri de Reuters.