Comunicat de presă - Senator Niculina Stelea (AUR)
COMUNICAT DE PRESÃ
Niculina Stelea (senator AUR): 'Nu vă bateți joc de bătrânii României!'
Senatorul AUR Niculina Stelea respinge introducerea contribuției CASS pentru pensiile sub 3.000 de lei și o eventuală creștere a vârstei de pensionare, avertizând că pensionarii sunt deja afectați de înghețarea pensiilor, inflație și actualele contribuții de sănătate.
Senatorul AUR susține că soluțiile pentru reducerea cheltuielilor și creșterea veniturilor statului trebuie căutate în reorganizarea administrației, diminuarea cheltuielilor cu bunuri și servicii, combaterea evaziunii și a optimizărilor fiscale, nu prin noi poveri puse pe umerii pensionarilor.
'AUR se opune categoric introducerii plății CASS (10%) pentru pensiile sub 3.000 de lei sau creșterii vârstei de pensionare așa cum înțeleg că
ar fi propus Comisia Europeană (informație dată pe surse de Guvern). Nu vom accepta niciodată să tăiem banii pensionarilor ca să mărim salariile
lui Nicușor Dan, lui Ilie Bolojan sau ale tuturor politrucilor înfipți în diverse funcții publice.
Și așa, înghețarea pensiilor, introducerea acelei contribuții de sănătate de 10% pentru pensiile peste 3.000 de lei și inflația galopantă au dus la sărăcirea bătrânilor României. Dacă veniturile acestora sunt reduse suplimentare, discutăm clar de o Putere cu atitudine genocidară.
Noi le-am oferit așa-zișilor pro-europeni soluția în plic pentru a rezolva problema de finanțare: reorganizarea administrativ - teritorială, comasarea instituțiilor, reducerea cu 1% din PIB a cheltuielilor cu bunuri și servicii, taxarea inversă pe TVA pentru a reduce evaziunea și interzicerea optimizărilor fiscale folosite de marile multinaționale', a declarat senatorul AUR, Niculina Stelea.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.