logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO Bolojan: Am convenit ca proiectele aferente jaloanelor PNRR nefinalizate să fie promovate în Parlament ca inițiative legislative

Imagine din galeria Agerpres

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul va urgenta finalizarea jaloanelor și reformelor din PNRR, astfel încât România să poată accesa fondurile europene aferente. Măsurile vor fi transpuse în Parlament sub forma unor proiecte de lege, având în vedere că Executivul interimar nu poate emite ordonanțe.

'Ca să putem absorbi aceste fonduri, sunt două direcții importante pe care le-am discutat și le-am convenit astăzi prin notele care au fost aprobate astăzi în ședința de Guvern. Am stabilit ceea ce e de făcut în următoarele două săptămâni, care sunt foarte importante pentru închiderea acestor negocieri și pentru absorbția fondurilor europene. Avem în primul rând de îndeplinit reformele, adică țintele și jaloanele în așa fel încât să ni se poată vira banii', a declarat Ilie Bolojan joi, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Bolojan a precizat că Guvernul mai are de îndeplinit peste 35 de jaloane, dintre care 9 sunt considerate critice, deoarece implică reforme sensibile și modificări legislative.

'Peste 35 de jaloane dintre care 9 sunt foarte importante pentru că ele presupun, pe de-o parte, reforme în domenii care au potențial de discuții ample în spațiul public, și, de asemenea, presupun modificări legislative. După cum știți, acest guvern interimar nu mai are capacitatea să emită ordonanțe sau să depună proiecte de legi în Parlament. De aceea, am convenit ca toate proiectele care vor fi finalizate - și ne propunem să le finalizăm pe toate în următoarele două săptămâni - să fie depuse la parlament sub formă de inițiative legislative de către membrii guvernului care sunt parlamentari sau de către alți parlamentari, să fie solicitată procedura de dezbatere în procedură de urgență, să comunicăm aceste proiecte de lege conducerii partidelor din Parlament. Și de pe acum le mulțumesc anticipat tuturor pentru responsabilitate și pentru sprijinul pentru aceste măsuri, în așa fel încât România să acceseze fonduri europene', a declarat Bolojan.

Premierul a precizat că din cele 9 reforme, care fiecare are o pondere de cel puțin 700 de milioane de euro și o pondere totală de peste 7 miliarde de euro, sunt câteva care au deja acordul Comisiei Europene.

'Și, practic, ele au fost depuse sau urmează să fie depuse în aceste zile, cum este, de exemplu, proiectul de lege privind utilizarea terenurilor degradate de la ADS, prin criterii transparente, prin licitații, pentru a fi puse la dispoziție pentru investiții în regenerabile. De asemenea, avem finalizat proiectul care ține de digitalizarea cercetării, de întărirea colaborării dintre mediul de afaceri și cercetare, proiect care ține de Autoritatea Națională de Cercetare și va fi promovat de către Ministerul Educației. De asemenea, sunt discuții avansate pe câteva proiecte de lege importante
și până săptămâna viitoare estimăm că vom clarifica și vom primi opinia Comisiei Europene, în așa fel încât aceste proiecte să fie promovate în parlament până la sfârșitul săptămânii viitoare', a declarat Bolojan.

Premierul a precizat că ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, are mandat să negocieze toate aceste aspecte.

'Și la finalul săptămânii următoare va fi o discuție decisivă legată de aceste aranjamente instituționale care țin de ultimele modificări la programul PNRR', a mai spus Bolojan. AGERPRES/ (A,AS - redactor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Citeşte şi:

VIDEO Bolojan: Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro

VIDEO Bolojan: Ținta este să aducem plățile aferente PNRR la zi în următoarele două-trei săptămâni

Afisari: 821

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 24-10-2026 17:50

MAE: Schimb de opinii Neculăescu - Barrot; discuții despre parteneriatul strategic româno-francez și evoluția mediului regional

Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut, sâmbătă, un schimb de opinii cu omologul francez Jean-Noël Barrot, prilej cu care a fost reafirmată soliditatea parteneriatului strategic dintre România și Franța, dar și importanța strategică a Mării Negre. ''Schimb de opinii constructiv cu ministrul francez al Afa

Politic 24-10-2026 16:10

Bolojan: Dacă nu menținem echilibrele țării, criza bugetară riscă să degenereze într-o criză economică

Fostul premier Ilie Bolojan a declarat sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că problemele legate de deficite și cheltuieli vor continua să reprezinte o provocare și pentru actualul sau viitorul guvern, avertizând că, dacă nu vor fi menținute echilibrele țării, există riscul ca o criză bugetară să degenereze într-o criză economică în care ar avea

