Comunicat de presă - Poliția Română
PERCHEZIȚIE DOMICILIARÃ ÎN COMUNA GHELARI, ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR
În cadrul Operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 3 noiembrie 2026, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat o percheziție domiciliară la locuința unei persoane din comuna Ghelari, bănuită de comiterea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.
Video - https://youtu.be/iNuL7WC_HCc
Activitățile au fost desfășurate sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.
În urma percheziției, polițiștii au ridicat mai multe obiecte de interes pentru soluționarea cauzei.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care ar fi fost comisă fapta și a dispunerii măsurilor legale care se impun.
Operațiunea 'JUPITER' contribuie la consolidarea eforturilor instituțiilor de aplicare a legii pentru combaterea fenomenului infracțional la nivel național, prin acțiuni coordonate și eficiente care vizează destructurarea rețelelor implicate în activități ilegale.
Precizăm că percheziția domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii și strângerii probelor necesare soluționării cauzei, care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
CENTRUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.