Mihai Jurca, la Ziua Orașului Oradea: România are nevoie de reforme structurale și de lideri responsabili
Șeful Cancelariei Primului-ministru, Mihai Jurca, a declarat duminică, la ședința festivă a Consiliului Local Oradea, că România are nevoie de reforme structurale și de lideri responsabili, dar țara 'se va face bine' dacă fiecare cetățean al ei pornește în fiecare zi cu gândul de a face mai mult și mai bine decât a făcut cu o zi în urmă.
'Pentru ca România să-și atingă potențialul, va trebui ca în perioada următoare să luăm decizii și să facem lucruri care nu sunt tot timpul confortabile sau comode, dar necesare pentru această țară. În toți acești ani, am învățat două lucruri importante: e esențial să iei decizii și rareori sunt ușoare, de cele mai multe ori fiind grele; un alt lucru pe care l-am învățat a fost capacitatea și dorința de a-ți forța limitele. În fiecare zi, am venit în această instituție și mă duc în Guvernul României pentru a face mai multe și mai bine decât am făcut ieri. Aceasta este o credință care ne va duce, pe fiecare dintre noi, într-o situație mai bună', a spus, în plenul ședinței, Mihai Jurca.

România, a adăugat el, are nevoie de 'reforme structurale' și de lideri care să își asume responsabilitatea unor decizii grele, dar necesare pentru viitor, pentru a recâștiga încrederea în instituții.
Primăria Municipiului Oradea a organizat, duminică, o serie de evenimente solemne dedicate celebrării Zilei Orașului. Programul a început cu o festivitate de premiere a olimpicilor orădeni, a elevilor cu rezultate excelente la concursuri naționale și internaționale, dar și a profesorilor lor coordonatori.

La ora 12:30 a urmat o ședință festivă a Consiliului Local Oradea, apoi o ceremonie publică în Piața Unirii, precum și momente comemorative la Casa Memorială Aurel Lazăr și la statuia lui Aurel Lazăr.

În ședința festivă a Consiliului Local Oradea, ce a avut loc în sala mare 'Traian Moșoiu', primarul Florin Birta a adresat mulțumiri consilierilor locali pentru activitatea depusă, dar și instituțiilor publice pentru buna colaborare. Edilul a subliniat că succesul organizării evenimentelor dedicate Zilei Orașului este rezultatul acestui parteneriat și a evidențiat rolul mediului de afaceri local, companiilor și antreprenorilor care constituie 'baza economică pe care este construit orașul'.

În continuare, șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Jurca, a vorbit despre experiența acumulată în cei 15 ani petrecuți alături de echipa Primăriei Oradea. El a declarat că se simte 'recunoscător și mândru că este din Oradea', dar și 'mândru de ceea ce a ajuns astăzi Oradea', arătând că succesul comunității vine din capacitatea de a lua decizii curajoase și de a depăși limitele personale.

Istoricul Ștefan Lemny, stabilit din 1990 în Franța, a contextualizat importanța istorică a datei de 12 octombrie 1918, atunci când la Oradea, în casa avocatului Aurel Lazăr, a fost semnată Declarația care a consfințit voința românilor ardeleni de a-și hotărî singuri destinul. Profesorul Lemny a explicat că acest moment reprezintă 'o verigă ce leagă alte mari evenimente' - de la memorandumul din 1892, până la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 - și că trebuie privit ca parte a unei continuități istorice.

După ședința festivă desfășurată în sala mare a Primăriei Oradea, a urmat o ceremonie militară și religioasă în Piața Unirii, unde, în fața Statuii ecvestre a Regelui Ferdinand, s-au reunit autorități locale și naționale, istorici și sute de orădeni. Aici au susținut discursuri prim-ministrul Ilie Bolojan, primarul Florin Birta și istoricul Gabriel Moisa.

În memoria eroilor neamului au fost depuse coroane de flori din partea mai multor instituții publice și organizații la statuia Regelui Ferdinand. Atmosfera solemnă a fost întregită de defilarea detașamentului de onoare și onorul muzicii militare, care au adus un plus de solemnitate manifestării.

Programul oficial s-a încheiat la Casa Memorială și la statuia lui Aurel Lazăr. Pe traseu, premierul Bolojan a fost primit, pe alocuri, cu aplauze. Fostul primar a ieșit chiar din coloana oficială pentru câteva momente ca să-l îmbrățișeze pe fostul portar al primăriei, Dumitru Alb, care a ieșit la pensie, după 28 de ani, odată cu plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea instituției.

