logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coreea de Sud: Președintele suspendat a fost arestat, o premieră în țară

Imagine din galeria Agerpres

Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a fost arestat miercuri în timpul unei descinderi a anchetatorilor, o măsură fără precedent în urma crizei politice cauzate de încercarea sa eșuată de a impune legea marțială la începutul lunii decembrie, relatează AFP.

După o primă descindere care s-a transformat într-un fiasco la începutul lunii ianuarie, agenți de la Biroul de investigații privind corupția personalităților de rang înalt (CIO) și poliția au apărut în număr mare, înainte de zori, la reședința transformată într-o fortăreață, într-un cartier de lux din Seul, în care fostul procuror se ascunde de mai multe săptămâni.

După ce a trebuit să escaladeze zidul reședinței cu ajutorul unor scări, sub ochii a mii de susținători ai liderului de dreapta, echipa de procurori a anunțat că l-a reținut la ora locală 10:33 (01:33 GMT), după care l-a dus la sediul său.

Niciodată până acum un șef de stat în exercițiu nu a fost arestat în Coreea de Sud.

'Am decis să răspund Biroului de investigații privind corupția', a anunțat Yoon într-un mesaj video, adăugând că nu recunoaște legalitatea investigației, dar că se supune acesteia 'pentru a evita orice vărsare de sânge nefericită'.

Suspendat de parlamentari și investigat pentru 'rebeliune', o infracțiune pedepsită cu moartea, Yoon Suk Yeol a refuzat întotdeauna să se explice, determinându-i pe procurori să folosească mandate de arestare pentru a-l forța să facă acest lucru.

Interogatoriul său a început la ora locală 11:00 (02:00 GMT). El poate fi ținut în custodia poliției timp de 48 de ore în baza mandatului actual. Anchetatorii vor trebui să solicite unul nou pentru a-i prelungi detenția.

Ulterior, un oficial al CIO a spus presei că Yoon 'își exercită dreptul de a păstra tăcerea'.

În cadrul procedurii de destituire, Yoon este acuzat pentru că a impus pentru scurt timp legea marțială pe 3 decembrie, o măsură șoc care amintește de perioada întunecată a dictaturii militare. El a justificat-o prin dorința sa de a proteja țara de 'forțele comuniste nord-coreene' și de a 'elimina elementele ostile statului'.

Într-un parlament înconjurat de soldați, aleșii i-au zădărnicit planurile votând un text care cerea ridicarea stării de urgență. Sub presiunea parlamentarilor, a miilor de demonstranți pro-democrație și constrâns de Constituție, Yoon Suk Yeol a trebuit să se conformeze.

Pe 3 ianuarie, Serviciul Prezidențial de Securitate (PSS), care este responsabil pentru protejarea șefilor de stat, a blocat încercarea inițială a CIO de a executa primul mandat de arestare împotriva lui Yoon.

Pentru a doua descindere, motivată de un nou ordin de arestare, autoritățile au avertizat că vor reține pe oricine le va obstrucționa.

Scurte altercații au izbucnit mai întâi în fața porții reședinței, unde mii de susținători au campat pentru a-l apăra pe Yoon, unii scandând 'Mandat ilegal!', a constatat AFP.

Echipele CIO și de poliție au trebuit apoi să escaladeze zidul folosind scări, înainte de a depăși baraje formate din vehicule.

În timpul intervenției sale, poliția l-a arestat pe șeful interimar al PSS, a relatat agenția de știri Yonhap.

Arestarea lui Yoon Suk Yeol este 'primul pas spre revenirea la ordine', a declarat Park Chan-dae, liderul Partidului Democrat (principala forță de opoziție) din parlament.

'Istoria își va aminti inevitabil că CIO și poliția au executat un mandat nedrept și ilegal', a declarat, în schimb, Kweon Seong-dong, omologul său din Partidul Puterii Populare (PPP), din care provine Yoon.

