Preşedintele Iohannis felicită membrii comunităţii evreieşti cu prilejul sărbătorii de Pesah
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, felicitări conducerii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti şi tuturor membrilor comunităţilor evreieşti din România cu prilejul sărbătorii de Pesah. "Fie ca această celebrare, dedicată momentului fondator al naţiunii evreieşti, să fie un prilej de bucurie şi de reîncărcare de la valori precum liber
MAE: Noi proiecte de cooperare bilaterală, discutate la reuniunea Intermediară a Parteneriatului Strategic România-SUA
Reprezentanţi ai ministerelor şi agenţiilor din România, ai Cabinetului viceprim-ministrului pentru implementarea Parteneriatelor Strategice, precum şi reprezentanţi ai Departamentului de Stat şi Ambasadei Statelor Unite ale Americii au discutat vineri la Bucureşti, la reuniunea Intermediară a Parteneriatului Strategic România-SUA, despre stadiul cooperării bilat
Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş: Voi prezenta premierului o analiză privind criza lemnului de foc
Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a declarat vineri, la Târgovişte, că va prezenta premierului o analiză, astfel încât să fie găsite soluţii în ceea ce priveşte criza lemnului de foc. ''Într-un timp foarte scurt o să-i prezint premierului o analiză concretă a problematicii din sectorul forestier, din sectorul silv
Călin Popescu-Tăriceanu: Salut decizia SRI de a accepta desecretizarea protocoalelor de colaborare cu Parchetul General
Preşedintele Senatului şi lider al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat, vineri, la Arad, că salută decizia SRI de a desecretiza protocoalele de colaborare cu Parchetul
Codrin Ştefănescu: Publicarea Protocolului secret SRI - Parchetul General dezvăluie hidoşenia "Statului Paralel"
Publicarea Protocolului secret încheiat între SRI şi Parchetul General dezvăluie în mare parte hidoşenia "Statului Paralel", consideră Codri
Nicu Fălcoi (USR): Desecretizarea protocolului SRI-Parchet - firească, dacă respectă legislaţia românească
Senatorul USR de Timiş, Nicu Fălcoi, a declarat vineri, la Timişoara, că desecretizarea protocolului de cooperare încheiat între SRI şi Parchetul General es
Caraş-Severin: Paul Brummell - Ştiu că ieşim din UE, dar asta nu înseamnă că ieşim din Europa
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, aflat pentru prima dată la Reşiţa, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că Regatul Unit, chiar dacă va ieşi din UE, rămâne o ţară europeană, care va continua investiţiile şi legăturile comerciale cu statele din blocul comunitar. 'Am vizitat la Reşiţa două fabrici foarte diferite,
Parlamentarii USR cer explicaţii cu privire la poluarea de pe râul Lăpuş
Parlamentarii USR din Comisiile pentru Mediu condamnă "neglijenţa gravă" care a dus la deversarea apelor de la mina Băiuţ în apele Lăpuşului şi afirmă că acest accident reprezintă "cea mai gravă poluare" din Maramureş din ultimii 12 ani. Potrivit unui comunicat de presă, senatorul Allen Coliban şi deputatul Cornel Zainea cer autorităţ
Cătălin Drulă (USR): Readucerea lui Narcis Neaga la conducerea CNIR, sinonim cu un dezastru pentru infrastructura rutieră
Deputatul USR de Timiş Cătălin Drulă a declarat vineri, la Timişoara, că numirea lui Narcis Neaga la condu
MAE confirmă că un diplomat român a fost declarat "persona non grata" de către Federaţia Rusă
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) confirmă că un diplomat român acreditat în Rusia a fost declarat "persona non grata", aceasta după o măsură similară adoptată de ţara noastră în spirit de solidaritate cu Marea Britanie în cazul atacului de la Salisbury. "MAE reiterează poziţia sa de condamnare a oricăror acţiuni care a
Băsescu: Din protocolul desecretizat de SRI nu rezultă implicarea Serviciului în activitatea DNA prin decizia CSAT
Senatorul Traian Băsescu, preşedintele PMP, susţine că din protocolul semnat în 2009 între Ministerul Public şi Serviciul Român de Informaţii nu rezultă implicarea SRI în activitatea DNA în baza unor decizii ale CSAT din timpul când el era şef al statului şi se întreabă cum rămâne cu "minciuna propagandiştilor" î
Cioloş, despre partidul "Mişcarea România Împreună": Vom colabora cu cei care împărtăşesc principiile noastre
Partidul "Mişcarea România Împreună" va colabora cu acele formaţiuni care împărtăşesc aceleaşi valori, a declarat vineri fostul premier Dacian Cioloş, lider fondator al formaţiunii. El a spus că prin constituirea noului partid doreşte să propună "un vehicul" celor care care împărtăşesc cinstea şi onestitatea. "N
Premierul Viorica Dăncilă a participat la reuniunea ambasadorilor ţărilor membre UE acreditaţi la Bucureşti
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a participat, vineri, la reuniunea şefilor de misiuni diplomatice din statele membre ale Uniunii Europene (HOMS) acreditaţi la Bucureşti, context în care a exprimat încrederea că rezultatele anului 2018 vor fi similare cu cele obţinute în anul 2017, ca urmare a acţiunii guvernamentale de gestionare eficientă şi de modernizare
Tăriceanu: Nicolae Robu are atitudinea de a fi tovarăş cu instituţiile represive ale statului
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat vineri, la Timişoara, că primarul Nicolae Robu are poziţii care nu au de-a face cu liberalismul, el având atitudine de 'a fi tovarăş cu instituţiile represive ale statului', în replică edilul susţinând că liderul ALDE a fost intoxicat de colegii săi din Timiş. "Primarul
#CentenarDiplomatic: Branko Brankovic: Nivelul excelent al relaţiilor politice româno-sârbe, foarte greu de atins la nivel economic
România şi Serbia se străduiesc să ajungă, din perspectiva relaţiilor economice, la acelaşi nivel "excelent" al relaţiilor politice, dar această ţintă este "foarte greu de atins", apreciază ambasadorul Serbiei în România şi Republica Moldova, Branko Brankovic, într-un interviu acordat AGERPRES. "Relaţiile econom
