SUA: Majoritatea americanilor se teme de prăbuşirea democraţiei lor (sondaj)
Marea majoritate a americanilor consideră instabilitatea politică drept cea mai mare ameninţare la adresa Statelor Unite unde democraţia s-ar putea "prăbuşi", potrivit unui sondaj publicat miercuri care confirmă divizarea profundă a ţării la un an după asaltul asupra Capitoliului de la Washington de către partizani ai fostului preşedinte Donald Trump, notează AFP.
Potrivit unui sondaj realizat de universitatea Quinnipiac, 76% dintre cei chestionaţi sunt de părere că instabilitatea politică este cea mai gravă ameninţare la adresa ţării, faţă de numai 19% care citează ţările străine adversare ale Statelor Unite.
Cei mai îngrijoraţi sunt activiştii sau simpatizanţii democraţi (83%, faţă de 66% dintre republicani) şi tinerii de 18-34 de ani (80%).
Pe de altă parte, 58% dintre persoanele chestionate se tem de o "prăbuşire" a democraţiei lor, faţă de 37% care o consideră suficient de puternică pentru a depăşi diviziunile profunde din societatea americană.
Democratul Joe Biden, care la 20 ianuarie 2021 a promis că va "reconcilia" ţara după mandatul lui Donald Trump, pare să fi ratat pariul, 53% dintre americani estimând că aceste diviziuni se vor agrava în anii următori, comparativ cu doar 15% care prevăd o îmbunătăţire.
"Teama de un inamic intern, mai degrabă decât de o ameninţare străină subliniază o constatare amară a americanilor cu privire la o democraţie în pericol şi la adâncirea diviziunilor politice", a comentat Tim Malloy de la Universitatea Quinnipiac.
Sondajul, realizat pe un eşantion de 1.313 adulţi americani chestionaţi între 7 şi 10 ianuarie (marjă de eroare de 2,7 puncte procentuale), confirmă alte anchete de opinie recente.
La începutul lui ianuarie, două treimi dintre americani erau de părere că atacul partizanilor lui Donald Trump împotriva sediului Congresului SUA la 6 ianuarie 2021 a fost "un semn al unei violenţe politice în creştere" şi că democraţia americană era încă "ameninţată" un an mai târziu, potrivit unui sondaj al canalului CBS News.
Seriozitatea acestui atac istoric asupra templului democraţiei americane este, totuşi, minimalizată de 44% dintre cei chestionaţi de Quinnipiac, potrivit cărora "s-a exagerat" şi doresc "să se meargă mai departe". Au fost 38% în august 2021.
Acest sondaj arată şi o puternică lipsă de popularitate a lui Joe Biden, care a primit doar 33% opinii favorabile, faţă de 36% în noiembrie. Majoritatea alegătorilor dezaprobă acţiunea sa în lupta împotriva COVID-19, asupra economiei sau în politica externă.
Pentru 49% dintre cei chestionaţi, politica administraţiei sale divizează ţara, faţă de 42% care cred că o uneşte.
Membrii Congresului Statelor Unite sunt, de asemenea, prost văzuţi, cu 62% opinii nefavorabile pentru republicani şi 59% pentru democraţi. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* SUA: Un lider republican refuză să coopereze în ancheta privind atacul Capitoliului
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președinta CPI critică sancțiunile impuse instanței de SUA și promite să continue misiunea acesteia
Președinta Curții Penale Internaționale (CPI), Tomoko Akane, a dat asigurări, într-o declarație adresată luni Adunării Generale a ONU, că instanța își va continua activitatea în sprijinul victimelor infracțiunilor grave, în pofida încercărilor Statelor Unite de a-i submina misiunea, transmite Kyodo. Jurista japone
Regatul Unit și UE au convenit un proiect de acord care să elimine birocrația Brexit în exportul de alimente
Regatul Unit și Uniunea Europeană au convenit un proiect de acord pentru a elimina birocrația Brexit în exportul de alimente în perspectiva summitului bilateral care va avea loc luna aceasta, potrivit informațiilor difuzate marți de BBC, relatează EFE. Proiectul de 200 de pagini a fost distribuit la Bruxelles țărilor membre UE pent
SUA intenționează să solicite fonduri suplimentare din partea NATO pentru programul de sprijinire cu arme a Ucrainei
SUA se pregătesc să solicite aliaților din NATO să ofere finanțare suplimentară pentru un program cheie de livrare de arme în sprijinul Ucrainei, în contextul în care Washingtonul încearcă să acopere un deficit de finanțare de mai multe miliarde de dolari, pe fondul continuării asistenței militare pentru Kiev, a relatat luni Bloomberg, citat d
Eforturile diplomatice nu apropie un acord între SUA și Iran
Iranul și Statele Unite sunt departe de un acord pentru încheierea războiului, în ciuda eforturilor diplomatice intense pentru a împiedica măcar reactivarea conflictului după alegerile din SUA, a declarat marți agenției Reuters un înalt oficial iranian. Americanii au efectuat luni noaptea atacuri 'defensive' asu
