Cazanciuc: Dacă proiectul lui Corlățean nu va reuși, cred că proiectul social-democrat din România va eșua
Senatorul social-democrat Robert Cazanciuc susține candidatura lui Titus Corlățean la președinția PSD, exprimându-și convingerea că acesta are 'forța' de a aduce partidul 'la cotele mari de încredere publică care l-au consacrat'.
'Acum 12 de ani făceam un pas important în carieră, alegând să intru în politică, convins că numai așa pot să-mi folosesc mai bine pregătirea și experiența în slujba țării. Astfel, am decis să mă alătur PSD și unei echipe care la acea vreme avea capacitatea și calitățile de a schimba în bine drumul României, ceea ce s-a și întâmplat. M-a bucurat vestea că Titus Corlățean, colegul și prietenul meu din Senat, și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de președinte al PSD. Îl cunosc bine pe Titus Corlățean și cred în forța și dorința sa de a aduce PSD la cotele mari de încredere publică care l-au consacrat, având în jurul său oameni valoroși, fideli principiilor social-democrate și cu viziuni de succes pentru România', a scris Cazanciuc, luni, pe Facebook.
El a adăugat că intenționeză să contribuie în continuare la dezvoltarea țării și la bunăstarea națiunii.
'Cred că am dovedit prin toată cariera mea publică, trecând prin toate cele trei puteri ale statului, că am adus, prin proiectele mele, nenumărate beneficii României și românilor. Și intenționez să contribui în continuare la dezvoltarea țării și la bunăstarea națiunii', a menționat Robert Cazanciuc.
În opinia sa, viitorul Congres al PSD este cel 'al ultimei șanse' a partidului.
'Cred că este știrea verii: Titus Corlățean candidează la șefia PSD. Românii vor să creadă din nou în oameni politici, în oameni competenți, în oameni serioși, în oameni dedicați în mod real cetății, în oameni autentici. Titus Corlățean este un om autentic. Cred că este ceea ce așteaptă nu doar PSD, ci foarte mulți români. Într-un mediu extrem de complicat, Titus Corlățean îl văd că este un autentic, îl văd că își dedică întreaga activitate bunului mers al cetății. Cred că este Congresul ultimei șanse a PSD', a transmis Cazanciuc, într-un mesaj video.
El crede că, dacă proiectul lui Corlățean nu va reuși, 'întregul proiect social-democrat din România va eșua'.
'Dacă vrem, oameni buni, ca statul român să aibă grijă de educație, de sănătate, de oameni în vârstă, cred că trebuie să avem un pilon social-democrat autentic, nu unul de mucava. Voi pune în slujba lui cei 30 de ani de carieră publică și voi pleda pentru ca Titus Corlățean să poată câștiga șefia PSD într-un congres în care toată lumea să fie conștientă că este singura șansă și doar împreună putem câștiga', a evidențiat Robert Cazanciuc. AGERPRES/(A, AS - redactor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bolojan - întâlnire cu noua echipă PNL București: Am avut o primă discuție despre viitor
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a avut luni seara o întâlnire cu echipa organizației de București a liberalilor, după noile numiri de la conducerile filialelor de sectoare. 'La București, PNL își deschide organizațiile către comunități și către oameni. Nu doar în perioadele electorale, ci în fiecare zi. George
Ambasadori și membri ai comunității ucrainene din România au celebrat Ziua Independenței Ucrainei la București
Ambasadori și membri ai comunității ucrainene din România au celebrat, luni, Ziua Independenței Ucrainei la București, cu dansuri, o expoziție de fotografie, cântece tradiționale și discursuri în care au fost subliniate rezistența poporului vecin și dorința de pace. 'Această aniversare are o semnificație specială. Pentru
Vocabular Global al Rezilienței - lansat la Kiev; Mirabela Grădinaru a propus cuvântul 'dârzenie'
'Lumea în 2026: stabilitate în vremuri incerte' a fost tema celui de-al șaselea Summit al Primelor Doamne și al Primilor Domni organizat la Kiev, la care a participat și partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru. Participarea Mirabelei Grădinaru la această reuniune a avut loc la invitația Primei Doamne a Ucr
Șeful SGG: Criterii noi de performanță pentru RA-APPS
Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec, a anunțat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanță pentru activitatea Regiei Autonome - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). 'Reguli mai dure pentru RA-APPS. Conducerea va răspunde pentru rezultate. Ani la rând, românii au auzit despre RA-APPS mai
Grindeanu: Încă nu există un punct de vedere comun între Ministerele Muncii, Sănătății și Educației pe legea salarizării
