Trump neagă că ar fi fost informat despre posibile prime plătite de Moscova insurgenţilor în Afganistan

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări duminică, fără a-i convinge pe detractorii săi, că nu a fost "informat" despre posibile prime plătite de Moscova insurgenţilor pentru a ucide soldaţi occidentali în Afganistan, contrar unor relatări apărute în presă, relatează AFP.
"Nimeni nu m-a informat sau nu i-a informat pe vicepreşedintele Mike Pence ori şeful de cabinet Mark Meadows în legătură cu aşa-zise atacuri asupra trupelor noastre în Afganistan de către ruşi", a dat asigurări liderul de la Casa Albă într-o postare pe Twitter.
"Toate lumea o neagă şi nu au existat multe atacuri asupra noastră", a adăugat el, criticând din nou 'media de ştiri false'.
New York Times, urmat de Washington Post şi Wall Street Journal, a relatat că agenţi ruşi au distribuit în mod discret bani unor combatanţi "apropiaţi de talibani" pentru ca ei să ucidă soldaţi americani sau ai NATO în Afganistan.
Aceste informaţii i-au fost transmise preşedintelui Trump, iar Consiliul de Securitate Naţională de la Casa Albă a discutat despre asta fără să fie decisă vreo reacţie, au adăugat cotidienele, citând surse anonime din cadrul serviciilor americane de informaţii.
Rusia şi talibanii au dezminţit în bloc aceste informaţii.
La rândul său, Casa Albă a negat că preşedintele sau vicepreşedintele ar fi fost informaţi.
De asemenea, noul director al serviciilor naţionale de informaţii, John Ratcliffe, s-a limitat la un comunicat de patru rânduri pentru a dezminţi că administraţia americană ar fi fost la curent.
"Articolul din New York Times şi următoarele privind o presupusă reuniune (la Casa Albă) sunt inexacte", a scris el.
Dezminţirile nu au pus capăt însă polemicii.
Indiferent dacă preşedintele Trump "a fost informat sau nu, administraţia sa ştia", a spus şefa democraţilor din Congres, Nancy Pelosi, la postul de televiziune ABC News.
Dacă miliardarul american nu minte, acest lucru implică faptul că administraţia sa a ales să nu îl informeze, iar asta arată că ea "vrea să nu evoce Rusia" în discuţiile cu el, a mai afirmat Pelosi.
În opinia sa, "preşedintele vrea să ignore toate acuzaţiile împotriva Rusiei".
Îi "linge cizmele" lui Vladimir Putin "în toate modurile posibile", a mai declarat ea, reproşându-i lui Trump că se interesează acum mai mult de imaginea sa, decât să meargă la esenţa cazului.
Fostul consilier de securitate naţională John Bolton, în conflict deschis cu Donald Trump, despre care a scris o carte extrem de acidă, a reluat o idee similară într-un interviu la CNN.
"Faptul că preşedintele se simte obligat să scrie pe Twitter despre aceste articole arată că prioritatea sa nu este securitatea forţelor noastre, ci să nu pară indiferent", a declarat Bolton, care a părăsit Casa Albă în septembrie.
În opinia sa, preşedintele încearcă să iasă cu faţa curată: "El spune 'nimeni nu m-a ţinut la curent, prin urmare nu aveţi ce să îmi reproşaţi'".
Subiectul este unul sensibil pentru Donald Trump care, cu mai puţin de cinci luni până la alegerile prezidenţiale, denunţă cu regularitate presupusa "slăbiciune" a rivalului său democrat Joe Biden, fost vicepreşedinte în timpul lui Barack Obama.
"Nimeni nu a fost mai ferm faţă de Rusia decât administraţia Trump", a mai scris liderul de la Casa Albă pe Twitter.
"Cu Joe Biden coruptul şi cu Obama, Rusia a avut liber terenul de joc", a adăugat el.
În plus, guvernul american este angajat în negocieri delicate cu insurgenţii talibani.
La 29 februarie, ei au semnat un acord la Doha cu Washingtonul, prin care s-au angajat să înceteze atacurile asupra trupelor străine în schimbul unei retrageri treptate a acestora din Afganistan până în primăvara lui 2021.
