Ludovic Orban: Un lucru foarte important după care va fi judecată România va fi Legea bugetului de stat pe 2026
Un lucru foarte important după care va fi judecată România la nivelul Comisiei Europene și al agențiilor de rating va fi Legea bugetului de stat pe anul 2026, a declarat sâmbătă consilierul prezidențial Ludovic Orban.
''Știm foarte clar că suntem sub monitorizare la nivelul Comisiei Europene, că România este în procedură de deficit excesiv. Agențiile de rating care dau, cât de cât, un certificat de bonitate, de încredere, urmăresc evoluțiile. Și unul din elementele cele mai importante de care se va ține cont în evaluarea conduitei României este Legea bugetului de stat. Nu poți să faci Legea bugetului de stat, care, deja, trebuie elaborată, pentru că ea trebuie depusă în Parlament în octombrie, conform Legii finanțelor publice, dacă nu iei măsurile de reformă, de restructurare, de reducere a cheltuielilor de personal și a altor cheltuieli nenecesare'', a explicat fostul premier, într-o emisiune la Digi 24.
El a adăugat că actuala guvernare a luat ''unele măsuri necesare'', dar, în continuare, trebuie ''dat semnalul unei restructurări în administrație, unei eficientizări a instituțiilor publice, unei debirocratizări și unei orientări a instituțiilor publice către cetățean''.
''Vedem că de două luni de zile coaliția nu reușește să găsească o soluție pentru a opera aceste reduceri de personal, reducerea bugetelor pentru cheltuielile de personal, pentru că fiecare dintre formațiunile politice vine cu propria idee și, de fapt, nu vine cu nicio idee. Este vital să ajungă la o decizie cât mai repede'', a punctat Ludovic Orban.
Consilierul prezidențial a fost întrebat dacă este vina premierului Ilie Bolojan pentru faptul că aprobarea măsurilor privitoare la reforma din administrație este tergiversată.
''Nu poți să pui răspunderea... Ilie Bolojan a venit cu niște propuneri. Aceste propuneri nu au fost aprobate, așa cum le-a propus Ilie Bolojan, și s-a venit cu tot felul de alte propuneri de soluții, unele dintre ele care nu stau în picioare. Acum, să fim cinstiți, eu vă spun o părere personală: e mult mai greu să faci restructurări acum decât dacă le-ai fi făcut din prima zi a guvernării. Dacă în prima zi a guvernării se dădea ordonanță de urgență care spunea 'trecem pe rând o treime dintre angajați în șomaj tehnic, cu o plată, ca să reducem cheltuielile', rezistența ar fi fost mult mai mică. S-au operat niște cheltuieli, dar s-a umblat la sporuri, s-a umblat, mă rog, la niște cheltuieli care nu sunt cheltuieli de personal care să ducă la o redimensionare a administrației'', a afirmat Orban.
El a adăugat că problema este că nu e suficient doar să reduci bugetele instituțiilor.
''Trebuie să faci o restructurare a agențiilor, a autorităților, o restructurare inclusiv în administrația locală. După aceea, într-un fel, nu știu dacă ați văzut disputa, că, inițial, pachetul al treilea a fost botezat de reformă a administrației locale și, cumva, și-au justificat unele dintre partide care nu au fost de acord cu propunerile premierului Ilie Bolojan, spunând că trebuie restructurări și în administrația centrală. Dar, unde sunt propunerile de restructurare în administrația centrală? Evident, revin și spun: toată joaca asta de a arunca pisica în spinarea altuia nu va ține. Oamenii vor judeca guvernarea și nu vor face o diferență între partidele politice, chiar dacă unii își imaginează că, dacă joacă într-un fel, ca să se detașeze de răspunderea politică pentru măsurile impopulare, ei nu vor scăpa de pierderile de încredere și de votanți'', a subliniat consilierul prezidențial Ludovic Orban. AGERPRES/(A - redactor: Daniel Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nicușor Dan: O navă a fost lovită de o dronă la 13 mile, puțin în afara apelor teritoriale române
Președintele Nicușor Dan a declarat că vineri dimineață o navă a fost lovită de o dronă la 13 mile în Marea Neagră, puțin în afara apelor teritoriale ale României, menționând că acesta este un 'eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfășoară în contextul Războiului din Ucraina'. '
VIDEO Nicușor Dan: Trăim niște momente în care apărarea țării a ieșit dintr-o zonă cumva teoretică
Președintele Nicușor Dan a afirmat vineri că apărarea țării nu mai poate fi privită ca o chestiune teoretică, subliniind că sunt momente în care rolul Armatei în societate devine tot mai important.
