logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Corina Creţu: Nu există pericolul suspendării fondurilor europene, aşa cum se vehiculează

Imagine din galeria Agerpres

Europarlamentarul Corina Creţu a declarat, pentru AGERPRES, că măsurile fiscale asumate de către Guvern vin în contextul unui deficit bugetar excesiv, dar că nu există pericolul suspendării fondurilor europene faţă de România, aşa cum se vehiculează.

"Aceste măsuri vin în contextul unui deficit bugetar excesiv, despre care s-a tot discutat ultima vreme atât la nivel naţional, cât şi la Bruxelles. Într-adevăr, avem un deficit bugetar mult peste nivelul agreat la nivel european de maximum de 3%, stabilit prin Pactul de Stabilitate şi Creştere. În privinţa posibilităţii suspendării fondurilor structurale, prevederile din tratat sunt foarte clare. Lansarea unei proceduri de corectare a unui deficit bugetar excesiv poate duce la aplicarea de amenzi de până la 0,2% din PIB în faza preventivă sau suspendarea fondurilor structurale. Procedura este una laborioasă, iar suspendarea fondurilor de coeziune trebuie votată în Consiliu. Şansele ca acest lucru să se întâmple sunt reduse, mai ales că Guvernul a colaborat cu Comisia Europeană în vederea reducerii deficitului bugetar. Nu există pericolul suspendării fondurilor europene, aşa cum se vehiculează", a declarat Corina Creţu.

Europarlamentarul a spus că la nivelul Comisiei Europene se manifestă o flexibilitate pentru un deficit bugetar mai mare faţă de România, ca urmare a sprijinului oferit Ucrainei de la începerea războiului.

"România a arătat solidaritate faţă de Ucraina, de la declanşarea războiului, iar după estimările făcute, ajutorul oferit Ucrainei depăşeşte 3,5% din deficitul bugetar. De asemenea, exportul de grâne din Ucraina prin intermediul culoarelor de solidaritate care dă acces produselor ucrainene la piaţa internă fără respectarea standardelor europene au grevat fermierii români şi a adus prejudicii sectorului agricol român. Comisia Europeană a arătat flexibilitate pentru alegerea măsurilor de atingere a obiectivelor fiscale de către România, îngrijorarea CE fiind determinată de gradul excesiv de îndatorare care a depăşit 50% din PIB", a susţinut Creţu.

Parlamentarul european a subliniat că România trebuie să ia măsuri pentru îmbunătăţirea modului de colectare a taxelor având în vedere că statul colectează la bugetul de stat venituri în valoare de 26% din PIB, faţă de o medie europeană de peste 40% din PIB, potrivit Eurostat.

"Privitor la asumarea răspunderii, aceasta se datorează faptului că suntem într-adevăr într-o situaţie de urgenţă privitor la aplicarea măsurilor, pentru ca acestea să aibă efectul scontat, în lunile care au mai rămas din an", consideră Corina Creţu.

Deputatul european crede că în lipsa asumării răspunderii Guvernului procedura parlamentară ar fi mai laborioasă şi mai lungă, în contextul în care este nevoie de celeritate pentru ca aplicarea măsurilor să producă efecte. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 10

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic 26-03-2025 12:50

Președintele interimar Ilie Bolojan - la slujba religioasă dedicată Unirii Basarabiei cu România, la Mănăstirea Cernica

Președintele interimar Ilie Bolojan a participat, miercuri, la Mănăstirea Cernica, la slujba religioasă dedicată făuritorilor Unirii Basarabiei cu România. 'Am fost onorat și bucuros să fiu alături de dumneavoastră pentru a marca Ziua Unirii Basarabiei cu România în acest loc încărcat de profundă spiritualitate, Măn

Viata Parlamentara 26-03-2025 12:35

Senat: Moțiune simplă a AUR împotriva ministrului Energiei, depusă în plen; dezbaterea - pe 31 martie

Liderul grupului senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a depus, miercuri, în plen, o moțiune simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja. El a precizat că moțiunea este semnată de 45 de senatori, iar președintele de ședință, Laurențiu Plăeșu (AUR), a constatat legalitatea demersului și a anunțat că moțiunea va fi dezbătută l

Viata Parlamentara 26-03-2025 12:28

Deputatul PSD Florin Manole - numit chestor al Camerei Deputaților

Plenul Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, numirea în funcția de chestor al forului legislativ a social-democratului Florin Manole. În urmă cu câteva zile, Costel Neculai Dunava și-a dat demisia din funcția de chestor, urmând să fie numit președinte al Comisiei pentru politică economică în locul lui Victor Po

Viata Parlamentara 26-03-2025 12:07

Csoma Botond nu exclude discuții în coaliție despre atitudinea ministrului de Externe în contextul suspendării Visa Waiver

Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, nu exclude discuții în coaliție despre atitudinea ministrului de Externe în contextul suspendării Programului Visa Waiver, în opinia sa fiind nevoie 'de o altă abordare în diplomația românească'. 'Eu am un respect deosebit pentru domnul Hurezeanu, dar, în a

Viata Parlamentara 26-03-2025 11:19

Senat: A început dezbaterea 'Ora Guvernului'; invitat ministrul Economiei

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, participă, miercuri, în plenul Senatului, la dezbaterea 'Ora Guvernului', la invitația grupului USR. Inițial, invitația adresată de USR pentru a cere explicații ministrului Economiei referitor la industria românească de apărare era pentru 12

Politic 26-03-2025 06:00

Senat: Ministrul Economiei - miercuri, la dezbaterea 'Ora Guvernului'; discuții despre industria de apărare

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, va participa, miercuri, în plenul Senatului, la dezbaterea 'Ora Guvernului', la invitația grupului USR, informează site-ul instituției. Inițial, invitația adresată de USR pentru a cere 'explicații' ministrului Economiei referitor la industr

Politic 25-03-2025 22:05

Senat/ Comisia juridică: Aviz favorabil propunerii legislative privind Muzeul Presei, realizat de AGERPRES

Comisia juridică a Senatului a acordat, marți, aviz favorabil propunerii legislative pentru modificarea Legii privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Presă AGERPRES, prin care instituției i se dă dreptul să înființeze, administreze și finanțeze un Muzeu al Presei. 'Astăzi, în cadrul lucrărilor Comisiei juridic

Politic 25-03-2025 20:29

Simion: SUA suspendă ridicarea vizelor pentru români - eșecul rușinos al guvernării Ciolacu

Președintele AUR, George Simion, afirmă că România a fost suspendată din programul Visa Waiver din cauza Guvernului Ciolacu, care este 'principalul vinovat' pentru acest eșec. 'AUR a avertizat p

Politic 25-03-2025 20:05

Tîlvăr: Asumarea unui rol mai activ al Europei în apărarea proprie reprezintă răspunsul la provocările actuale

Asumarea unui rol mai activ al Europei în apărarea proprie reprezintă răspunsul necesar la provocările actuale, a afirmat, marți, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, la întrevederea cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. 'Cu un război la graniță și într-un climat geopolitic impredictibil, este esențial să demonstrăm unit

Politic 25-03-2025 19:41

PNL, despre Visa Waiver: E o amânare temporară; cine politizează subiectul subminează direct interesele României

PNL precizează că în cazul programului de vize pentru SUA este vorba despre o amânare temporară și cheamă toate forțele politice și candidații la Președinție să susțină acest program. 'Este foarte important să înțelegem că este vorba despre o amânare temporară și nu o decizie permanentă', susțin liberalii într-o postare, m

Politic 25-03-2025 18:50

Moșteanu: Decizia de amânare a intrării în Visa Waiver e nedreaptă; e timpul unui nou ministru de Externe

Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, apreciază că decizia de amânare a intrării României în programul Visa Waiver este una 'nedreaptă' și menționează că este timpul unui nou ministru care să reprezinte România în plan extern. 'A mai auzit cineva de Emil Hurezeanu? După scandalul de la Conferința de Securitate de la

Politic 25-03-2025 18:27

Ciolacu: Nu sunt un mare fan Hurezeanu; e posibil să fie o schimbare pe zona de contact mai direct cu SUA

Premierul Marcel Ciolacu declară că nu este un 'mare fan' al ministrului Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, și că acesta este 'un diplomat de excepție', dar 'de modă veche'. 'Nu sunt un mare fan Hurezeanu. Dar știe și domnia sa. Cred că nici domnia sa nu e mare fan Ciolacu. Propunerea ministrului de Externe a fost făcută de către P

Politic 25-03-2025 17:23

Tîlvăr - întâlnire cu șeful NATO: Am discutat despre importanța regiunii Mării Negre

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut marți o întâlnire cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, cu care a discutat despre situația de securitate de la Marea Neagră. 'Tocmai am încheiat o întâlnire productivă cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, la Bruxelles. Am discutat despre importanța strategică

Politic 25-03-2025 17:18

Prezidențiale2025/ Murphy (OSCE): Vom face propriile evaluări privind reflectarea campaniei în media și în online

Șeful de misiune al OSCE în România, Eoghan Murphy, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că echipa lui va face 'propriile evaluări privind reflectarea în media și în online' a campaniei pentru alegerile prezidențiale din mai. 'Observatorii se vor întâlni cu toate părțile implicate și vom fa

Politic 25-03-2025 17:08

Ciolacu: Mi-aș fi dorit să candideze Călin Georgescu; sunt doi candidați care se bat pe voturile lui

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că și-ar fi dorit să candideze Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. El menționează că a urmărit aparițiile lui Călin Georgescu și că acesta 'credea în ceea ce spunea', dar că acum alți doi candidați îl 'copiază non-stop' și 'se bat' pe voturile lui. 'Sunt două cop