Odată haosul 'încheiat', președintele Parlamentului, Woo Won-shik, a cerut ca 'eforturile să se concentreze pe stabilizarea afacerilor de stat și restabilirea mijloacelor de trai ale oamenilor', deoarece economia a fost zguduită de criză, care riscă să se prelungească.

Curtea are termen până la jumătatea lunii iunie pentru a se pronunța asupra moțiunii de demitere votată pe 14 decembrie de către deputați. Suspendat, Yoon rămâne oficial președinte în așteptarea verdictului instanței, care îl poate demite definitiv și convoca alegeri sau îl poate reintegra în funcție.

Marți, Curtea Constituțională și-a lansat oficial procesul cu o primă audiere foarte scurtă. Yoon nu s-a prezentat, invocând 'probleme de securitate'.

Procedura va continua chiar și fără el. O a doua audiere este programată pentru joi. AGERPRES/(AS - autor: Ionuț Mareș, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 855

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 15-10-2026 12:24

Franța afirmă că Europa furnizează 'cea mai mare parte a sprijinului pentru Ucraina'

Europenii furnizează 'cea mai mare parte a sprijinului pentru Ucraina', a declarat joi ministrul de externe francez, Jean-Noel Barrot, după ce Kievul a anunțat o încetinire a sistemului american Starlink, utilizat pentru comunicațiile pe linia frontului, relatează AFP. 'Adevărul este că Europa, noi, am oferit cea mai mare parte a sprijinului

Politic Ex 15-10-2026 12:18

Premierul Letoniei recomandă europenilor să consume cu o bere mai puțin pe an pentru a ajuta Ucraina

Prim-ministrul Letoniei, Andris Kulbergs, a sugerat joi ca fiecare european să consume cu o bere mai puțin pe an și ca banii astfel economisiți să fie folosiți pentru a ajuta la apărarea Ucrainei împotriva Rusiei, informează EFE. 'O bere mai puțin pe an pentru fiecare european (...). Acea bere presupune pur și simplu un cost. Acolo, ceea ce e

Politic Ex 15-10-2026 11:48

Rachete ucrainene Neptun au lovit șase bombardiere rusești pe aerodromul din regiunea Voronej

Marina ucraineană a lovit joi dimineață devreme șase bombardiere rusești Su-34M cu ajutorul rachetelor de croazieră Neptun de fabricație ucraineană. Avioanele erau staționate pe aerodromul militar Borisoglebsk din regiunea Voronej, în partea europeană centrală a Rusiei, informează EFE. 'Su-34M pot transporta simultan mai multe bombe ghidate și cu mar

Politic Ex 15-10-2026 11:41

X suspendă 13.000 de conturi legate de Iran, Rusia și China și cărora le atribuie operațiuni de influențare a politicii SUA

Rețeaua de socializare X a anunțat miercuri suspendarea a peste 13.000 de conturi pe care le atribuie unor presupuse operațiuni de influență străină legate de Iran, Rusia și China, care vizau influențarea dialogului politic din SUA înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din 3 noiembrie, informează EFE. Potrivit echipei de Afaceri Guvernamentale a

Politic Ex 15-10-2026 11:33

Elon Musk își reiterează apelul pentru plecarea lui Zelenski din fruntea Ucrainei

Miliardarul Elon Musk și-a reiterat joi apelul pentru plecarea președintelui Volodimir Zelenski de la conducerea Ucrainei, pe fondul tot mai multor întrebări cu privire la sprijinul Statelor Unite pentru Kiev, relatează AFP. 'Este timpul ca Zelenski să plece', a declarat miliardarul, al cărui serviciul de comunicații prin satelit Starlink joacă u

Politic Ex 15-10-2026 11:03

Donald Trump este de părere că cei care divulgă informații militare americane 'ar trebui împușcați'

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, în cadrul unui miting electoral în statul Arizona, că persoanele care divulgă presei informații despre operațiunile militare ale SUA 'ar trebui împușcate', informează joi dpa și EFE. Președintele republican i-a etichetat pe cei care divulgă informații drept 'gunoaie' și a

Politic Ex 15-10-2026 10:57

Atacurile din Marea Neagră arată necesitatea unui nou cadru pentru securitatea maritimă (experți turci)

