SUA: Curtea Supremă îi permite lui Trump să continue expulzarea de migranți în baza unei legi din 1798
Curtea Supremă a SUA a suspendat luni din motive tehnice interdicția expulzării de migranți în temeiul unei legi speciale utilizate în timp de război și care a fost adoptată în 1798, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele Donald Trump a salutat o 'zi mare pentru justiție', chiar dacă bătălia juridică nu s-a încheiat.
Președintele SUA a folosit această lege la mijlocul lunii martie pentru a expulza în El Salvador peste 200 de persoane care au fost prezentate ca presupuși membri ai unei bande venezuelene. Ulterior, un judecător federal a blocat orice expulzare de migranți timp de 14 zile în baza respectivei legi, exprimându-și îngrijorarea cu privire la repercusiunile 'incredibil de problematice' ale recurgerii la așa-zisa ''Alien Enemies Act' (legea inamicilor străini).
Donald Trump a cerut apoi demiterea judecătorului James Boasberg, un magistrat federal din Washington, determinând intervenția Curții Supreme.
Președintele republican a salutat luni decizia acestui for, care are majoritate conservatoare. 'Curtea Supremă a menținut domnia legii în țara noastră, permițându-i unui președinte, oricare ar fi acesta, să ne securizeze granițele și să protejeze familiile noastre și țara noastră. O ZI MARE PENTRU JUSTIȚIE ÎN AMERICA!', a transmis Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.
Curtea Supremă a ridicat restricțiile temporare impuse de judecătorul Boasberg, dar în principal din motive tehnice, legate de locul unde s-a desfășurat ședința în care acesta și-a pronunțat decizia: migranții care intentaseră acțiunea pentru a împiedica expulzarea lor se află în Texas, în timp ce ședința a avut loc la Washington.
Cu alte cuvinte, cea mai înaltă instanță a SUA a lăsat ușa deschisă unor posibile contestări în instanță ale legalității recurgerii la Alien Enemies Act.
Curtea Supremă a subliniat însă că străinii care se confruntă cu deportarea în temeiul acestei legi - care a fost folosită doar în timpul războiului anglo-american din 1812, al primului război mondial și al celui de-al doilea război mondial - trebuie să poată beneficia de o formă de proces echitabil.
'Persoanele reținute în temeiul Alien Enemies Act trebuie să fie notificate și pot contesta expulzarea lor', se arată în hotărârea Curții Supreme, care a mai adăugat că 'singura problemă este ce instanță ar trebui să decidă'.
Lee Gelernt, avocat în cadrul influentei organizații pentru drepturile civile ACLU, a salutat într-un comunicat menționarea necesității unui proces echitabil drept o 'victorie semnificativă'.
Președintele John Roberts și alți patru judecători conservatori au votat în favoarea anulării deciziei de interzicere temporară a evacuărilor. Alți judecători au exprimat opinii contrare. 'Președintele Statelor Unite a invocat o lege destinată vremurilor de război și veche de mai multe secole pentru a trimite oameni într-o închisoare de brutalitate notorie și administrată de o țară străină', a notat judecătoarea Ketanji Brown Jackson.
Judecătoarea Sonia Sotomayor și-a exprimat la rândul ei îngrijorarea cu privire la 'o amenințare excepțională la adresa statului de drept'.
La mijlocul lunii februarie, președintele Donald Trump a desemnat opt carteluri latino-americane drept organizații 'teroriste', calificativ care extinde sfera măsurilor aflate la dispoziția autorităților americane care luptă împotriva crimei organizate.
Donald Trump a făcut o prioritate din lupta împotriva imigrației ilegale, vorbind de o 'invadare' a Statelor Unite de către 'criminali veniți din străinătate'. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Coreea de Nord a declarat că a efectuat sâmbătă un 'exercițiu de atac cu putere de foc'
Coreea de Nord a efectuat sâmbătă un 'exercițiu de atac cu putere de foc' utilizând artilerie cu rază lungă de acțiune și rachete, a raportat luni presa de stat, notează AFP. Potrivit agenției oficiale de presă KCNA, exercițiul a implicat unități combinate de la toate nivelurile Armatei populare coreene. Core
Omanul anunță amânarea reuniunii programate luni între Iran și țări din Golf
Omanul a anunțat amânarea unei reuniuni programate luni între Iran și țările din Golf privind viitorul Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul războiului dintre Washington și Teheran care blochează de luni de zile această cale maritimă strategică, relatează AFP. 'S-a decis amânarea pentru o dată ulterioară a reuni
Belgia: Anchetă la Bruxelles după ce a fost desenată o zvastică pe o moschee
Autoritățile belgiene au anunțat duminică deschiderea unei anchete după descoperirea unei zvastici pe fațada unei moschei din Bruxelles, notează AFP. 'A ataca o moschee înseamnă a-i lovi în inimă pe concetățenii noștri musulmani, în credința și identitatea lor',
Trump promite să elimine taxele vamale pentru whiskeyul irlandez
