Tăriceanu: Creştinilor care serbează Învierea Domnului le doresc Sărbători Pascale fericite, pace şi bucurie
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a transmis un mesaj românilor care sărbătoresc Paştele duminică, dar şi celor care îşi serbează onomastica de Florii. "Creştinilor care serbează astăzi Învierea Domnului le doresc Sărbători Pascale fericite, pace şi bucurie. Cristos a Înviat!", a scris Tăriceanu, pe Facebook.
Preşedintele Iohannis îşi petrece sărbătorile pascale la Sibiu, alături de familie
Preşedintele Klaus Iohannis, alături de soţia sa, Carmen, au participat duminică dimineaţa la slujba din biserica parohială romano-catolică "Sfânta Treime", aflată în Piaţa Mare din centrul istoric al Sibiului. Şeful statului a fost aplaudat la ieşirea din biserică de câţiva localnici şi turişti prezenţi în Piaţa Mare.
MAE: România va continua să acţioneze în vederea consolidării eficienţei NATO şi a promovării valorilor şi obiectivelor comune
La 14 ani de la arborarea drapelului naţional în faţa sediului NATO, Alianţa Nord-Atlantică rămâne principalul garant al apărării şi securităţii ţării noastre şi un liant permanent cu o comunitate de 28 de state care împărtăşesc aceleaşi valori şi un angajament ferm faţă de libertate şi democraţie, arată Ministerul Afacerilor Externe, care salută marcarea,
Iohannis: România are în NATO, de un deceniu şi jumătate, cea mai solidă garanţie de securitate a sa
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis duminică un mesaj cu ocazia sărbătoririi Zilei NATO în România, în care afirmă că ţara noastră are în Alianţa Nord-Atlantică "cea mai solidă garanţie de securitate a sa". "Ca parte a celei mai pu
Ziua NATO în România/Fifor: La 14 ani de la aderare, românii beneficiază de cele mai puternice garanţii de securitate şi stabilitate
La 14 ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică, românii beneficiază de cele mai puternice garanţii de securitate şi stabilitate din întreaga noastră istorie naţională, a declarat duminică, de Ziua NATO, ministrul Apărării, Mihai Fifor. Cu oca
Dăncilă, de Ziua NATO: Vrem să demonstrăm în continuare că suntem un aliat credibil şi stabil în regiunea Mării Negre
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj cu ocazia marcării Zilei NATO în România, în care afirmă că autorităţile vor să demonstreze în continuare că ţara noastră este "un aliat credibil şi stabil" în regiunea Mării Negre.
Dăncilă: Tuturor românilor le doresc să se bucure de spiritul sfânt al acestei zile
Premierul Viorica Dăncilă a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Paştelui Catolic şi a Floriilor, ea urându-le tuturor românilor sănătate, linişte şi să se bucure alături de familie şi de toţi cei dragi de spiritul sfânt al acestei zile. "Astăzi este o zi cu dublă semnificaţie pentru creştinătate: Paştele catolic şi Duminica Floriilor
UPDATE Preşedintele Iohannis le urează 'Sărbători fericite!' românilor care sărbătoresc Paştele duminică
Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis, sâmbătă noapte, urări de bine tuturor românilor, atât celor care sărbătoresc Paştele, cât şi celor care serbează Floriile. "Sărbători fericite! Avem dublă sărbătoare: unii sărbătorim acum Învierea - şi le doresc 'Hristos a Înviat!' - iar mulţi serbăm astăzi Flor
Barna: Cred că drumul lui Dacian Cioloş şi al celorlalţi colegi din RO100 este comun cu al USR
Preşedintele USR, Dan Barna, apreciază, pe pagina sa de Facebook, că drumul lui Dacian Cioloş, al lui Vlad Voiculescu şi al membrilor RO100 "este comun cu al USR". "Singura şansă de politică d
Violeta Alexandru despre anunţul lui Cioloş privind înfiinţarea unui nou partid: Drumurile noastre se despart
Fostul ministru pentru dialog social în guvernul condus de Dacian Cioloş, Violeta Alexandru, a anunţat, sâmbătă, că va înceta colaborarea cu "echipa Cioloş", după anunţul fostului premier privind înfiinţarea partidului "Mişcarea România Împreună". Ea a afirmat că "orice nouă construcţie politică neclarificată doctr
Ludovic Orban: Autostrada Piteşti-Sibiu este "prioritate zero" pentru PNL
Realizarea tronsonului de autostradă dintre Piteşti şi Sibiu reprezintă o prioritate pentru liberali, a afirmat, sâmbătă, preşedintele PNL, Ludovic Orban. "Este o prioritate zero pentru noi, iar eu am demonstrat în mandatul de ministru al Transporturilor că am fost nu doar preocupat, ci că am făcut paşi înainte foarte semnificativi. &Ici
Orban: OUG care permite firmelor să opteze între impozit pe profit sau pe cifra de afaceri - o victorie a PNL
Ordonanţa de urgenţă care permite firmelor să opteze între impozit pe profit sau impozit pe cifra de afaceri reprezintă o victorie a liberalilor, care au susţinut această idee, a afirmat sâmbătă, la Piteşti, preşedintele PNL, Ludovic Orban. "PNL a obţinut o mare victorie (...) pentru mediul de afaceri. După cum bine ştiţi, marea bulversare fis
Turcan: Simularea examenului de Bacalaureat - oglinda învăţământului românesc; 60% dintre liceeni nu iau note de trecere
Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), deputatul Raluca Turcan, afirmă că rezultatele simulării examenului de Bacalaureat reflectă "lipsa de acţiune şi bâlbâielile permanente" ale Ministerului Educaţiei, iar şcoala a fost transformată într-o "instituţie bolnăvicioasă". "60% dintre liceeni nu iau nota
Barna: Sunt optimist că peste un milion de români vor susţine iniţiativa ''Fără penali în funcţii publice''
Preşedintele Uniunii Salvaţi România (USR), deputatul Dan Barna, crede că peste un milion de români vor susţine iniţiativa partidului "Fără penali în funcţii publice", care urmăreşte modificarea articolului 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales. "Sub bucuros să văd că sunt deja cetăţeni care vin şi doar la
Premierul Viorica Dăncilă a dispus eliberarea din funcţie a trei vicepreşedinţi ai ANAF
Premierul Viorica Dăncilă a dispus eliberarea din funcţie a trei vicepreşedinţi, cu rang de subsecretar de stat, ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Daniel Florin Anghel, Nicolae Pietrăreanu şi Daniel Mihai Tudor, deciziile fiind publicate vineri în Monitorul Oficial. Daniel Mihai Tudor era coordonator al Direcţiei generale antifraudă f