Sibiu/Europarlamentarul Ștefănuță: Bruxelles-ul consideră oieritul și transhumanța obiceiuri din trecut, deși sunt prezente în România
Europarlamentarul Nicu Ștefănuță a declarat, joi seara, într-o discuție despre transhumanță desfășurată în cadrul Festivalului Astra Film de la Sibiu, că este nevoie de un limbaj comun între realitățile păstoritului din România și percepția de la Bruxelles, unde, potrivit acestuia, oieritul și transhumanța sunt considerate obiceiuri din trecut
Petrișor Peiu (AUR): Datele Eurostat demonstrează că Guvernul a ascuns dezastrul finanțelor publice
Liderul grupului senatorial AUR, Petrișor Peiu, acuză Guvernul Bolojan că 'a cosmetizat' deficitul bugetar și a ascuns adevărata situație a finanțelor publice. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, senatorul arată că, potrivit datelor Eurostat calculate în metodologia ESA, deficitul României a ajuns la 7,8% di
Guvern: Oleg Ungureanu, rechemat din calitatea de consul general la Lyon
Oleg Ungureanu va fi rechemat din calitatea de consul general, șef al Consulatului General al României la Lyon (Republica Franceză), conform unei hotărâri aprobate, vineri, de Guvern. Oleg Ungureanu a fost numit în această funcție în 2023. 'Potrivit Hotărârii de Guvern, domnul Oleg Ungureanu se
Guvernul acceptă vaccinuri de 1,31 milioane de lei donate de CE pentru combaterea pestei micilor rumegătoare
Executivul a aprobat vineri o hotărâre prin care statul român acceptă o donație de vaccinuri în valoare de 1.312.135 de lei din partea Comisiei Europene, pentru combaterea pestei micilor rumegătoare (PMR) și a variolei ovine și caprine (VOC), precum și transmiterea acestora în administrarea ANSVSA, în vederea implementării campaniei de v
Niculescu: Obiectivul meu este clar, să salvăm fiecare euro pe care România îl poate încasa prin PNRR
Premierul Luca Niculescu a anunțat că, vineri, după ședința de Guvern, va convoca o reuniune de evaluare cu miniștrii responsabili de îndeplinirea jaloanelor restante din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Niculescu a subliniat că termenele sunt foarte strânse și că România nu își poate permite să piardă
Luca Niculescu: Vreau să stabilim foarte rapid un plan integrat pentru creşterea siguranţei în şcoli
Premierul Luca Niculescu a anunţat, în debutul şedinţei Guvernului, că va fi elaborat un plan integrat pentru creşterea siguranţei în şcoli, cu responsabilităţi clare, măsuri de prevenţie, intervenţie rapidă şi sancţiuni ferme pentru actele de violenţă. În cursul zilei de vineri, premierul va avea o şedinţă de lucru cu miniştrii ş
Ședință extraordinară de guvern; donație de la CE pentru realizarea vaccinării împotriva virusului variolei ovine și caprine, pe agendă
Guvernul va aproba într-o ședință extraordinară, vineri, un proiect de hotărâre privind acceptarea de către statul român a donației unor bunuri mobile, în vederea realizării vaccinării împotriva infecției cu virusul pestei micilor rumegătoare și a variolei ovine și caprine, și darea acestor bunuri în administrarea Autorității Națio
Forumul Tinerilor Români de Pretutindeni - la Palatul Cotroceni; participă președintele Nicușor Dan
Forumul Tinerilor Români de Pretutindeni (FTRP), ajuns la cea de-a VI-a ediție, își deschide lucrările vineri, la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Nicușor Dan. Peste 150 de tineri din România și din diaspora vor participa, timp de șase zile, la activități dedicate identificării unor soluții concrete la problemele care îi priv
Decizia CEDO privind magistrații/Bolojan: Guvernul va avea de ales pe cine servește - România sau aristocrația bugetară
Actualul Guvern va avea de ales pe cine servește - România sau aristocrația bugetară, a transmis joi președintele PNL, Ilie Bolojan, fost premier, în contextul deciziei CEDO privind plat
Dantes Nicolae Bratu - schimbat din funcția de inspector general de stat la Inspecția Muncii
Dantes Nicolae Bratu își încetează mandatul de inspector general de stat la Inspecția Muncii. Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată joi în Monitorul Oficial. ''La data intrării în vigoare a prezentei decizii, încetează exercitarea, cu caracter temporar, de către domn
Eduard Bachide - numit șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din MApN
Eduard Bachide a fost numit, joi, în funcția de șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Decizia a fost semnată de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Eduard Bachide se
Nicușor Dan contestă la Curtea Constituțională Legea prin care orașul Voluntari este declarat municipiu
Președintele Nicușor Dan a trimis, joi, Curții Constituționale a României o sesizare asupra Legii privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari, județul Ilfov, subliniind lipsa mai multor indicatori obligatorii, dar și omiterea din cuprinsul documentației care însoțește actul normativ a unui referendum din 2009 privind transformarea localității în se
Luca Niculescu - ședință de lucru pe tema siguranței în școli, la Palatul Victoria
Premierul Luca Niculescu va avea vineri, la Palatul Victoria, o ședință de lucru pe tema siguranței în școli. Ședința este programată să aibă loc de la ora 9:00. În această săptămână s-au înregistrat două incidente grave în școli din Bistrița și Pitești. Joi, un elev din clasa a IX-a