Alegeri SUA/ Departamentul de Justiție acuză 63 de străini de infracțiuni electorale, între care zeci de latino-americani
Departamentul de Justiție al Statelor Unite (DOJ) a anunțat luni că a formulat acuzații împotriva a 63 de persoane, între care câteva zeci de origine latino-americană, pentru presupuse infracțiuni electorale, cum ar fi votul ilegal și înregistrarea frauduloasă a alegătorilor, informează EFE. Acuzațiile includ revendicar
Alegeri SUA/ Președintele Donald Trump va urmări ziua electorală de la Casa Albă
Președintele american Donald Trump va rămâne marți la Casa Albă, în timpul alegerilor de la jumătatea mandatului, în care este în joc majoritatea republicană din Congres, informează EFE. Conform programului oficial al președintelui, publicat luni, Trump va organiza un eveniment privat la reședința prezidențială pentru a
Alegeri SUA/ Americanii, nemulțumiți de situația economică, votează la scrutinul de la jumătatea mandatului
Americanii votează marți în scrutinul de la jumătatea mandatului, care va decide dacă Partidul Republican al președintelui Donald Trump își va menține controlul asupra Congresului SUA. Alegătorii sunt preocupați de economie, iar prețurile ridicate - și care continuă să crească - reprezintă o problemă majoră. Mulți americani consideră că de vină pentru ace
Alegeri SUA/ Scrutinul, un punct de cotitură pentru cel de-al doilea mandat al președintelui Donald Trump
Alegerile intermediare din SUA, din 3 noiembrie, se prefigurează a fi un punct de cotitură pentru cel de-al doilea mandat al președintelui american Donald Trump, comentează dpa. Sondajele indică faptul că republicanii lui Trump și-ar putea pierde majoritatea, și așa redusă, în Camera Reprezentanților și, eventual, chiar în Senat -
Premierul landului Bavaria pledează pentru o zonă de liber schimb a UE cu țările arabe
Premierul landului german Bavaria, Markus Soder, a pledat pentru crearea unei zone de liber schimb între Europa și lumea arabă, relatează dpa. Europa, și Germania în special, ar trebui să susțină această inițiativă, a îndemnat luni liderul Uniunii Creștin-Sociale (CSU, formațiunea 'soră' din Bavaria a Uniunii Creștin-
Cancelarul german Friedrich Merz anunță sosirea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Berlin
Cancelarul german Friedrich Merz a anunțat marți dimineață sosirea în aceeași zi la Berlin a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, transmit AFP, Reuters și dpa. ''Va fi lângă mine la amiază'', a declarat Merz într-un discurs pronunțat în fața Camerei de comerț și industrie din Berlin (IHK Berlin).
Zelenski condamnă atacul masiv rusesc de noaptea trecută asupra infrastructurii energetice ucrainene, cu peste 70 de rachete
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat marți noul atac masiv împotriva infrastructurii energetice ucrainene, lansat de forțele Kremlinului noaptea trecută cu peste 70 de rachete și aproape 300 de drone, relatează EFE. 'Rușii au lansat în timpul nopții un atac complex și masiv, îndreptat în special &ic
Războiul se extinde în Marea Neagră, testând liniile roșii ale NATO (Reuters)
După ce în luna octombrie șapte nave cargo au fost lovite în apropierea coastelor României și Bulgariei, state membre ale NATO, alianța militară condusă de SUA a declarat că va desfășura avioane pentru patrulare, radare și drone pentru a-și consolida flancul estic în Marea Neagră, notează marți Reuters. Trei zile mai t&
Spania: Tabăra instalată în centrul Madridul în semn de protest față de criza locuințelor a fost desființată de autorități
Tabăra activiștilor pentru dreptul la locuințe instalată de peste o lună într-o piață din centrul Madridului a fost dezafectată în noaptea de luni spre marți, au anunțat autoritățile și organizatorii mișcării, transmit EFE și AFP. 'Evacuarea taberei din Puerta del Sol a avut loc fără confruntări sau incidente violente', au
O instanță din SUA interzice presiunile Washingtonului asupra statelor privind votul fără cetățenie
Judecătoarea districtuală Tanya Chutkan a interzis luni guvernului de la Washington să continue demersuri despre care susține că ar împiedica votul celor care nu au cetățenia americană, măsuri criticate pentru că ar putea încălca dreptul la vot al unor alegători legitimi și autoritatea fiecărui stat în procesul electoral, transmite Reuters.
Zelenski spune că atacul asupra aplicației rusești de alertă a fost o răzbunare
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că țara sa a piratat sistemul rus de avertizare asupra raidurilor aeriene ca răspuns la un atac cibernetic al Rusiei asupra propriei aplicații de avertizare a populației, informează marți dpa. 'Noi doar răspundem la atacurile lor', a declarat președintele Volodimir Zelenski pent














