Mihai Jurca, la Ziua Orașului Oradea: România are nevoie de reforme structurale și de lideri responsabili
Șeful Cancelariei Primului-ministru, Mihai Jurca, a declarat duminică, la ședința festivă a Consiliului Local Oradea, că România are nevoie de reforme structurale și de lideri responsabili, dar țara 'se va face bine' dacă fiecare cetățean al ei pornește în fiecare zi cu gândul de a face mai mult și mai bine decât a făcut cu o zi î
Ciucu: Înțeleg că mâine nu e întâlnire în Coaliție; probabil alegerile pentru București vor fi amânate pentru primăvară
Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a declarat că luni nu va fi o întâlnire a Coaliției, așa cum s-a agreat săptămâna trecută, iar în această situație, cel mai probabil, ''sub amenințarea directă a ruperii Coaliției de către PSD'', alegerile pentru București vor fi amânate pentru primăvară. &
Premierul Bolojan: Lașitatea, deciziile greșite, hoția ne-au făcut rău; țara trebuie să se dezvolte unitar (GALERIE FOTO)
Premierul Ilie Bolojan, fost primar de trei mandate la Oradea, a declarat duminică, în Piața Unirii, la festivitățile prilejuite de Ziua orașului, că îl îngrijorează lipsa de responsabilitate, tolerarea incompetenței și uneori lipsa de respect față de români și că, atât cât va sta în această funcție, va face tot ceea ce este
Predoiu: Legăturile dintre România și Spania au rădăcini adânci în unitatea unei Europe cu valori culturale unice
Legăturile dintre România și Spania au rădăcini adânci și o mare importanță în unitatea unei Europe fondate pe valori culturale unice, a transmis viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, la recepția organizată de Ambasada Regatului Spaniei la București, cu prilejul Zilei Naționale a țării iberice. &
Ludovic Orban: SRI nu trebuie implicat, direct sau indirect, în viața politică, în justiție, în media
Consilierul prezidențial Ludovic Orban a declarat sâmbătă că, în opinia sa, Serviciul Român de Informații nu trebuie să fie implicat direct sau indirect în viața politică, în justiție, în media. ''Aș orienta serviciul de informații către funcțiile sale esențiale și nu aș consuma energia pe alte activ
Ludovic Orban: Un lucru foarte important după care va fi judecată România va fi Legea bugetului de stat pe 2026
Un lucru foarte important după care va fi judecată România la nivelul Comisiei Europene și al agențiilor de rating va fi Legea bugetului de stat pe anul 2026, a declarat sâmbătă consilierul prezidențial Ludovic Orban. ''Știm foarte clar că suntem sub monitorizare la nivelul Comisiei Europene, că România este în
Grindeanu, despre reducerea numărului de parlamentari: PSD va hotărî în ce formă vom merge legat de acest proiect
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, la Timișoara, că social-democrații urmează să ia o decizie în forurile de conducere referitor la poziția față de proiectul privind reducerea numărului de parlamentari. ''Este o dezbatere care a început săptămâna trecută, a reînceput ca să
Sorin Grindeanu: Din perspectiva României, există un singur imn oficial
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, la Timișoara, că în țară există un singur imn oficial, cel al României. Precizarea a venit după ce, vineri, la Congresul UDMR desfășurat în județul Cluj, el a părăsit sala în timp ce era intonat imnul secuiesc. ''Mie î
Congres UDMR/ Kelemen Hunor: Vrem să contribuim cu experiența noastră la rezolvarea problemelor importante
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, după încheierea congresului formațiunii sale, că UDMR vrea să contribuie cu experiența sa la rezolvarea problemelor pe care societatea românească le are. 'Am terminat lucările congresului (...), am adoptat un document strategic, nefiind un congres cu miză personală, că n-am
Moșteanu: Consolidarea securității și a apărării pe Flancul Estic rămâne o prioritate pentru România
Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, s-a întâlnit vineri, la sediul MApN, cu ambasadorul Republicii Estonia în România, Aune Kotli, principalele subiecte de discuție vizând consolidarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, atât în context aliat, cât și la nivelul Uniunii Europene.
CSM îl contrazice pe Bolojan în legătură cu jalonul din PNRR: Legea privind pensiile - nicio legătură cu cerința CE
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a susținut, vineri, că legea adoptată recent de Guvern privind pensiile magistraților nu are 'nicio legătură' cu cerința formulată de Comisia Europeană, după ce premierul Ilie Bolojan a afirmat că actul normativ vizează un jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență. 'Contrar celor
Abrudean, întâlnire la Vatican cu Cardinalul Parolin: Promovarea păcii și soluționarea pașnică a conflictelor, printre temele abordate
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, s-a întâlnit, vineri, cu Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Sfântului Scaun, a doua funcție ca importanță în ierarhia Vaticanului, întrevederea prilejuind consolidarea relațiilor bilaterale privilegiate și o discuție privind principalele teme de interes comun aflate pe agenda de politi
Moșteanu - întrevedere cu ambasadorul Portugaliei; discuții despre consolidarea relației bilaterale și efectele războiului din Ucraina
Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, s-a întâlnit, vineri, cu ambasadorul Republicii Portugheze în România, Paulo Cunha Alves, discuțiile vizând, printre altele, efectele războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, care continuă să 'afecteze grav' stabilitatea și securitatea în regiunea extinsă
Fifor: PSD respinge categoric maniera în care premierul Bolojan a înțeles să-i avertizeze pe primari și pe președinții de CJ
PSD denunță și respinge categoric maniera în care premierul Ilie Bolojan a ales să-i avertizeze pe primari și pe președinții de consilii județene în legătură cu obligația plății contribuțiilor CAS și CASS, a afirmat vineri președintele organizației PSD Arad, deputatul Mihai Fifor. 'Da, știm refrenul 'la farmacie!', domn
Congres UDMR/ Kelemen Hunor: UDMR este o punte între România și Ungaria
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a subliniat, în cadrul unei intervenții pe care a avut-o la congresul formațiunii, importanța UDMR și a punctat faptul că aceasta este o punte între România și Ungaria. ''Astăzi deschidem un nou capitol, să vorbim despre viitor, despre comunitatea noastră, despre schimbările care ne s