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că încă nu s-a ajuns la un punct de vedere comun între Ministerele Muncii, Educației și Sănătății pe proiectul legii salarizării unitare, iar în aceste condiții va fi foarte greu ca acest proiect să mai fie adoptat în timp util, astfel încât România să nu piardă ban
Grindeanu: Cei de la USR au făcut o alianță cu AUR în plenul Camerei Deputaților la legea integrității
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a susținut, luni, că, în ședința de plen, la votarea legii integrității, USR și AUR au făcut o majoritate împotriva acestui act normativ, deci a jalonului PNRR. 'În primul rând, țin să le mulțumesc celor care au votat pentru această lege și aici aș vrea să fac o men
Legea integrității reexaminată - adoptată de plenul Camerei Deputaților
Plenul Camerei Deputaților a reexaminat, luni, Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 883 din 17 august. S-au înregistrat 183 de voturi 'pentru', 84 'împotrivă' și trei abțineri. Anterior, comisiile ju
Camera Deputaților/ A fost prorogat termenul pentru desfășurarea admiterii la liceu la finalul clasei a VIII-a
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, luni, un proiect potrivit căruia admiterea la liceu și evaluarea națională organizate la finalul clasei a VIII-a, prevăzute în actuala Lege a învățământului preuniversitar, se prorogă până la absolvirea clasei a VIII-a de către generația de elevi care a început clasa a V-a în anul școlar 2025 -
Senat/ Audieri la Comisia de apărare pe tema incidentelor cu drone marine
Senatoarea Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera superioară a Parlamentului, i-a invitat pe reprezentanții Ministerului Apărării, ai Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Ministerului de Externe, Autorității Navale Române, Administrației Porturilor Maritime Constanța și A
Mirabela Grădinaru - la Kiev, la Summitul organizat de Prima Doamnă a Ucrainei
Partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, este prezentă luni, la Kiev, la Summitul Primelor Doamne și al Primilor Domni, a informat Administrația Prezidențială. 'Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru, este prezentă la Kiev la invitația Primei Doamne a Ucrainei, Olena Zelenska, la Summitul Primelor Doamne și al Primilor
Nicușor Dan, după Coaliția de Voință: Am abordat numărul în creștere al incidentelor cu drone la granițele NATO
Președintele Nicușor Dan a participat luni, în format online, la reuniunea Coaliției de Voință, organizată chiar de Ziua Independenței Ucrainei. 'Azi, când marcăm Ziua Independenței Ucrainei, am avut o întâlnire constructivă a Coaliției de Voință. A fost o binevenită ocazie să reafirmăm susținerea noastră totală pentru Ucraina și am
Senat/Legea privind modificarea limitelor ariilor protejate pentru amenajări hidroenergetice - aprobată în forma trimisă la promulgare
Plenul Senatului, întrunit luni în sesiune extraordinară, a aprobat raportul comun de admitere, fără amendamente, asupra Legii privind modificarea limitelor ariilor protejate, posibile pentru anumite obiective de amenajări hidroenergetice, în forma transmisă la promulgare. Astfel a fost respinsă cererea de reexaminare a președintelui Rom&acir
Plenul Senatului a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea Ilie Bolojan - Simina Tănăsescu
Plenul Senatului, reunit luni, a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare de către Comisia pentru constituționalitate cu privire la întâlnirea care a avut loc pe 14 august între premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu. 'Ancheta parlamentară (...) are drept scop și obiective analizarea
Președintele a promulgat legile privind ajutorul pentru crescătorii de porci și vite; pragul maxim - 50.000 de euro
Președintele Nicușor Dan a promulgat, luni, actele normative privind ajutorul de stat pentru crescătorii de porci și vite, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, pragul maxim al subvenției fiind de 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar. Potrivit Legii privind suinele, ajutorul de stat se acordă crescătorilor care îndeplinesc următoarele crit
Deputata AUR Laura Gherasim cere urgentarea realizării Drumului Expres Tișița - Albița
Deputata AUR Laura Gherasim cere urgentarea realizării Drumului Expres Tișița - Albița, afirmând că prin tergiversarea acestui proiect vasluienii și cetățenii Republicii Moldova sunt 'văduviți de o investiție vitală', care poate schimba economic această parte a țării. 'Dezinteresul politic și incapacitatea celor care ne guvernează de a duce l



