Comunicat de presă - Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaților
Presură, PSD: 'Senatul a adoptat proiectul pentru creșterea protecției victimelor traficului de persoane inițiat de Diana Tușa'
'Inițiativa legislativă, propusă de colega mea deputat Diana Tușa și susținută de toate partidele politice din Parlament vine cu măsuri concrete pentru protejarea, restabilirea sănătății psihice și reintegrarea socială a persoanelor vătămate. Peste 55% dintre victimele traficului de persoane din România sunt copii, iar legislația actuală nu oferă suficientă protecție acestora. De aceea este nevoie de mecanisme care să asigure prioritatea soluționării cauzelor cu victime vulnerabile, să limiteze numărul audierilor repetate, să utilizeze mijloace tehnice moderne de înregistrare a declarațiilor și să consolideze coordonarea între organele judiciare și serviciile de asistență pentru victime', a declarat Alexandra Presură, membru al Comisiei pentru administrație publică din Senat.
Proiectul PSD răspunde unei realități profunde din România, durata excesivă a proceselor penale care afectează direct atât victimele, cât și încrederea în justiție. Prevederile propunerii legislative eficientizează etapele din procesele penale, în special în cauzele complexe, transfrontaliere, de criminalitate organizată, cum sunt cele de trafic de persoane și trafic de minori, procesele pot dura ani de zile, uneori depășind cu mult perioada rezonabilă de soluționare. De asemenea, inițiativa aliniază legislația națională la standarde europene și jurisprudență privind prezumția de nevinovăție, dreptul de a fi prezent la proces și la deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
'Atât eu cât și colegii mei parlamentari de la PSD ne dorim să promovăm un cadru legislativ care să ducă cât mai rapid la reducerea impactului și a dimensiunilor traficului de persoane la nivel național prin prioritizarea și eficientizarea activităților desfășurate de instituțiile publice, structurile societății civile și mediul privat. În programul de guvernare, PSD și-a asumat ca până la finalul anului 2028 să funcționeze un sistem național de luptă împotriva traficului de persoane și să avem un mecanism guvernamental integrat de alocare a fondurilor necesare pentru protecția și asistența furnizate victimelor traficului de persoane', a subliniat senatoarea social-democrată din Dolj.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.