Președintele american Donald Trump a promis duminică să 'elimine' taxele vamale pentru whiskeyul irlandez, fără a oferi mai multe detalii despre acest anunț neașteptat, în cadrul ceremoniei de decernare a unui trofeu de golf în Irlanda, scrie AFP. 'Am vorbit despre asta cu Taoiseach (prim-ministrul irlandez Micheal Mart
Premierul Tusk anunță că Polonia va întări securitatea după atacul Rusiei din apropierea graniței sale
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a anunțat duminică că intenționează să întărească securitatea în fața a ceea ce a calificat drept o 'escaladare' din partea Moscovei, după recentele atacuri rusești pe teritoriul ucrainean produse foarte aproape de granița cu Polonia, informează EFE. 'Trebuie să fim conștienți că, &ici
Suedia/Alegeri legislative: Stânga în frunte, extremă dreapta în scădere (rezultate exit poll)
Opoziția de stânga depășește la alegerile legislative din Suedia alianța formată de dreapta și extrema dreaptă, aceasta din urmă pierzând teren, potrivit sondajelor efectuate la ieșirea de la urne și publicate la închiderea secțiilor de votare, transmite AFP. Pe baza sondajului realizat de televiziunea publică SVT la ora loca
Prim-ministrul irakian Ali al Zaidi începe o vizită oficială în Franța la invitația președintelui Macron
Prim-ministrul Irakului, Ali al Zaidi, a plecat duminică în Franța, în prima sa vizită oficială în Uniunea Europeană de la preluarea funcției, la invitația președintelui francez Emmanuel Macron, cu scopul de a 'consolida relațiile bilaterale și de a extinde cooperarea' între cele două țări, transmite EFE. Al Zai
#Ucraina: Personalități occidentale de rang înalt, prezente într-o gară în preajma atacului rus asupra unui tren
Personalități occidentale, printre care fostul premier britanic Boris Johnson și fostul director CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei cu 'puțin înainte' ca Rusia să lovească un tren în zonă, a declarat duminică operatorul feroviar ucrainean, transmite AFP. 'Cu puțin înainte ca locomot
BTA/ Primul dintre cele șapte nave de vânătoare de mine navale urmează să ajungă în Bulgaria până în octombrie
Prima dintre cele șapte nave de vânătoare de mine pe care Bulgaria le va primi din partea Țărilor de Jos și a Belgiei este așteptată să ajungă în țară cel târziu în octombrie, a reieșit în urma unei întâlniri între ministrul apărării, Dimităr Stoianov, și ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în Bulgaria, Arthur de
Iranul și Emiratele Arabe Unite vor să 'întoarcă pagina' războiului, afirmă președintele iranian Masud Pezeshkian
Iranul și Emiratele Arabe Unite (EAU), ale căror relații sunt la cel mai scăzut nivel de la începerea războiului din Orientul Mijlociu, vor să 'întoarcă pagina', a afirmat duminică, în India, președintele iranian Masud Pezeshkian, transmite AFP. 'Pentru prima dată de la război și incidentele din Golful Persic am a
SUA: O judecătoare a declarat ilegal planul de reducere cu 50% a personalului Agenției Federale pentru Situațiile de Urgență
O judecătoare federală americană a declarat ilegal planul administrației președintelui Donald Trump de a concedia 50% din personalul Agenției Federale pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență (FEMA), care se ocupă de răspunsul la dezastre, conform documentelor judiciare disponibile duminică, transmite EFE. Judecătoarea Susan Illston din Districtul de Nord al
Letonia: Ministrul protecției sociale, demis pentru că a condus sub influența alcoolului
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs l-a demis duminică pe ministrul protecției sociale Reinis Uzulnieks după ce acesta a fost prins de poliție conducând cu un nivel de alcool în sânge de peste 0,3%, adică de aproximativ șase ori peste limita legală, informează dpa. 'Un ministru care conduce sub influența alcoolului este
VIDEO Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Președintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia, în contextul creșterii prețurilor la pompă, transmite AFP. 'Domnul Zelenski are un singur lucru de făcut. Trebuie să înceteze să lovească motorina în Rus
Kosovo: Un nou guvern condus de Albin Kurti, votat de Parlament
Parlamentul din Kosovo a aprobat duminică un nou guvern condus de prim-ministrul interimar Albin Kurti, la putere din 2021, la trei luni după alegerile anticipate, un progres care, totuși, nu promite să pună capăt unei crize instituționale care a dus la scrutinuri repetate, relatează AFP. Cabinetul, alcătuit în principal din membri ai Ve
Iranul afirmă că acordul cu Omanul privind navigația prin Strâmtoarea Ormuz nu implică redeschiderea rutei
Ministrul de externe al Iranului, Abbas Araqchi, a afirmat duminică că acordul încheiat cu Oman privind Strâmtoarea Ormuz, care va fi anunțat luni, nu va duce la redeschiderea acestei rute atât timp cât Statele Unite nu își vor relua angajamentele asumate în memorandumul de înțelegere pentru pace semnat în iunie, inform