FestiFall, evenimentul dedicat zilei Oradiei, continuă și duminică seară, cu artiști stradali care vor prezenta spectacolul 'The Molecule Show'. Pe scena mare din Piața Unirii vor urca, în această ultimă seară a festivalului, Byron&Muse Quartet, Carla's Dreams și Hooverphonic, formație străină cunoscută pentru hitul 'Mad about you'. De la ora 22:50 este programat un show cu drone, iar de la ora 23:00, un spectacol de artificii.
Festivalul de trei zile al orașului este organizat de Primăria Oradea, prin Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune. AGERPRES/(A, AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: George Onea, editor online: Andreea Preda)
Foto: (c) Eugenia Pașca/AGERPRES
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Guvernul urmează să aprobe prima rectificare bugetară în zilele următoare (surse)
Executivul urmează să aprobe prima rectificare bugetară din acest an în zilele următoare, au precizat surse guvernamentale. Decizia ar putea fi luată fie vineri, fie în cadrul unei ședințe de Guvern programate pentru săptămâna viitoare. Anterior, premierul Luca Niculescu a afirmat la ședința de învestire din Parlament a
Guvern: Oleg Ungureanu - numit în funcția de șef al Cancelariei prim-ministrului
Oleg Ungureanu a fost numit în funcția de șef al Cancelariei prim-ministrului, cu rang de ministru, printr-o decizie a premierului Luca Niculescu. Anterior, Oleg Ungureanu a deținut funcția de șef al Consulatului General al României la Lyon, Republica Franceză,
Senat: Legea minelor, modificată; energia geotermală, recunoscută distinct ca resursă a subsolului
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă de modificare și completare a Legii minelor 85/2023 prin care se instituie un regim specific activităților geotermale pentru valorificarea potențialului geotermic al subsolului. Au fost înregistrate 74 de voturi ''pentru'', 3 ''împotrivă'
Senat: Interzicerea utilizării de către autoritățile publice a produselor și serviciilor software din Rusia, prelungită
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă prin care se prelungește până la 31 decembrie 2035 interdicția achiziționării, instalării și utilizării de către autoritățile publice a produselor și serviciilor software din Rusia pentru protecția sistemelor informatice ale acestor instituții, în contextul invaziei declanșate de Federația Ru
Senat: Tinerii sub 35 de ani pot da un avans de 5% la achiziționarea unei locuințe de până la 140.000 euro
Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă care le permite tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani să achite un avans minim de 5% pentru achiziția unei locuințe prin programul ''Noua casă'', în cazul în care valoarea finanțării este cuprinsă între 70.000 euro și 140.000 euro, față de 15% cât este prevăzut &ic
Senat: Conducătorii de trotinete și biciclete electrice - obligați să poarte cască de protecție la deplasarea pe drumurile publice
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabilește obligația purtării căștii de protecție la deplasarea pe drumurile publice pentru conducătorii de trotinete electrice și biciclete electrice, indiferent de vârstă. S-au înregistrat 98 voturi ''pentru'' și o abținere. Propunerea legislativă mod
Csoma Botond (UDMR): Mi se pare neadecvat ca reforma administrativ-teritorială să fie adoptată prin asumarea răspunderii
Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, apreciază că este absolut neadecvat ca reforma administrativ-teritorială să fie adoptată prin asumarea răspunderii de către Guvern, așa cum a propus președintele PSD, Sorin Grindeanu. ''Eu nu știu dacă se poate face și nu știu dacă trecem așa peste voința cetățenilor. (...) Mi se pare o măsură an
Niculescu: Guvernul pe care îl conduc are ca obiectiv principal să aducă bani în țară, la buget și în economie
Premierul Luca Niculescu a declarat luni, după o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri, că obiectivul principal al Guvernului este atragerea de bani la buget și în economie, fără a pune o presiune fiscală suplimentară asupra celor care susțin activitatea economică. ''Trebuie să repornim motoarele economiei,
Peiu (AUR): PSD trebuie să hotărască ce vrea cu reforma administrativă
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, consideră că ''PSD trebuie să se hotărască ce vrea'' în privința reformei administrative, respectiv dacă face o propunere în Parlament sau optează pentru asumarea răspunderii Guvenului. ''PSD-ul trebuie să hotărască ce vrea. Prima oară a propus o comisie parlamentară p
Camera Deputaților/ Avrămescu: Pe partea economică, pare că acest guvern va continua politica Guvernului Bolojan
Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ștefăniță Avrămescu, a declarat că noul Guvern condus de Luca Niculescu va continua politica economică a fostului Guvern Bolojan, inclusiv în privința fiscalității. Formațiunea anunță că va continua să facă opoziție și să propună măsuri alternative. ''Suntem la aproape o săptămân
Cameră: Ivan Bogdan-Gruia și Marius Budăi preiau funcțiile deținute de Natalia Intotero și Mihai Ghigiu (PSD)
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, demisia deputatei PSD Natalia-Elena Intotero din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, în locul acesteia fiind numit Ivan Bogdan-Gruia. ''Prin prezenta, vă aducem la cunoștință că, în urma demisiei doamnei deputat Intotero Natalia-Elena din funcția de vice
Fenechiu (PNL): Cred că este sinucidere politică pentru orice Guvern să intre în Pilonul 2 de pensii
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, atrage atenția că este o sinucidere politică pentru orice Guvern care ar încerca să intre în banii din Pilonul 2 de pensii, adăugând că ar fi foarte bine să nu existe majorări de taxe anul viitor, pentru că acest lucru ar însemna bani mai puțini pentru români și scăderea nivelului de trai.
Grindeanu: Îi aduc aminte domnului Bolojan că a votat acest Guvern; prin urmare, nu poate să fugă de răspundere
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a transmis luni președintelui PNL, Ilie Bolojan, că a votat Guvernul Luca Niculescu și, prin urmare, ''nu poate să fugă de răspundere''. Grindeanu a fost întrebat cum răspunde afirmațiilor lui Bolojan potrivit căreia liderul PSD ar fi, de fapt, premierul de facto al noului Guvern.
Fenechiu (PNL): Așteptăm cu interes să vedem cum le explică Grindeanu primarilor săi că vrea să-i desființeze
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a afirmat luni că reforma administrativ-teritorială și a administrației, pentru care PSD cere asumarea răspunderii Guvernului, sunt ''lucruri cu care orice om sănătos la cap rezonează pozitiv'', dar ele trebuie discutate cu administrația și cu societatea, ''altminteri sunt doar cuvinte frumoase'
Niculescu: Coerența mixului de politici economice și dialogul constant Guvern-BNR - esențiale pentru macrostabilitate și creștere sustenabilă
Coerența mixului de politici economice și dialogul constant între Guvern și Banca Centrală sunt esențiale pentru susținerea unei creșteri economice sustenabile și pentru asigurarea stabilității macroeconomice, a transmis premierul Luca Niculescu, luni, după întâlnirea cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. 'Am început














