VIDEO Bolojan spune că legea salarizării va permite doar creșteri de amplitudine mică, dacă nu se fac reduceri de personal
Premierul Ilie Bolojan a declarat că România trebuie să mențină anvelopa salarială la puțin peste 8% din PIB, în contextul angajamentelor privind reducerea deficitului bugetar. Bolojan a afirmat că noua lege a salarizării trebuie să fie realistă și corelată cu posibilitățile economiei.
În aceste condiții, sunt posibile două variante: o creștere de amplitudine 'mică', fără afectarea sectorului public, sau corecții mai mari coroborate cu reduceri de personal, a arătat prim-ministrul, într-o declarație de presă susținută la Palatul Victoria.
El a reamintit că dobânzile pe care le plătește România în acest an reprezintă aproape 3% din PIB, ajungând la 60 de miliarde de lei. În acest sens, a subliniat că România are nevoie de o lege a salarizării 'sustenabilă', unde anvelopa salarială să se situeze puțin peste 8% din PIB.
'Constrângerile pe care le avem țin de păstrarea unui procent al anvelopei salariale, ca pondere din PIB-ul României, care să se situeze foarte puțin peste 8% din PIB. Astăzi avem 8,1% din PIB și, deci, nu vom putea avea o pondere mai mare a acestei anvelope în anii următori, pentru că, efectiv, nu ne putem permite, nu pentru că cineva nu vrea, ci pentru că altfel am intra într-o fundătură. Astăzi, de exemplu, avem aproximativ 166 de miliarde de lei total cheltuieli de salarii în sectorul public, ceea ce reprezintă 8,1% din datele comunicate de Ministerul de Finanțe', a declarat Bolojan.
Potrivit acestuia, noua lege a salarizării trebuie să fie realistă și corelată cu posibilitățile economiei. Variantele care pot fi aplicate vor fi discutate în perioada următoare, cu implicarea miniștrilor.
'Creșterea care poate fi făcută începând de anul viitor trebuie să țină cont de aceste date și nu avem decât două posibilități reale: sau o creștere, o corecție de amplitudine mică, dacă nu va fi afectat sectorul public, sau, dacă se dorește într-adevăr o amplitudine mai mare, corecții mai mari, creșteri mai mari, reduceri mai mari de inechități, atunci singura soluție este să reducem baza de cheltuieli publice, deci reducere de personal acolo unde nu se justifică, în așa fel încât spațiile eliberate să îți permită să îi plătești mai bine pe cei care lucrează cu adevărat', a spus Bolojan.
Premierul a menționat că în sectorul public din România, la finalul anului trecut, existau 1,28 milioane de posturi. Bolojan a atras atenția asupra faptului că 'decalajul de salarizare' dintre sectorul public și cel privat se adâncește. De asemenea, a apreciat că politicile salariale sunt 'decuplate de dinamica productivității' muncii.
'România are printre cele mai mici venituri fiscale din țările UE, dar printre cele mai mari cheltuieli salariale în sectorul bugetar, ca procent din veniturile fiscale', a spus Bolojan.
Premierul a invocat date conform cărora în România veniturile publice reprezintă 30% din PIB, în condițiile în care valoarea medie la nivelul țărilor europene este 40%.
'Deci venituri mai mici decât celelalte țări europene din PIB. Cheltuieli de personal, din venituri, în pondere destul de mare. Astăzi, practic din fiecare leu care se colectează în România, 39% acoperă salariile din sectorul bugetar', a spus el.
Bolojan a reamintit că guvernările anterioare s-au angajat să susțină o lege în baza căreia salariile din sectorul public să fie stabilite în mod transparent. El a adăugat că de-a lungul anilor au existat intervenții care au generat 'majorări arbitrare' în anumite sectoare, iar unele decizii ale instanțelor au schimbat sistemele de salarizare.
Premierul a pledat pentru echitate, pentru o corelare a salarizării din sectorul bugetar cu productivitatea, dar și pentru un nivel de salarizare care să țină cont de posibilitățile reale ale economiei.
'Astăzi avem, orice s-ar spune, cheltuieli salariale într-o anvelopă totală care sunt disproporționat de mari față de posibilitățile acestei țări, raportat la veniturile bugetare pe care le avem', a punctat el.