Politic 24-10-2026 13:02

Dan Neculăescu, discuții cu omologul turc pe tema securității la Marea Neagră

Atacurile asupra navelor comerciale sunt inacceptabile, iar România și Turcia vor coopera mai mult pentru o regiune stabilă și conectată, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, în contextul unei convorbiri telefonice pe care a avut-o cu omologul turc Hakan Fidan. ''O primă conversație bună astăzi cu omolog

Politic 24-10-2026 11:36

Luca Niculescu: Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern

Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern, consideră premierul Luca Niculescu, punctând că românii din diaspora ocupă un loc important în această viziune. ''Știu că, pentru mulți dintre ei, România înseamnă familia, limba în care au crescut, prietenii și amintirile. Dar &

Politic 23-10-2026 21:39

Incident în Marea Neagră/Neacșu: În situații critice, profesionalismul și experiența pot face diferența dintre viață și moarte

Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a felicitat polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și toate structurile MAI mobilizate în urma incidentului naval produs vineri în Marea Neagră, el arătând că, în situații critice, profesionalismul, experiența și fiecare minut pot face diferența dintre viață și moarte. ''

Politic 23-10-2026 21:03

Luminița Popescu (PNL) a demisionat de la ANES: Am ales să plec cu responsabilitate și respect față de instituția pe care am condus-o

Luminița Popescu (PNL) a fost eliberată, la cerere, din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta

Politic 23-10-2026 20:03

Neculăescu - discuție cu omologul ucrainean despre situația de securitate de la Marea Neagră: România își crește capabilitățile

Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a discutat vineri cu omologul ucrainean, Andrii Sybiha, despre situația de securitate din Marea Neagră, el arătând că România își crește capabilitățile pentru a proteja libertatea de navigație. Discuția vine după ce un nou atac cu drone a avut loc vineri asupra unei nave comerciale în apropierea ape

Politic 23-10-2026 19:15

Olivia-Diana Morar - numită consilier prezidențial onorific pe teme de politici publice și educație

Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul pentru numirea Oliviei-Diana Morar în funcția de consilier onorific pe politici publice și educație. Potrivit CV-ului său de pe site-ul Camerei Deputaților, Olivia-Diana Morar a fost secretar de stat în Ministerul Justiției între 2020 și 2021. A practicat avocatura și din 2020 e

Politic 23-10-2026 17:39

Claudiu Manda (PSD): Deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență - un gest de normalitate și de responsabilitate

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat vineri că deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, reprezintă un gest de normalitate și de responsabilitate, 'după presiunea uriașă pusă asupra sistemului de fondurile insuficiente' alocate în timpul guvernării Bolojan. 'Schimba

Politic 23-10-2026 17:25

Premierul a discutat cu omologul ucrainean referitor la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre

Prim-ministrul Luca Niculescu a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Serghii Korețki privitoare la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre. 'Am avut o conversație telefonică aprofundată cu prim-ministrul Ucrainei, Korețki, despre situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre, inclusiv după recentele

Politic 23-10-2026 17:20

Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte CNAS, exercită atribuțiile președintelui instituției

Vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Larisa Mezinu-Bălan va exercita atribuțiile președintelui CNAS până la numirea conducătorului instituției, după plecarea lui Horațiu Moldovan (PNL). Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoare a acestei

Politic 23-10-2026 17:17

Premierul a cerut ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR

Prim-ministrul Luca Niculescu a cerut vineri ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR. Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul ședinței convocate la Palatul Victoria cu reprezentanții ministerelor de linie, accentul a fost pus asupra evaluării cererilor de plată numărul 5 și 6, stabilirii m

Politic 23-10-2026 16:57

Alexandru Avram - numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului

Alexandru Avram a fost numit în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia de numire a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 2 noiembrie, domnul Alexandru Avram se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-minis

Politic 23-10-2026 16:42

Niculescu: Românii din Diaspora - adevărat izvor de competență; relația noastră să depășească etapa momentelor solemne

Premierul Luca Niculescu a declarat, vineri, că românii din Diaspora sunt un 'adevărat izvor de competență, experiență, inițiativă, legături internaționale', menționând că relația cu aceștia trebuie să depășească 'etapa elanurilor de solidaritate și a momentelor solemne'. Premierul a participat, la Palatul Cotroceni, alături de preș

Politic 23-10-2026 16:40

Mihnea Claudiu Drumea - numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului

Mihnea Claudiu Drumea a fost numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 23 octombrie, domnul Mihnea Claudiu Drumea se numește în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', s