De atunci, insurgenţii nu mai atacă soldaţii străini, dar îşi continuă operaţiunile împotriva forţelor afgane, pe care Washingtonul le sprijină în continuare.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Kremlinul confirmă o nouă reuniune la Istanbul în vederea normalizării relațiilor cu SUA
Kremlinul a confirmat marți că în curând va avea loc la Istanbul, în Turcia, o reuniune cu Statele Unite pentru normalizarea relațiilor bilaterale, informează EFE. 'Participarea noastră va fi pe linia Ministerului de Externe', a declarat purtătorul de cuvânt prezidențial Dmitri Peskov în conferința de pres
Donald Trump va fi supus vineri controlului medical anual
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că va fi supus vineri controlului medical anual la Centrul Medical al Armatei Walter Reed, acesta fiind primul examen fizic anual pe care republicanul îl va efectua în timpul celui de-al doilea mandat, informează EFE. 'Sunt încântat să vă informez că examenul meu fizic anual
Croația: Percheziții ale Parchetului anticorupție și Parchetului european la sediul Ministerului de Externe
Parchetul european (Biroul Procurorului Public European, EPPO) a anunțat marți percheziții la Ministerul de Externe al Croației în cadrul unei anchete privind presupuse abuzuri în utilizarea fondurilor europene, transmit AFP și HINA. Operațiunea, desfășurată împreună cu Biroul național croat de combatere a corupției și a infr
SUA își vor întări prezența pe insula niponă Okinawa cu drone de supraveghere
Statele Unite ale Americii vor desfășura drone de supraveghere cu rază lungă de acțiune în sudul Japoniei, la Okinawa, lângă Taiwan, a anunțat marți ministrul apărării nipon Gen Nakatani, informează AFP. 'Pentru a întări activitățile de stângere de informații, de supraveghere și de recunoaștere în jurul Japoni
Expansiunea militară a Chinei este 'stupefiantă', consideră secretarul general al NATO
Secretarul general al NATO Mark Rutte a calificat drept 'stupefiantă' expansiunea forțelor armate ale Chinei, în timpul unei vizite în Japonia, care a început marți și vizează 'protejarea' puterii alianței în regiunea Asia-Pacific, informează AFP. 'Să nu fim naivi cu privire la China. Creșterea &icir
#Ucraina inițiază o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU legată de atacul rusesc de la Krivoi Rog
Ucraina a inițiat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU ca urmare a bombardamentului rusesc asupra localității Krivoi Rog soldat cu 20 de morți, a anunțat luni ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiga, transmite DPA. De asemenea, Ucraina a cerut o reuniune specială a Consiliului permanent al Organizației pentru Sec
Musk a încercat zadarnic să-l convingă pe Trump să renunțe la tarife (Washington Post)
Șeful Tesla și consilierul administrației SUA Elon Musk a încercat să-l convingă pe președintele Donald Trump să renunțe la impunerea de taxe la importuri, dar până la urmă nu a reușit să-l facă să se răzgândească, au indicat două surse pentru Washington Post, citat marți de Reuters și dpa. Musk i-a cerut personal președintel
Canada anunță că a identificat o operațiune de influențare a alegerilor legată de China
Guvernul canadian a raportat luni descoperirea unei operațiuni de dezinformare online despre care afirmă că are legătură cu guvernul chinez și care este concentrată pe premierul Mark Carney, în perspectiva alegerilor generale din această lună, informează marți DPA. Echipa operativă pentru amenințări de securitate și informații privind al
Polonia: Candidatul partidului aflat la putere conduce în sondaje pentru alegerile prezidențiale
Candidatul partidului aflat la putere în Polonia, Coaliția Civică (KO), primarul Varșoviei Rafal Trzaskowski, conduce în preferințele electoratului înaintea alegerilor prezidențiale din 18 mai, bucurându-se de un sprijin situat între 36,2% și 38,3%, potrivit unor sondaje ale IBRiS și United Surveys publicate marți de cotidianul Rzeczposp
Contul premierului ceh de pe platforma socială X a difuzat postări false în urma unui atac cibernetic
Contul de pe platforma socială X al premierului ceh Petr Fiala a fost vizat de un atac cibernetic marți dimineața, cu postări false apărând pe respectivul cont, inclusiv cu privire la un atac rus asupra unor soldați cehi, a anunțat o purtătoare de cuvânt a guvernului de la Praga, informează Reuters. 'Postarea despre atacul asup
Amnesty International: Numărul execuțiilor consemnate în lume, la cel mai înalt nivel din ultimul deceniu
Numărul execuțiilor consemnate în lume a atins cel mai înalt nivel din ultimul deceniu, cu o creștere observată în special în Iran, Irak și Arabia Saudită, arată raportul anual al organizației Amnesty International, citat marți de AFP și DPA. Organizația pentru apărarea drepturilor omului cu sediul la Londra a consemnat
Coreea de Sud: Alegerile prezidențiale anticipate vor avea loc pe 3 iunie
Guvernul sud-coreean a anunțat marți oficial că a ales data de 3 iunie pentru scrutinul prezidențial anticipat la care va fi ales succesorul lui Yoon Suk Yeol, care a fost destituit după încercarea sa eșuată din decembrie de a institui legea marțială, informează AFP și Yonhap. Ziua de marți, 3 iunie, va fi declarată liberă pentru a facil
Tarife impuse de SUA: Vietnamul, pregătit să cumpere mai multe produse americane, anunță guvernul
Guvernul vietnamez, care încearcă să obțină o amânare a aplicării tarifelor vamale colosale anunțate de Washington, a dat asigurări că dorește să cumpere mai multe produse americane, inclusiv material pentru apărare și securitate, informează marți AFP. Premierul Pham Minh Chinh a declarat că Vietnamul 'va aborda și negocia cu p
SUA: Curtea Supremă îi permite lui Trump să continue expulzarea de migranți în baza unei legi din 1798
Curtea Supremă a SUA a suspendat luni din motive tehnice interdicția expulzării de migranți în temeiul unei legi speciale utilizate în timp de război și care a fost adoptată în 1798, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele Donald Trump a salutat o 'zi mare pentru justiție', chiar dacă bătălia juridică nu s-a încheiat.
Reporteri Fără Frontiere: Atacurile asupra media în Germania s-au dublat în 2024 față de anul anterior
Numărul atacurilor asupra jurnaliștilor și personalului din media în Germania s-a dublat în 2024 față de anul anterior, indică o analiză realizată de organizația Reporteri Fără Frontiere (RSF), ale cărei rezultate sunt publicate marți de DPA. În raportul său anual, în 2025 RSF a documentat 89 de atacuri fizice asupra re