Guvernul a aprobat schema de ajutor de minimis pentru dezvoltarea staţiunilor balneare şi strategia de dezvoltare a ecoturismului
Guvernul a aprobat în şedinţa de joi schema de ajutor de minimis pentru modernizarea şi dezvoltarea staţiunilor balneare şi strategia de dezvoltare a ecoturismului, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu. "A fost adoptată o hotărâre de Guvern prin care a fost instituită schema de ajutor de minimis pentru modernizarea
Iohannis: E foarte clar că o moţiune de cenzură este oportună
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că este oportună o moţiune de cenzură depusă de Opoziţie împotriva actualei guvernări. "Foarte clar că este oportună. Cum să nu fie oportună? După ce PSD a pierdut alegerile europarlamentare, cred că Opoziţia deja scrie la ultimele fraze din moţiunea de cenzură. Cel puţin aş face eu aşa", a precizat
Iohannis: Voi forma un grup de lucru pentru soluţii privind votul din străinătate
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că va forma un grup de lucru care va căuta soluţii cu privire la votul românilor din străinătate, precizând că va avea discuţii şi cu premierul Viorica Dăncilă. "Voi forma un grup de lucru care trebuie să caute soluţii şi le voi propune celor care pot transpune pe urmă în legislaţie sau în
Kelemen: De 30 de ani primim voturi în Vechiul Regat; cei care se miră ori nu ştiau, ori vor să manipuleze
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, că nu este o noutate că formaţiunea pe care o conduce primeşte voturi din afara Transilvaniei şi că cei care au pus în discuţie acest lucru fie nu ştiau, fie doresc să manipuleze opinia publică. El s-a referit astfel la articole de presă şi la discuţii din
Teodorovici: Multe aspecte legate de OUG 114 cred că nu au mai rămas de clarificat
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat joi că multe aspecte nu mai sunt de clarificat legat de OUG 114/2018, precizând că deja două subiecte au fost închise - cele legate de pilonul II de pensii şi discuţiile privind sectorul bancar, cu noul indice de referinţă, cu taxa pe activele financiare. "Am dat puţin mai devreme exe
Klaus Iohannis: Titus Corlăţean nu va fi ministru la nimic
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că nu va accepta propunerea de numire a lui Titus Corlăţean ca membru al Guvernului. "Titus Corlăţean nu va fi ministru la nimic", a spus Iohannis, precizând că îl consideră pe acesta "artizanul dezastrului de la alegerile din 2014". El a precizat că această propunere va f
Teodorovici: Luni - marţi, suma transferată pentru taxa de mediu trebuie să se regăsească în conturile românilor
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat joi că, la începutul săptămânii viitoare, cele 700 de milioane de lei care au fost transferate către Fondul de mediu pentru restituirea taxei auto trebuie să se regăsească în conturile românilor. "Astăzi, în Guvern, am avut o propunere de act normativ pentru aprobarea
Iohannis anunţă că a convocat partidele la consultări pentru a decide cum se va pune în practică rezultatul de la referendum
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că a convocat partidele la consultări săptămâna viitoare, pentru a decide cum se va pune în practică rezultatul de la referendumul din 26 mai. "Sunt foarte bucuros să anunţ că 6,5 milioane de români au răspuns cu 'Da' la cele două întrebări. (...) Acum suntem în momentul &icir
Papa la Bucureşti/Emil Constantinescu: Vizita Papei oferă speranţa unui nou avânt pentru dialogul ecumenic
Fostul preşedinte Emil Constantinescu, sub al cărui mandat prezidenţial a avut loc vizita în România, acum 20 de ani, a Papei Ioan Paul al II-lea, îşi exprimă speranţa că venirea actualului Suveran Pontif, Papa Francisc, în ţara noastră va oferi speranţa "unui nou avânt pentru dialogul ecumenic", dar şi a "unei noi afirmări a Rom&
Teodorovici: Dobânda la creditele acordate prin programele guvernamentale se va calcula utilizând indicele de referinţă
Guvernul a adoptat în şedinţa de vineri o hotărâre care prevede că pentru dobânda calculată creditelor acordate prin programele guvernamentale cu garanţia statului se va utiliza indicele de referinţă în locul ROBOR-ului, a anunţat ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici. "S-a adoptat o hotărâre de Guvern pentru modificarea le
Teodorovici: Guvernul a decis o nouă modalitate de calcul a capitalului social minim al fondurilor de pensii private
Guvernul a decis o nouă modalitate de calcul a capitalului social minim al fondurilor de pensii private, a anunţat joi ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. "Astăzi am adoptat în şedinţa de Guvern modificări necesare funcţionării în condiţii optime a administratorilor de pensii private şi diversificării universului investiţional pen
Preşedintele Iohannis a aprobat eliberarea din funcţie a judecătoarei din completul care l-a condamnat pe Dragnea
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele de eliberare din funcţie a mai multor magistraţi, între care se numără şi judecătoarea Luciana Mera, membră în completul de cinci judecători care l-a condamnat pe Liviu Dragnea în dosarul DGASPC Teleorman. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decr
Meleşcanu susţine prelungirea votului în diaspora: În maxim o lună - o propunere cât mai larg acceptată
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat joi că susţine varianta prelungirii votului în diaspora la o perioadă de până o săptămână şi a anunţat că "în maxim o lună" ar putea fi formulată o propunere în acest sens. "Singura modalitate este să prelungim votul în diaspora. Să fie o perioadă de -
Anca Alexandrescu - eliberată din funcţia de consilier onorific al premierului; decizia - publicată în MO
Anca Alexandrescu a fost eliberată joi din funcţia de consilier onorific al prim-ministrului Viorica Dăncilă. Decizia privind încetarea calităţii de consilier onorific al prim-ministrului în cazul Ancăi Alexandrescu a fost publicată în Monitorul Oficial. Anca Alexandrescu a fost numită consilier onorific al prim-ministrului &ic
Meleşcanu spune că nu a luat în calcul demisia: Nu am crezut că e corect să renunţ la obiectivele mari
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu a declarat joi că nu a luat în calcul o eventuală demisie, deoarece nu a crezut că este corect să renunţe la obiectivele mari ale mandatului său "pentru o anumită problemă". "Nu am luat niciun moment în calcul acest lucru. În calitatea mea de ministru de Externe, am nişte obi