Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
COMUNICAT DE PRESÃ
AUR, alături de români în luna faptelor bune!
Campania AUR 'August - Luna faptelor bune' continuă în întreaga țară, prin noi acțiuni prin care organizațiile AUR se implică direct în
sprijinirea românilor și comunităților care au nevoie de ajutor. În această perioadă, reprezentanții AUR sunt prezenți în teren, alături de
familii aflate în dificultate, copii, persoane vulnerabile și oameni care au nevoie de sprijin.
În Sectorul 6 al Capitalei, echipa AUR a ajuns în Cartierul Giulești, unde a oferit copiilor ghiozdane noi, complet echipate pentru școală.
Acțiunea a urmărit să le ofere celor mici un început de an școlar mai ușor și să sprijine familiile pentru care costurile rechizitelor și ale pregătirii pentru școală reprezintă o povară.
În județul Giurgiu, membrii AUR au venit în sprijinul giurgiuvenilor din mai multe localități. În Bolintin-Vale aceștia au fost alături de
familia Călianu, o familie aflată într-o situație dificilă, căreia i-au oferit donații și rechizite.
La Tulcea, campania 'August - Luna faptelor bune' a ajuns în această săptămână în orașul Babadag, precum și în localitățile Telița și
Frecăței. Membrii filialei județene s-au mobilizat pentru a ajuta familiile aflate în dificultate, continuând astfel seria de acțiuni prin care AUR Tulcea se implică direct în comunitățile din județ.
În Caraș-Severin, membrii organizațiilor AUR s-au mobilizat pentru igienizarea și împrejmuirea cimitirului din localitatea Gârliște, comuna
Goruia. Au fost curățate terenul și vegetația, au fost colectate deșeurile, iar ulterior a fost montat un gard nou din plasă de sârmă.
Și la Sălaj, organizația municipală AUR Zalău, împreună cu organizația de tineret AUR Sălaj, a organizat o acțiune pentru persoane aflate în
nevoie. Membrii AUR au pregătit și distribuit alimente oamenilor nevoiași, oferindu-le sprijin într-o perioadă în care pentru multe familii chiar și lucrurile de bază reprezintă o dificultate.
Fie că este vorba despre un copil care primește un ghiozdan pentru școală, o familie care primește alimente și rechizite, un om singur care
are nevoie de sprijin sau o comunitate care beneficiază de munca unor oameni implicați, toate aceste gesturi au aceeași valoare: arată că
solidaritatea nu trebuie să rămână doar un principiu enunțat, ci trebuie să se vadă în realitate. În această lună, membrii AUR continuă să meargă
în comunitățile locale și să îi sprijine pe români.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.