Pe de altă parte, premierul a declarat că legislația privind salarizarea face parte dintre reformele care vor necesita negocieri și discuții atât în spațiul public, dar și cu Comisia Europeană. În aceeași categorie se încadrează legea apelor și prevederile privind decarbonizarea. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
VIDEO Bolojan: Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro
VIDEO Bolojan: Ținta este să aducem plățile aferente PNRR la zi în următoarele două-trei săptămâni
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE: Schimb de opinii Neculăescu - Barrot; discuții despre parteneriatul strategic româno-francez și evoluția mediului regional
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut, sâmbătă, un schimb de opinii cu omologul francez Jean-Noël Barrot, prilej cu care a fost reafirmată soliditatea parteneriatului strategic dintre România și Franța, dar și importanța strategică a Mării Negre. ''Schimb de opinii constructiv cu ministrul francez al Afa
Bolojan: Dacă nu menținem echilibrele țării, criza bugetară riscă să degenereze într-o criză economică
Fostul premier Ilie Bolojan a declarat sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că problemele legate de deficite și cheltuieli vor continua să reprezinte o provocare și pentru actualul sau viitorul guvern, avertizând că, dacă nu vor fi menținute echilibrele țării, există riscul ca o criză bugetară să degenereze într-o criză economică în care ar avea
Dan Neculăescu, discuții cu omologul turc pe tema securității la Marea Neagră
Atacurile asupra navelor comerciale sunt inacceptabile, iar România și Turcia vor coopera mai mult pentru o regiune stabilă și conectată, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, în contextul unei convorbiri telefonice pe care a avut-o cu omologul turc Hakan Fidan. ''O primă conversație bună astăzi cu omolog
Luca Niculescu: Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern
Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern, consideră premierul Luca Niculescu, punctând că românii din diaspora ocupă un loc important în această viziune. ''Știu că, pentru mulți dintre ei, România înseamnă familia, limba în care au crescut, prietenii și amintirile. Dar &
Incident în Marea Neagră/Neacșu: În situații critice, profesionalismul și experiența pot face diferența dintre viață și moarte
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a felicitat polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și toate structurile MAI mobilizate în urma incidentului naval produs vineri în Marea Neagră, el arătând că, în situații critice, profesionalismul, experiența și fiecare minut pot face diferența dintre viață și moarte. ''
Luminița Popescu (PNL) a demisionat de la ANES: Am ales să plec cu responsabilitate și respect față de instituția pe care am condus-o
Luminița Popescu (PNL) a fost eliberată, la cerere, din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta
Neculăescu - discuție cu omologul ucrainean despre situația de securitate de la Marea Neagră: România își crește capabilitățile
Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a discutat vineri cu omologul ucrainean, Andrii Sybiha, despre situația de securitate din Marea Neagră, el arătând că România își crește capabilitățile pentru a proteja libertatea de navigație. Discuția vine după ce un nou atac cu drone a avut loc vineri asupra unei nave comerciale în apropierea ape
Olivia-Diana Morar - numită consilier prezidențial onorific pe teme de politici publice și educație
Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul pentru numirea Oliviei-Diana Morar în funcția de consilier onorific pe politici publice și educație. Potrivit CV-ului său de pe site-ul Camerei Deputaților, Olivia-Diana Morar a fost secretar de stat în Ministerul Justiției între 2020 și 2021. A practicat avocatura și din 2020 e
Claudiu Manda (PSD): Deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență - un gest de normalitate și de responsabilitate
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat vineri că deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, reprezintă un gest de normalitate și de responsabilitate, 'după presiunea uriașă pusă asupra sistemului de fondurile insuficiente' alocate în timpul guvernării Bolojan. 'Schimba
Premierul a discutat cu omologul ucrainean referitor la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre
Prim-ministrul Luca Niculescu a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Serghii Korețki privitoare la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre. 'Am avut o conversație telefonică aprofundată cu prim-ministrul Ucrainei, Korețki, despre situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre, inclusiv după recentele
Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte CNAS, exercită atribuțiile președintelui instituției
Vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Larisa Mezinu-Bălan va exercita atribuțiile președintelui CNAS până la numirea conducătorului instituției, după plecarea lui Horațiu Moldovan (PNL). Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoare a acestei
Premierul a cerut ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR
Prim-ministrul Luca Niculescu a cerut vineri ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR. Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul ședinței convocate la Palatul Victoria cu reprezentanții ministerelor de linie, accentul a fost pus asupra evaluării cererilor de plată numărul 5 și 6, stabilirii m
Alexandru Avram - numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Alexandru Avram a fost numit în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia de numire a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 2 noiembrie, domnul Alexandru Avram se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-minis
Niculescu: Românii din Diaspora - adevărat izvor de competență; relația noastră să depășească etapa momentelor solemne
Premierul Luca Niculescu a declarat, vineri, că românii din Diaspora sunt un 'adevărat izvor de competență, experiență, inițiativă, legături internaționale', menționând că relația cu aceștia trebuie să depășească 'etapa elanurilor de solidaritate și a momentelor solemne'. Premierul a participat, la Palatul Cotroceni, alături de preș
Mihnea Claudiu Drumea - numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Mihnea Claudiu Drumea a fost numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 23 octombrie, domnul Mihnea Claudiu Drumea se numește în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', s