O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidențiat riscurile în regiune pentru navigația civilă în regiune, iar experți turci cer un cadru mai amplu privind securitatea maritimă, relatează joi Xinhua. Autoritățile bulgare au confirmat că o navă s-a scufundat marți, la 17 mile nautice est de Krapeț

Politic Ex 15-10-2026 10:46

Ucraina reia atacurile cu drone asupra rafinăriilor ruse: incendiu la o rafinărie din regiunea Riazan

Un atac masiv cu drone ucrainene împotriva regiunii ruse Riazan a provocat un incendiu la o rafinărie de petrol, a anunțat joi guvernatorul regional Pavel Malkov, relatează Reuters. Acesta este primul atac ucrainean asupra unei instalații petroliere rusești după ce președintele american Donald Trump a anunțat duminică că Rusia și Ucraina au conve

Politic Ex 15-10-2026 10:12

Ministrul de finanțe german afirmă că sprijinul pentru #Ucraina vine cu așteptări legate de reforme politice

Ministrul de finanțe german Lars Klingbeil a declarat joi că sprijinul țării sale pentru Ucraina este clar, dar vine alături de așteptări privind reforme politice, relatează Reuters. 'Sprijinul nostru pentru Ucraina este clar. Nu există nicio ezitare în această privință. Dar există totodată așteptări clare față de guvernul ucrainean', le-a spus K

Politic Ex 15-10-2026 09:41

Bugetul multianual al UE: Liderul PPE cere un acord înainte de un an electoral nesigur; Le Pen vrea o amânare a acordului

Manfred Weber, liderul formațiunii paneuropene Partidul Popular European (PPE) de centru-dreapta, a avertizat miercuri că negocierile privind viitorul buget multianual al UE ar putea eșua, îndemnând statele membre să ajungă la un acord înainte de alegerile din mai multe state UE de prim-plan din 2027, în timp ce candidata de extrema dreaptă la președi

Politic Ex 15-10-2026 09:24

Armata SUA ia în considerare utilizarea 'mamei tuturor bombelor' în eventuale atacuri viitoare asupra Iranului (presă)

Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast Bomb) - cunoscută și sub denumirea de 'mama tuturor bombelor' - împotriva infrastructurii energetice și a instalațiilor nucleare din Iran, în cazul în care președintele Donald Trump ar ordona reluarea operațiunilor de luptă, '

Politic Ex 15-10-2026 09:19

Rusia nu este 'deloc interesată de pace', au conchis premierul britanic și președintele ucrainean

Rusia nu este 'deloc interesată de pace', au convenit miercuri la Londra premierul britanic Andy Burnham și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un context în care Regatul Unit încearcă să consolideze sprijinul pentru Ucraina, după ce președintele american Donald Trump a sugerat că Moscova ar vrea mai mult decât Kievul un acord pent

Politic Ex 15-10-2026 08:47

Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual, China și Ucraina pe agendă

Liderii UE se reunesc joi la Bruxelles pentru două zile de discuții despre cele mai importante probleme ale blocului comunitar, relatează dpa. Reuniunea va debuta cu o discuție despre economie, între care problemele legate de competitivitatea europeană și prețurile în creștere accelerată la energie. Liderii UE urmează să discute desp

Politic Ex 15-10-2026 08:44

UPDATE Volodimir Zelenski anunță că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești (presă)

Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziarul britanic Financial Times (FT), într-un interviu publicat joi și citat de Reuters. 'Interdicția (privind atacarea rafinăriilor) a fost ridicată. Am terminat cu ea', a declarat Zelenski pentru publicație. Președi

Politic Ex 15-10-2026 08:37

Japonia neagă orice activitate de spionaj în Rusia după arestarea unui jurnalist nipon de către Moscova

Premierul japonez Sanae Takaichi a negat joi orice activitate de spionaj în Rusia, în urma arestării de către Moscova a unui jurnalist nipon acuzat de spionaj, relatează AFP. 'Nu există niciun fapt de